Analiza fundamentală a unei societăți cotate la bursă - Alro SA

Cap 1.INFORMAȚII GENERALE

Nume societate: Alro S.A. Slatina

Adresă: SLATINA, jud. OLT, str. Pitesti nr. 116

Activitatea societații: SECTOR:Materii prime si materiale de baza

RAMURA:Metale neferoase

Cu o producţie de 288.000 de tone metrice de aluminiu primar în 2008, Alro SA este cea mai mare companie producătoare de aluminiu din Europa Centrală şi de Est (exceptând Rusia). Alro SA reprezintă astăzi una dintre cele mai mari companii din România, având o contribuţie importantă la dezvoltarea economiei locale şi naţionale. Compania face parte din grupul internaţional industrial şi de investiţii Vimetco N.V. care îşi desfăşoară activitatea în industria aluminiului. Acţiunile Alro SA sunt tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti.

Capacităţile de producţie a aluminiului primar se află în Slatina şi cuprind o secţie de electroliză, capacităţi de prelucrare, laminoare la cald şi la rece şi o secţie de extrudate. Compania mai deţine şi combinatul de alumină Alum SA din Tulcea.

Tehnologia de fabricaţie şi produsele Alro sunt atestate în conformitate cu standardele internaţionale ISO 9001, ISO 14001 şi ISO 18001 (OHSAS 18001). În ianuarie 2006 Alro a obţinut autorizaţia integrată de mediu.

STRUCTURA ACȚIONARIATULUI

VIMETCO N.V. AMSTERDAM NLD deține 84.19% din acțiuni.

Alți acționari dețin 15.81% din acțiuni.

ISTORICUL SOCIETĂȚII

SC. ALRO SA SLATINA este unicul producător de aluminiu primar din România, sub formă de lingouri, şleburi ( plăci ) , sârmă şi bare omogenizate, fiind al şaptelea producător ca dimensiune din Europa. Societatea are sediul în Slatina, Str. Piteştilor nr. 116, jud. Olt, telefon 049-431.901, fax 049-413.990, site http://www.alro.ro. Este înregistrată la Registrul Comerţului cu nr. J28/8/1991 si codul fiscal R1515347.

Bazele industriei de aluminiu în România au fost puse în 1963 ca urmare a politici de industrializare a ţării din acea perioadă. Necesitatea dezvoltării industriei de producere şi de prelucrare a aluminiului în România a fost determinată de cererea tot mai mare de aluminiu în diferite domenii industriale atât în ţară cât şi pe piaţa externă.

Aluminiul este un metal care a cunoscut o utilizare spectaculară în epoca modernă în toate domeniile industriale începând cu industria alimentară, de autovehicule, electrotehnică şi electronică, construcţii civile şi industriale până la construcţia de avioane – fiind numit metalul secolului XX.

La 1 martie 1961 guvernul României a decis înfiinţarea unei uzine de aluminiu şi amplasarea acesteia la Slatina având în vedere:

- dezvoltarea armonioasă a zonelor geografice ale ţării;

- repartizarea judicioasă a forţelor de producţie;

- existenţa unei importante surse de apă, râul Olt;

- un punct de alimentare cu energie electrică foarte convenabil;

- posibilităţi de acces ale transporturilor rutiere şi feroviare.

ALRO SLATINA a fost concepută şi construită după licenţa societăţii ALUMINIUM PECHINEY FRANŢA după cele mai recente realizări din domeniu din acel moment.

La 24 aprilie 1963 au fost începute lucrările pentru organizarea de şantier. La 9 iunie 1963 au fost demarate lucrările de excavaţie pentru fundaţia secţiei de electroliză. La 18 martie 1965 a fost realizat primul anod. La 30 iunie 1965 a fost obţinută prima şarjă de aluminiu românesc. La 13 martie 1966 a fost terminată prima etapă de dezvoltare a uzinei de aluminiu concretizată în realizarea a două hale de electroliză cu o capacitate de producţie de 50.000 tone/an.

La 1 octombrie 1981 uzina a devenit “Întreprinderea de Aluminiu Slatina”.

Prin dezvoltări succesive capacitatea de producţie a crescut la 263.000 tone/an în 1982.

Uzina a funcţionat la toată capacitatea pe durata anilor 1982-1989, având în structura sa:

• 4 hale de electroliză de 63-65 KA; 176 cuve/hală;

• 6 hale de electroliză de 83-85 KA; 128 cuve/hală;

• 2 turnătorii de aluminiu;

• 2 ateliere pentru producerea anozilor;

• 1 instalaţie de epurare a gazelor;

• 1 secţie de aluminiu rafinat;

• 1 secţie termo-hidro-energetică;

• 1 uzină de producere a utilajelor şi pieselor de schimb.

În perioada 1990-1991 din cauza dificultăţilor în alimentarea cu energie electrică au fost oprite:

• 4 hale de electroliză de 63-65 KA;

• 2 hale de electroliză de 83-85 KA.

Prin oprirea acestor hale s-a ajuns la o capacitate de producţie în funcţiune în jur de 110000 tone/an.