Tehnologia de Fabricare a Produselor Ecologice

1. Agricultura organică si produsele ecologice

1.1 Produsele ecologice

Produsul ecologic alimentar este, în primul rând, obţinut din ingrediente provenite din agricultura ecologică.

Acest tip de agricultură trebuie să respecte următoarele principii şi reguli:

- eliminarea oricarei tehnologii poluante intre-o zona nepoluata;

- utilizarea de soiuri şi specii cu rezistenţa sporită la condiţiile de mediu;

- ameliorarea şi menţinerea fertilităţii naturale a solului;

- utilizarea de fertilizatori şi amelioratori ai solului, pesticide, materii prime pentru prepararea furajelor, ingrediente pentru prepararea alimentelor în conformitate cu lista produselor permise în agricultura ecologică;

- absenţa organismelor modificate genetic (GMO) şi a iradierii plantelor;

- absenţa aditivilor chimici de sinteză: conservanţi, coloranţi, arome, emulgatori, acidifianţi, întăritori de gust, agenţi de îngroşare, etc.

Producţia agroalimentară ecologică are drept scop realizarea unor sisteme agricole durabile, diversificate, echilibrate şi asigură protejarea resurselor naturale şi sănătatea consumatorilor. Impactul procesului de producţie ecologică asupra mediului este minim.

Profitând de campaniile de presă care prezentau E-urile drept substanţe periculoase pentru sanătate, produsele ecologice (mai sunt denumite produse organice sau biologice) au câştigat din ce în ce mai mult teren. Alimentele ecologice sunt produse diversificate, sănătoase, libere de boli şi dăunători, lipsite de reziduri nocive, cu un conţinut echilibrat în substanţe bioactive şi minerale. Sunt rezultate din tehnologii ecologice, tehnologii care nu utilizează îngrăşăminte chimice şi pesticide. Toate aceste tehnologii bio-ecologice au rolul de a pune la dispoziţia consumatorului şi industriei prelucrătoare produse naturale lipsite de reziduuri chimice şi mai ales tehnologii menite să contribuie la salvgradarea ecosistemului agricol.

La prepararea alimentelor ecologice se renunţă la aditivi şi la orice alte substanţe încorporate. Desfacerea acestor produse se face de regulă în magazine speciale sau chiar din "ograda" producătorului. Produsele ecologice certificate sunt marcate şi etichetate conform reglementărilor din domeniu. Produse ecologice sunt numai acelea care au un certificat de calitate şi poartă pe ambalaj sigla organismului de certificare şi nu orice produs care se vinde sub denumirea de "natural", "ţărănesc" etc.

Pe eticheta unui produs ecologic sunt obligatorii următoarele menţiuni:

• sigla "ae"

• numele şi adresa producătorului sau prelucrătorului;

• denumirea produsului, inclusiv metoda de producţie ecologică utilizată;

• numele şi marca organismului de inspecţie şi certificare.

Sigla „ae” - un instrument nou de promovare a produselor ecologice

Sigla "ae" este proprietatea M.A.P.D.R - autoritatea responsabila pentru sectorul agricultura ecologica - si are rolul de a identifica produsele agricole si alimentare certificate ca ecologice de către un organism de inspecţie si certificare acreditat de M.A.P.D.R, in conformitate cu legislaţia naţionala.

Sigla "ae" se aplica, după caz, pe produs, pe etichetele si ambalajele produselor agro-alimentare ecologice, obţinute in România sau importate. Pentru promovarea conceptului de agricultura ecologica, persoanele fizice sau juridice înscriu sigla "ae" pe suporturile de comunicare si informare, in legătura directa cu agricultura ecologica sau cu produsele agro-alimentare ecologice.

Apariţia unor efecte metabolice nedorite induse de dezechilibre alimentare a dus la conştientizarea importanţei actului de nutriţie, ceea ce a implicat fundamentarea comportamentului alimentar pe principii sănătoase şi a determinat segmente semnificative de consumatori să se îndrepte spre alimente cât mai pure din punct de vedere biologic, spre aşa-numitele produse biologice, care pot avea şi denumiri similare: produse ecologice, produse organice, deşi există diferenţe terminologice între aceste denumiri.

Agricultura biologică utilizează metode specifice, cum ar fi fertilizarea solului cu îngrăşăminte organice, acoperirea solului (pentru asigurarea protecţiei împotriva uscării), utilizarea de îngrăşăminte naturale minerale (fosfaţi, praf de rocă, calciu provenit din var, îngrăşăminte din alge marine), rotaţia culturilor, efectuarea de arături uşoare şi nu foarte adânci, înlăturarea paraziţilor prin mijloace biologice, pentru a evita deteriorarea solului.

În ciuda faptului că agricultura organică este încă o industrie penurie, importanţa sa în sectorul agricol a crescut într-un număr însemnat de ţãri cu un nivel de dezvoltare diferit.În anumite ţări dezvoltate, agricultura organicã reprezintă un segment important al sistemului agro-alimentar (ca de exemplu 10% în Austria sau 7,8% în Elveţia), iar în multe alte state agricultura organică înregistrează o creştere de peste 20% anual (de exemplu în S.U.A., Franta, Japonia, Singapore).O parte din ţările în curs de dezvoltare încadrează pieţe mici de produse ecologic pure (Egipt), iar altele au început să exploreze oportunităţile de export ce le oferă agricultura organică (ca de exemplu exporturi de cafea mexicană sau bumbac din Uganda).

Cererea crescătoare de consum pentru produsele alimentare şi fibrele ecologic pure a creat noi oportunităţi de desfacere pentru fermieri şi întreprinzători în întreaga lume. Înregistrând un real succes de-a lungul anilor, sectorul privat şi-a dezvoltat independent conceptele şi pieţele pentru produsele ecologic pure.

Planul de Acţiuni al Summit-ului Alimentar Mondial a apreciat importanţa investiţiilor în tehnologie, în tehnici fermiere şi alte metode durabile, cum ar fi agricultura organică, acordarea de asistenţă în creşterea profitabilităţii activităţilor organice, având drept scop reducerea degradării mediului înconjurător.

Menţiunea "organic" indică faptul că produsul oferit a fost fabricat utilizând anumite metode de producere. Astfel, un mãr care a fost crescut utilizând metodele acceptate de producerea organică, poate fi asemănător cu un mãr crescut prin intermediul metodei clasice de creştere.

Un numãr de ţări şi o multitudine de organizaţii private de certificare au acordat agriculturii organice diverse definiţii. În trecut, acestea difereau într-o mare măsură, însă cerinţele de consistenţă a vânzătorilor internaţionali au dus la o uniformitate vădită. Federaţia Internaţionalã de Promovare a Agriculturii Organice (I.F.O.A.M.), o organizaţie non-guvernamentală de promovare a agriculturii organice, a alcătuit un număr semnificativ de îndrumare, care sunt utilizate în producerea şi procesarea organică.

Agricultura organică este una din metodele de abordare a problemei agriculturii durabile şi multe din tehnicile utilizate în cadrul acesteia (strângerea internă a recoltei, rotaţia culturilor, dubla săpare, integrarea culturilor cerealiere cu cele animaliere) sunt practicate în diferite sisteme de agricultură.