Analiza Distribuției Teritoriale a IMM-urilor la Nivel Regional în România

REZUMAT

Începând cu deceniul 8 al secolului XX, în structura economică a principalelor puteri economice ale lumii (SUA, Uniunea Europeană, Japonia) a început să se dezvolte puternic sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii. Din punct de vedere al sistemelor de companii, asistăm în prezent la două procese convergente:creşterea ponderii firmelor transnaţionale care aduc o contribuţie esenţială la globalizarea economiilor şi încurajarea creării întreprinderilor mici şi mijlocii în producţia industrială şi servicii. Statisticile din aproape toate ţările relevă că IMM-urile predomină absolut în economie, reprezentând peste 99% din totalul firmelor şi având ponderi substanţiale în obţinerea PIB-ului şi furnizarea de locuri de muncă. Pentru a obţine un tablou sinoptic care să oglindească schimbările demografice din sectorul IMM-uri pe sectoare de activitate şi categorii de mărime a întreprinderilor, trebuie evidenţiată distribuţia geografică a IMM-urile pe teritoriul României. În anul 1998 au fost stabilite un număr de 8 regiuni de dezvoltare, pentru a putea identifica mai uşor nevoile de dezvoltare pe plan local şi a putea elabora soluţii de rezolvare a priorităţilor regionale, ca şi pentru o mai bună administrare a resurselor alocate pentru dezvoltare.

CUVINTE CHEIE

IMM, teritorial, regiuni, REGIO

INTRODUCERE

Întreprinderile Mici şi Mijlocii (IMM-uri) au o importanţă vitală în orice economie de piaţă. Ele antrenează populaţia în activitatea economică, creează noi locuri de muncă, pot satura piaţă cu mărfuri şi servicii, cultivă spiritul de întreprinzător, dezvoltarea regională şi reducerea sărăciei. IMM-urile sunt mai dinamice şi mai flexibile, astfel încât pot să reziste mai uşor presiunii concurenţiale.

Principalele caracteristici ale întreprinderilor mici şi mijlocii sunt: oferă noi locuri de muncă, favorizează inovarea şi flexibilitatea, stimulează concurenţa, ajută la buna funcţionare a întreprinderilor mari, pentru care efectuează diferite servicii sau produc diferite subansamble.

În România, ca şi în cele mai multe ţări ale lumii, majoritatea noilor întreprinderi sunt mici şi mijlocii (90% din totalul firmelor active). Ele reprezintă un sector care cuprinde o mare parte a forţei de muncă disponibilizate şi contribuie, în acelaşi timp, la formarea unei noi generaţii de patroni şi angajaţi.

În perioada 2007-2013, odată cu aderarea la Uniunea Europeană, întreprinderile mici şi mijlocii beneficiază de fonduri de structurare şi de coeziune prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR).

Lucrarea de faţă are drept scop analiza distribuţiei la nivel regional a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii. S-a considerat drept perioadă de bază anul 2001, apoi s-a realizat analiza evoluţiei din fiecare an până în perioada curentă.

S-au identificat anumite probleme şi dificultăţi în ceea ce priveşte mediul de afaceri din diferite regiuni de dezvoltare şi s-a încercat a se propune rezolvări cu aplicabilitate cât mai actuală.

STADIUL CERCETĂRILOR EFECTUATE

Motto:„micile afaceri reprezintă catalizatorul principal al creşterii economice”

Peter Drucker.

În România, ca şi în multe alte ţări central şi est europene, trecerea la economia de piaţă a însemnat, în esenţă, evoluţia a două componente: transferul dreptului de proprietate asupra întreprinderilor de la stat la persoane de drept privat, adică aşa numitul proces de privatizare, indiferent de metoda care s-a aplicat, precum şi apariţia unor întreprinderi particulare noi, ca rezultat al unor iniţiative particulare, independente, care au luat naştere ca urmare a schimbărilor petrecute în unităţile aflate încă în proprietatea statului. Aceste două căi de evoluţie s-au manifestat mai mult sau mai puţin simultan, dar în ritmuri diferite. Ambele au avut însă mari repercusiuni asupra pieţei muncii. În timp ce privatizarea a dus la reducerea numărului de locuri de muncă, amplificând astfel şomajul, mai ales pe termen lung, noul sector particular a creat cea mai mare parte a noilor locuri de muncă. Având în vedere faptul că majoritatea noilor întreprinderi sunt mici şi mijlocii (“IMM”), reiese că acest sector a absorbit cea mai mare parte a forţei de muncă disponibilizate, şi a contribuit, în acelaşi timp, şi la formarea unei noi generaţii de patroni şi de angajaţi. Conform legii 346/2004, întreprinderile mici şi mijlocii sunt definite ca fiind acele întreprinderi care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a) au un număr mediu anual de salariaţi mai mic de 250;

b) realizează o cifră de afaceri anuală echivalentă cu până la 8 milioane de euro sau au un rezultat anual al bilanţului contabil care nu depaşeşte echivalentul în lei a 5 milioane euro;

c) respectă criteriul de independenţă, astfel cum este acesta definit in alin. (2) (Sunt considerate independente întreprinderile mici şi mijlocii care nu sunt deţinute în proporţie de peste 25% din capitalul social sau din drepturile de vot de către o alta întreprindere ori de mai multe întreprinderi împreuna, care nu fac parte din categoria întreprinderilor mici şi mijlocii.)

În realitatea economică se regăsesc două tipuri de IMM-uri: mica întreprindere tradiţională (care, de regulă, nu are o strategie pe termen lung, dispune de o piaţă restrânsă de desfacere, iar procedeele de realizare a bunurilor sunt transmise din generaţie în generaţie) şi IMM-urile moderne (care utilizează tehnologii de vârf, sunt în căutare continuă de noi pieţe şi, prin competenţă, urmăresc maximizarea eficienţei activităţii lor).

În SUA întreprinderile sunt considerate mici şi mijlocii dacă numărul proprietarilor (persoanelor) este între 1-20; au o localizare geografică bine determinată, managementul este independent, separat de proprietar, iar cifrele de afaceri se învârt în jurul a câtorva milioane de $ (comerţ cu amănuntul: 8 mil $; comerţ cu ridicata 22 mil $).

În UE criteriul principal este cel al numărului de salariaţi clasificat pe 3 categorii:

- micro-întreprindere: 1-9 salariaţi

- întreprinderi mici: 10-99 salariaţi

- întreprinderi mijlocii: 100-499 salariaţi.

România a preluat parţial acest criteriu de clasificare:

- micro-întreprindere: 1-9 salariati

- întreprinderi mici: 10-49 salariati

- întreprinderi mijlocii: 50-249 salariaţi.

Dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii este specifică personalităţii sistemice a fiecărei ţări, înglobând efecte nu doar ale politicilor economice ci şi diferite aspecte legate de resurse naturale, cultură, spirit antreprenorial etc.

Indiferent însă de diferenţele regionale, în economiile de piaţă structurată, densitatea întreprinderilor mici şi mijlocii, măsurată prin numărul de întreprinderi mici şi mijlocii variază între limite statistice determinate.