Alianțe strategice - studiu de caz Sony Ericsson (corporații multinaționale)

Introducere

În această lucrare vom aborda conceptul de alianţă strategică între firmele multinaţionale, evoluţia și importanţa alianţelor strategice în industria de infrastructură pe plan mondial.

Structura şi conţinutul lucrării evidențiază legăturile dintre firmele multinaţionale analizând alianţele strategice, tipologia şi rolul acestora, noile dimensiuni pe linia evoluţiei lor importantă pe plan mondial şi avantajele care decurg din consolidarea acestora.

În mediul de afaceri contemporan, alianţele strategice se remarcă printr-o evoluţie crescândă fie că sunt naţionale sau nu, contribuind astfel la profitabilitatea corporaţiilor. Fiecare din acestea vine cu propriile resurse şi cunoştinţe, făcând ca puterea lor pe plan internaţional să fie din ce în ce mai mare.

Pe parcursul ultimilor decenii, progresul tehnologic în sectorul telecomunicaţiilor a fost remarcabil şi a fost de asemenea o difuzie rapidă a tehnologiei. Acum este posibil pentru ţările care au rămas în urmă în plan economic şi dezvoltare tehnologică să comute la cele mai recente tehnologii la costuri relativ reduse. Alianţele strategice efectuate între firmele multinaţionale din ţări cu potenţial economic comparabil sunt de obicei, de natură să întărească capacitatea inovativă a tuturor participanţilor. În prezent, aproape toate firmele de rețele de telecomunicaţii sunt interconectate cu cele ale altor firme de telecomunicaţii, firmele fără reţea de interconectare fiind limitate.

În cele ce urmează după evidenţierea teoretică a alianţelor strategice între firmele multinaţionale, vom prezenta un studiu de caz care prezintă alianţa strategică dintre Sony Corporation şi Telefonakiebolaget LM Ericsson.

Alianţele strategice – elemente teoretice

Alianţele „desemnează relaţiile general contractuale între întreprinderi şi organizaţii pentru realizarea unor proiecte comune, părţile implicate conservându-şi identitatea proprie şi autonomia”

Prin strategie desemnăm ansamblul obiectivelor majore ale organizaţiei pe termen lung, principalele modalităţi de realizare, împreună cu resursele alocate, în vederea obţinerii avantajului competitiv potrivit misiunii organizaţiei.Strategia se bazează pe abordarea corelativă a organizaţiei şi mediului în care îşi desfăşoară activitatea. Prevederile strategiei au în vedere, în bunămăsură, realizarea unei interfeţe cât mai eficace între organizaţie şi mediu,reflectată în performanţele organizaţiei.

Strategia vizează perioade viitoare din viaţa firmei, cel mai adesea 3-5 ani. De aici, şi gradul ridicat de risc şi incertitudine ce-i este asociat, cu toată gama consecinţelor în procesul operaţionalizării.

La baza abordării strategiei se află principiul echifinalităţii. Potrivit acestuia, există mai multe modalităţi sau combinaţii de resurse şi acţiuni, prin care se poate asigura atingerea unui anumit obiectiv. În consecinţă, atât în elaborarea, cât şi în implementarea strategiei, nu trebuie absolutizată o singură combinaţie.

Finalizarea strategiei impune realizarea echilibrului economic al întreprinderii și realizarea scopului care se urmărește prin alegerea și implementarea acesteia.

Alianţele strategice reprezintă o modalitate de a transforma concurenţa în contrariul său şi anume, în cooperare activă, atunci când interesele de profit ale firmelor impun acest lucru. Din punct de vedere managerial, sunt o alternativă la strategiile concurenţiale prin care firmele convin să nu concureze, şi chiar mai mult, să coopereze pentru atingerea unor obiective.

Alianțele strategice se situează pe o poziție intermediară în cadrul spectrului relaţiilor inter-firme, între tranzacţiile obişnuite, pe de o parte, şi fuziuni, pe de altă parte.Sfera lor de cuprindere se întinde de la societăţi mixte în care două sau mai multe firme deţin acţiuni, până la aranjamente contractuale pe termen scurt prin care două companii transnaţionale convin să colaboreze într-un anumit domeniu.

În funcţie de aceste obiective şi de poziţia lor pe piaţă sunt posibile câteva tipuri de alianţe strategice:

- alianţele strategice ofensive, ce se încheie în cazul în care anumite firme se află în faţa unei tentative de implantare pe o nouă piaţă şi se referă la preţul şi calitatea produselor ce urmează a fi lansate pe acea piaţă şi la anumite norme de comportament;

- alianţele strategice defensive, care intervin în cazul în care firmele se resimt din cauza efectului preţului produselor unui concurent, fiind nevoite să-şi restructureze oferta şi să se adapteze cerinţelor pieţei;

- alianţa strategică cooperativă,care este preferată în situaţia în care pentru a păstra o piaţă sau pentru a pătrunde pe o terţă piaţă, firma are nevoie de un partener de afaceri care vine în sprijinul ei, pentru a-i ameliora unul sau altul din indicatorii săi de competitivitate.