Zambila de Apă Utilizată ca Absorbant pentru Eliminarea Fosforului și Azotului din Apele Uzate Porcine

Zambila de apă utilizată ca absorbant pentru eliminarea fosforului și azotului din apele uzate porcine

1. Despre zambila de apă

Zambila de apă este originară din râul Amazon, America de Sud.

Crassipes Eichhornia (cu numele de ştiinţă cunoscut) a fost descoperită accidental de către un om de ştiinţă pe nume Carl Friedrich Philipp von Martius, un botanist german în 1824 în timp ce într-o expediţie în fluviul Amazon din Brazilia. Zambila de apă creşte în iazuri de mică adâncime, zone umede şi mlaştini, lent fluxuri, lacuri, rezervoare de apă şi râurimilioane de hectare de rîuri şi lacuri.

Zambila de apă este o plantă acvatică ce poate ajunge pînă la înălţimea de 0,5 metri. Aceasta creşte pe lacuri, iazuri, râuri şi mlaştini.

Utilizarea zambilei de apă pentru epurarea apelor uzate este considerată o tehnologie simplă care nu necesită maşini şi echipamente costisitoare.Datorită creşterii rapide şi a faptului că plutesc, zambilele de apă sunt plante acvatice potrivite pentru îndepărtarea nutrienţilor din ape.

Această plantă creşte abundent în apele cu un mare conţinut de nutrienţi şi de aceea este utilizată în epurarea apelor uzate. Poate suporta variaţii mari de nivel al apei, curenţi, aciditate şi cantitaţi reduse de nutrienţi.

Deoarece substanţele nutritive de bază de care au nevoie pentru a supravieţui - azotaţi, fosfaţi, potasiu- sunt şi principalii poluanţi, aceste plante îndeplinesc funcţia unui filtru de apă. Ele au proprietatea miraculoasă de a reţine de 1200 de ori mai mulţi poluanţi decît pot stoca apele reziduale.

S-a constatat că un hectar de zambile de apă generează o cantitate de oxigen care asigură necesarul pentru 500 de persoane timp de 24 de ore.În acelaşi timp, un hectar de zambile de apă ar putea să acumuleze din apele menajere azotul generat de aproape 595 de persoane şi fosforul generat de 180 de persoane, producând astfel 67 de tone de materie uscată anual.

De asemenea, acestor plante li se atribuie şi alte caracteristici importante ca: asimilarea toxinelor, a pesticidelor şi a metalelor grele.De aceea cultivarea zambilei este văzută din ce în ce mai mult ca o alternativă a metodelor de epurare a apelor.

Mai mult decît atît, utilizarea zambilei de apă pentru epurarea apelor uzate este considerată o tehnologie simplă care nu necesită maşini şi echipamente costisitoare , multă muncă sau procese complexe de întreţinere.Este nevoie doar de spaţiu şi de vreme caldă.

Eichhornia Crassipes (zambila de apă) este considerată de unii cea mai productivă plantă de pe Pămînt,avînd capacitatea de a-şi dubla masa în doar două săptămîni.

În condiţii normale de creştere, 10 zambile se pot înmulţi până la 60 000 de exemplare şi pot acoperi un hectar de apă în doar opt luni.

Recoltarea plantelor şi valorificarea biomasei constituie alte două etape în procesul de epurare a apelor, care definitivează tehnologia de recuperare a substanţelor din ecosistemele acvatice poluate.

Zambila de apă în condiţii climatice şi de nutriţie optimă poate să producă la hectar pe zi,o tonă de substanţă uscată adică circa 300 tone substanţă uscată la un hectar pe an.Aceasta reprezintă echivalentul energetic a 120 tone de petrol.

În zonele tropicale zambila de apă poate fi o calamitate.Proliferându-se rapid blochează staţiile de poampare,canalele de irigaţie,împiedică navigaţia şi favorizează propagarea unor maladii caracteristice.

În zonele temperate aceste inconveniente sunt reduse simţitor.

Această plantă are o capacitate remarcabilă pentru epurarea apelor industriale poluate cu metale periculoase (plumb,cadmiu,nichel sau mercur).

În condiţiile în care majoritatea ţărilor posedă suprafeţe acvatice, colonizarea unor suprafeţr cu plante acvatice energetice ,care nu manifestă cerinţe nutritive şi nu concurează suprafaţa ocupată de plantele alimentare sau tehnice apare ca o sursă foarte valoroasă de bimasă.

Valoarea culturilor de plante acvatice este cu atât mai mare cu cât acestea sunt susceptibile de a valorifica mediile poluate de efluenţii urbani sau agro-industriali.

Depoluarea este realizată cu succes de către alge în lacurile,sau de către speciile precum zambila de apă în bazinele de apă caldă şi poluată ale unor industrii sau centrale electrogene.Biomasa sintetizată în aceste ape uzate reprezintă o sursă însemnată de materie primă pentru obţinerea de biogaz (metan) prin procesul de fermentaţie metanogenă.

Se poate spune astfel că acvacultura bioenergetică este asociată cu succes cu procesul depoluării mediului înconjurător.