Agricultura României în Context European

CAPITOLUL I

PRODUCŢIA AGROALIMENTARĂ ÎN ROMÂNIA

1.1. Sistemul agroalimentar – parte constitutivă a economiei naţionale

Multitudinea sectoarelor economice care alcătuiesc sistemul agroalimentar, necesită, înainte de toate, o abordare metodologică. Această abordare este impusă de necesitatea cunoaşterii sistemului agroalimentar în ansamblul său şi a fiecărui subsistem al acestuia, a interdependenţei dintre întreg şi parte, dintre elementele fizice şi valorice specifice fiecărei subdiviziuni a întregului.

În cadrul structurii de ramură a economiei naţionale, sectorul agroalimentar constituie o componentă distinctă, dezvoltarea şi afirmarea acestuia fiind rezultatul adâncirii diviziunii sociale a muncii şi al specializării producţiei sociale, aflate sub incidenţele progresului general al societăţii omeneşti. Funcţia economico-socială, de prim ordin, a acestui subsistem economic o reprezintă asigurarea securităţii alimentare a populaţiei unei ţări, condiţie inexorabilă a existenţei şi progresului societăţii omeneşti.

În prezent, sistemul agroalimentar cunoaşte noi conţinuturi şi trăsături generate de procesul globalizării economiei mondiale . Începuturile procesului de industrializare au generat mutaţii în întreaga economie, inclusiv în agricultură, care a fost tot mai mult atrasă în angrenajul economic naţional. A avut loc un proces tot mai intens de amplificare şi adâncire a legăturilor dintre agricultură şi alte activităţi economice aflate în amontele şi avalul activităţilor agricole, agricultura devenind o parte constitutivă, axul central al sistemului agroalimentar.

Prin industrializarea activităţilor economice independente din agricultură (prelucrarea/transformarea produselor agroalimentare în produse alimentare finite, distribuţia produselor agroalimentare, alimentaţia publică) şi, mai apoi, prin integrarea acestora, au apărut, dezvoltat şi afirmat filierele agroalimentare . În cadrul acestor filiere agroalimentare, ansamblul de activităţi economice componente şi interdependente sunt orientate spre o finalitate bine definită, spre satisfacerea în condiţii cât mai bune a nevoilor alimentare ale populaţiei. Ştiinţa economică defineşte „ansamblul constituit din totalitatea activităţilor economice care, în interacţiunea lor dinamică participă la producţia primară, transformarea şi transferul (distribuţia) unor bunuri specifice, menite să asigure realizarea funcţiei alimentare într-o anumită societate” , prin termenul de sistem agroalimentar, parte integrantă, funcţională a economiei naţionale.

În literatura de specialitate, sistemul agroalimentar este adeseori interpretat ca unitate a patru subsisteme ce se intercondiţionează şi a cărui scop comun este satisfacerea consumului final, fără a omite însă şi obţinerea unui anumit avantaj economic. Cele patru subsisteme sunt:

- agricultura, pilonul central al sistemului agroalimentar;

- unităţile economice aflate în amontele activităţilor agricole, care oferă bunuri şi servicii intermediare necesare desfăşurării activităţii agricole (tractoare, îngrăşăminte chimice, servicii pe linia chimizării, mecanizării, etc);

- activităţile din avalul producţiei agricole, care includ transformarea materiilor prime agricole în bunuri alimentare, distribuţia şi comercializarea;

- sectorul agroindustrial, care transformă materia primă agricolă nu în bunuri alimentare, ci în bunuri industriale.

Sistemul agroalimentar prezintă o serie de caracteristici, care îşi pun amprenta asupra funcţionalităţii sale, caracteristici care pot fi sintetizate astfel:

- sistemul agroalimentar reprezintă un sistem bioeconomic generat de o multitudine de factori (natura inputurilor utilizate, specificitatea proceselor tehnologice, natura produselor alimentare intermediare şi finale);

- sistemul agroalimentar are un caracter dinamic;

- sistemul agroalimentar are un caracter deschis;

- sistemul agroalimentar are un caracter complex;

- sistemul agroalimentar reprezintă un sistem cu centru de comandă multiplă şi reglare mixtă.