Analiza echilibrului financiar la SC Turism Banatul SA Timișoara

CAPITOLUL 1

CONSIDERAŢII TEORETICE PRIVIND

ECHILIBRUL FINANCIAR

1.1. Despre noţiunea de echilibru (în general)

Într-o manieră generală, echilibrul evocă ideea de armonie între diferitele elementele unui sistem. Echilibrul în domeniul financiar se traduce prin armonizarea resurselor cu nevoile. În Dicţionarul Limbii Române Contemporan, Vasile Breban defineşte echilibrul ca fiind starea unui corp supus acţiunii unor forţe care se compensează.

Echilibru însoţeşte viata economico-sociala a întreprinderii, având un caracter relativ stabil, fiind temporar.

Starea de armonie şi stabilitate ale relaţiilor elementelor structurii nu este data odată pentru totdeauna. Exista o mulţime de astfel de stări care vin, decurg din altele ce au suferit influenţa factorilor de antiechilibru.

Factorii dezechilibrului se cer cunoscuţi, încât sa nu acţioneze spontan, anarhic, subiectivist cu efecte de nedorit, evitându-se apariţia de fenomene negative şi disproporţii.

Depăşirea valorilor de dezechilibru temporar conduce la echilibrul dinamic al sistemului.

1.2. Situaţii financiar-contabile de sinteză privind

manifestările echilibrului financiar

1.2.1. Tabloul de finanţare "nevoi–resurse"

Tabloul de finanţare explică modul de formare a fondului de rulment net global şi modul de utilizare a acestuia, până la determinarea unei trezorerii nete ca rezultat al bilanţului de la sfârşitul exerciţiului contabil. Se stabileşte, în principal, pe baza a două bilanţuri succesive şi a contului de profit şi pierdere aferent exerciţiului analizat.

Legătura tabloului de finanţare cu bilanţul şi contul de rezultate.

Tabloul de finanţare arată cum s-a realizat, în cursul exerciţiului, echilibrul funcţional. Pentru aceasta este necesar ca bilanţul de deschidere şi de închidere a exerciţiului să prezinte aceeaşi structură funcţională.

Obiectivul prioritar al analizei îl constituie impactul diferitelor operaţii ale întreprinderii asupra trezoreriei. această preocupare antrenează două consecinţe.

În primul rând, consecinţele fenomenelor de decalaj între momentul efectuării operaţiilor şi cel al încasărilor sau plăţilor propriu-zise care afectează trezoreria . În cazul plăţilor în numerar, operaţia are incidenţă imediată asupra trezoreriei, în timp ce creditele comerciale acordate sau obţinute generează decalaje de plăţi nefavorabile şi respectiv favorabile. Aceste decalaje apar sub formă de stocuri, creanţe şi datorii de exploatare sau în afara exploatării la cele două niveluri ale bilanţului funcţional consacrate nevoii de fond de rulment (NFRE şi NFRAE).

În al doilea rând, este necesar să se facă distincţie între operaţiile generatoare de fluxuri monetare reale (venituri încasabile, cheltuieli plătibile) şi cele contabile de redresare sau corectare a unor valori carte nu vor avea impact asupra trezoreriei (operaţii generatoare de venituri şi cheltuieli calculate).

Această distincţie stă în centrul schemei de coerenţă, întrucât rezultatele contabile reflectă toate operaţiile, inclusiv amortizările şi provizioanele (calculate şi reluările) fără consecinţe asupra trezoreriei, în timp ce capacitatea de autofinanţare nu reţine decât operaţiile cu incidenţă imediată sau amânată asupra trezoreriei.

Trezoreria întreprinderii variază nu numai ca efect al cheltuielilor şi veniturilor exerciţiului, ci şi ca urmare a variaţiei stocurilor de active şi a soldurilor de creanţe şi datorii, la sfârşitul exerciţiului faţă de începutul acestuia. Trezoreria întreprinderii, fiind unică, se va modifica şi ca urmare a cheltuielilor plătibile pentru investiţii, cât şi a fluxurilor de capital şi dobânzilor generate de activitatea financiară şi excepţională a întreprinderii în cursul exerciţiului.

Tabloul de finanţare cuprinde două părţi.

Prima parte analizează modul de realizare, în dinamică, a echilibrului structural între elementele stabile ale bilanţului funcţional, (utilizări şi resurse), adică variaţia fondului de rulment net global (FRNG). această parte a tabloului este rezultatul politicii de investiţii şi de finanţare promovată de întreprindere în decursul perioadei analizate.

FRNG = RESURSE DURABILE - ÎNTREBUINŢĂRI STABILE

Explicaţia variaţiei FRNG porneşte de la identificarea surselor de capital (surse stabile sau durabile) şi continuă cu explicarea utilizării acelor surse în partea superioară a bilanţului funcţional.

Punctul de plecare în construcţia tabloului de finanţare îl reprezintă excedentul brut de exploatare evidenţiat în contul de rezultate, ca sursă potenţială pentru capacitatea de autofinanţare a întreprinderii.

Capacitatea de autofinanţare apare în prima parte a tabloului ca sursă stabilă care permite:

- finanţarea nevoilor stabile (investiţii pentru creşterea imobilizărilor);

- remunerarea proprietarilor capitalurilor puse la dispoziţia întreprinderii (plata dividendelor);

- rambursarea datoriilor financiare, pe termen lung şi mediu, contractate în exerciţiile anterioare.

Când capacitatea de autofinanţare este insuficientă pentru finanţarea

nevoilor stabile, întreprinderea apelează la surse externe stabile cum sunt:

- aportul nou la capitalul social (prin emisiune de acţiuni noi);

- împrumuturi noi (printr-o emisiune suplimentară de obligaţiuni sau prin solicitarea de împrumuturi bancare);

- cesiuni de active fixe.

Din confruntarea variaţiei resurselor cu cea a nevoilor stabile rezultă

variaţia FRNG care se va înscrie în coloana nevoi (degajare de resurse, respectiv creştere), sau resurse (întrebuinţări nete, respectiv diminuare).

Creşterea fondului de rulment net global evidenţiază ameliorarea structurii financiare a întreprinderii şi are la origine creşterea resurselor durabile în raport cu nevoile stabile. această creştere dovedeşte capacitatea întreprinderii de a degaja un excedent monetar net din operaţiile de investiţii şi finanţare pe termen lung (partea superioară a bilanţului) cât şi din activitatea de exploatare (partea inferioară a bilanţului) şi de a-şi îmbunătăţi sensibil situaţia trezoreriei.

Reducerea fondului de rulment net global poate fi determinată de creşterea activelor imobilizate şi-sau de diminuarea resurselor stabile. Aceasta înseamnă că întreprinderea a investit foarte mult iar efectele viitoare ale acestor investiţii ar trebui să-i permită reconstituirea fondului de rulment. Pe de altă parte, diminuarea surselor stabile reflectă degradarea situaţiei financiare datorată pierderilor înregistrate în cursul perioadei de gestiune, sau poate fi consecinţa rambursării împrumuturilor care, în timp, ar trebui să permită ameliorarea rezultatelor (cheltuieli financiare mai mici), deci a fondului de rulment net global.

Scăderea fondului de rulment net global dovedeşte un dezechilibru financiar, care corelat cu o creştere a nevoii de fond de rulment, conduce la un dezechilibru cronic al trezoreriei şi implicit la creşterea riscului de faliment al întreprinderii.