Amenajarea și dezvoltarea destinațiilor turistice pentru odihnă și recreeere

Introducere

Amploarea fluxurilor turistice interne şi internaţionale pune din ce în ce mai multe probleme economice, sociale şi ecologice complexe. Acestea se referă la dezvoltarea şi modernizarea structurilor de primire, la satisfacerea celor mai sofisticate preferinţe ale turiştilor cu condiţionări pe linia folosirii raţionale a resurselor turistice naturale şi antropice.

Deşi, într-o primă etapă, turismul a reprezentat un factor de stimulare economică, de protecţie şi conservare a resurselor naturale, în ultimul timp, din ce în ce mai frecvent, se observă situaţii în care creşterea turistică afectează echilibrul ecologic şi calitatea resurselor turistice. Ele se concretizează în disproporţii între volumul şi varietatea resurselor , pe de o parte, şi dimensiunile structurilor de primire, pe de alta, între infrastructura generală şi spaţiul constructibil sau amenajarea pentru turism. Utilizarea intensivă a mediului în scopuri turistice, fără un control adecvat, mai ales atunci cînd fluxurile de turişti "invadează" anumite zone, măreşte pericolul unei degradări a acestuia şi favorizeză ruperea echilibrului ecologic.

Influenţa nefastă a dezvoltării haotice a turismului a impus optimizarea procesului de dezvoltare a diferitelor unităţi taxonomice ale turismului, prin abordarea ştiinţifică a problemelor privind valorificarea resurselor, organizarea, sistematizarea şi amenajarea pe baza unor criterii şi norme specifice de dotare şi echipare, care să conducă la creşterea eficienţei economice şi sociale în contextual protejării şi conservării mediului şi a resurselor turistice.

În practica internaţională, pentru aceasta se utilizeză o serie de criterii şi indici de corelaţie, care stau la baza amenajării ştiinţifice a teritoriului pentru turism. între aceştia, mai importanţi sunt capacitatea de primire, criteriii de determinare şi clasificare a staţiunilor turistice, indici de corelare între fluxurile turistice, structurile de primire şi resursele turistice, etc.

Amenajarea turistică pe baze ştiinţifice presupune utilizarea acestora în dezvoltarea diverselor staţiuni sau zone turistice.

I. Teoria amenajării turistice a unei localităţi

1.1 Amenajarea teritoriului - premisă a dezvoltării economico-sociale echilibrate

Amenajarea teritoriului, privită ca o ştiinţă dominată de relaţia activităţi sociale - amplasamente spaţiale, acoperă o arie problematică foarte largă cu referire la cele mai diverse domenii ale vieţii economice şi sociale. In diversele sale forme, amenajarea teritoriului presupune un proces de sisitematizare, de dezvolater economico-socială echilibrată.

Sistematizarea, şi implicit amenajarea teritoriului, poate fi exprimată printr-un ansamblu de principii şi activităţi (forme, programe, metode şi tehnici de natură urbanistică, economică, juridică, etc), vizând asigurarea utilizării eficiente a teritoriului, valorificarea deplină a potenţialului de resurse şi cadrului fizic al fiecărei zone, concomitent cu realizarea unor condiţii civilizate de viaţă ale oamenilor.

Ca atare, amenajarea teritoriului, înţeleasă ca un efort de sistematizare, urmăreşte paralel cu repartizarea echilibrată a populaţiei şi activităţilor în ansamblul naţional, modul de viaţă al oamenilor şi se preocupă de corelarea dezvoltării economice cu protejarea şi conservarea patrimoniului natural. Obiectivele majore ale acestui proces pot fi sintetizate în: utilizarea raţională a spaţiului, chiar economisirea lui;

• valorificarea eficientă a tuturor categoriilor de resurse (umane, naturale, materiale, financiare);

• dezvoltarea armonioasă şi echilibrată a localităţilor;

• păstrarea echilibrului ecologic şi protejarea mediului.