Stație de Epurare

ANSAMBLUL STAŢIEI DE EPURARE

O staţie de epurare grupează construcţiile şi instalaţiile destinate a asigura desfăşurarea proceselor de epurare a apelor uzate.

În funcţie de caracteristicile apelor uzate pe care trebuie să le trateze, staţiile de epurare prezintă o mare varietate de scheme şi tipuri de instalaţii. Indiferent însă de mărimea şi schema aleasă, staţia de epurare trebuie să asigure pe de o parte evacuarea apelor uzate epurate în mod corespunzător, iar pe de altă parte condiţiile igienico-sanitare la gradul admis de normele locale, cu încadrarea în planul de sistematizare aprobat.

Amplasarea şi construcţia staţiei de epurare

Prin amplasamentul unei staţii de epurare se înţelege locul (terenul) pe care se construieşte aceasta.

În general amplasamentul staţiei de epurare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

- să asigure desfăşurarea normală a procesului tehnologic al epurării

- să permită extinderea în perspectivă a staţiei de epurare, în condiţii cât mai raţionale

- să se încadreze în zonele prevăzute prin planul de sistematizare a localităţilor

- să fie în aval de localitate şi în afara direcţiei vânturilor dominante spre localitate

- să se folosească la maximum posibilităţile pe care le poate oferi relieful terenului, în scopul evitării sau reducerii pompării apelor uzate

- terenul de fundaţie să fie cu rezistenţă cât mai mare iar nivelul apelor subterane coborât

- să evite zonele inundate

- accesul la staţia de epurare trebuie asigurat prin drumuri de circulaţie pe orice timp, iar la instalaţii foarte mari să se prevadă şi căi ferate

În ce priveşte dispunerea în teren a diferitelor construcţii şi instalaţii ale staţiei de epurare, se ţine seama de următoarele condiţii:

- linia de tratare a apelor uzate să fie separată de aceea de tratare a nămolurilor, iar încrucişările de conducte şi canale să fie minime

- construcţiile staţiei să fie strânse pe o suprafaţă cât mai mică astfel încât

- transportul apelor uzate şi a nămolurilor să se facă pe distanţe cât mai scurte

- distanţele dintre clădiri, rezervoare de fermentare tec., trebuie să se încadreze în normele pentru prevenirea incendiilor (N.P.C.I.- 1964)

SCHEMA STAŢIEI DE EPURARE

Schema unei staţii de epurare se alege în funcţie de:

-gradul de epurare necesar asigurării protecţiei emisarului

-spaţiul (terenul) disponibil, care să îndeplinească şi condiţiile menţionate

-utilajele ce pot fi procurate în condiţii economice

O schemă de epurare are reprezentare atât în plan cât şi ca profil tehnologic. Cu toate că sunt de o mare varietate, schemele de epurare se pot grupa în funcţie de natura epurării şi de debitul de ape uzate ce trebuie tratat.

Elemente tehnologice de legătură

Elementele tehnologice ce fac legătura între principalele obiecte ale staţiei de epurare sunt următoarele: jghiaburile (canalele), conductele, bazinele de distribuţie, instalaţiile de măsurare a debitelor, deversoarele, canalele colectoare cu vane, stavile.

Jghiaburile constituie construcţii folosite în mod curent în staţiile de epurare ( în special cele mari). Se construiesc din beton, cu secţiune mixtă (dreptunghiulară la partea superioară şi semicirculară la partea inferioară).

Conductele de legătură, se construiesc din tuburi de fontă, azbociment, beton armat, PVC, bazalt artificial. La fiecare 200-400m se instalează o piesă de curăţire într-un cămin de vizitare.

Bazinele de distribuţie au rolul de a asigura distribuirea unor cantităţi egale de ape uzate la mai multe obiecte ale staţiei.

La debite mici (canale cu lăţimi până la 1,0 m), distribuţia se poate face prin bifurcarea (despărţirea) canalelor sub formă de pantalon, cele două ramuri făcând între ele un unghi de 90º cu bisectoarea din prelungirea axului canalului.

La debite mari se fac bazine speciale în care apa este adusă prin sifonare. Din aceste bazine apele uzate deversează în canalele care o conduc în continuarea procesului tehnologic al epurării.

Când lungimea acestor canale este diferenţiată, la capătul fiecărui canal de plecare din bazin, se execută un deversor cu prag lat, care are rolul de a egala pierderile spre a păstra uniform debitul de ieşire.

Instalaţiile de măsurare a debitelor, au rolul de a permite cunoaşterea cantităţilor de ape uzate tratate în staţia de epurare. Aceste instalaţii se pot amplasa în diverse puncte ale staţiei.

Ca instalaţii de măsurare a debitelor de ape uzate se folosesc:

-deversoare cu pereţi subţiri neînecaţi

-debitmetre tip Parshall

-tuburi tip Venturi

-rotametre

Pentru control şi respectiv măsurarea periodică a debitelor se pot folosi următoarele metode:

-măsurarea vitezei de curgere cu morişca hidraulică şi determinarea debitului în funcţie de secţiunea de trecere

-cronometrarea timpului de parcurgere între două puncte a unei vene de fluid puternic colorată, secţiunea de scurgere fiind cunoscută

-măsurarea nivelului de apă la un moment dat (în cazul canalelor cu nivel liber). Cunoscând secţiunea canalului şi panta, se obţine debitul prin citiri directe pe nomograme.

Deversoarele sunt folosite la diferite obiecte în staţia de epurare. În general se utilizează deversoare cu pereţi subţiri sau cu prag lat.