Analiza Principalelor Categorii de Cheltuieli

Partea I: CADRUL CONCEPTUAL

Funcţionarea eficientă a întreprinderii într-un mediu concurenţial, a cărui dominantă economică o constituie caracterul limitat al resurselor, necesită gestionarea eficientă a costurilor care-i generează rezultatele. Un rol important, în acest sens, revine calculaţiei şi analizei costurilor care trebuie să furnizeze managerilor informaţii necesare pentru a-i ghida în deciziile strategice, în particular, în afectarea resurselor întreprinderii şi în fixarea preţurilor şi marjelor.

Analiza cheltuielilor constituie un instrument important în evaluarea performanţelor întreprinderii. Investigarea lor sistematică permite înţelegerea mecanismului de formare a rezultatelor întreprinderii în funcţie de volum, structura şi tendinţele diferitelor categorii de consumuri.

Zona cheltuielilor întreprinderii cuprinde o arie largă de fenomene economice legate, în esenţă, de consumul şi utilizarea factorilor de producţie: natura, munca şi capitalul. Acesta trebuie să ocupe un loc deosebit în managementul intern, întrucât de utilizarea şi consumul factorilor producţiei depind în mare măsură capacitatea concurenţială a întreprinderii, asigurarea unor premise de bază ale performanţelor economico-financiare.

Totodată, se impune precizarea că focalizarea excesivă a judecăţii performanţelor unei firme numai în funcţie de costuri, în detrimentul altor factori-cheie ai succesului, este riscantă şi neadaptată exigenţelor unei economii concurenţiale. De aceea, metodologia de analiză trebuie corelată cu strategia firmei într-un context dat.

O strategie de volum, de exemplu, presupune reducerea maximă a costurilor, care să permită vânzarea produselor la preţurile cele mai competitive şi creşterea cotei părţi de piaţă. În acest caz, preţul este criteriul unic al deciziei de cumpărare. Dar preţul, respectiv costul care stă la baza formării lui, nu reprezintă întotdeauna factorul-cheie al reuşitei pe piaţă a unui anumit produs. O întreprindere îşi poate asigura un avantaj concurenţial bazându-se pe o competenţă tehnologică deosebită, sau pe imagine de marcă prestigioasă; caz în care decizia de cumpărare nu este fundamentată în funcţie de preţ.

Problemele de bază ale analizei cheltuielilor sunt:

-tipologia cheltuielilor;

-conţinutul şi structura costurilor;

-cheltuielile care formează costurile;

-conţinutul şi structura cheltuielilor;

-metodele de analiză a cheltuielilor, care cuprind:

-analiza cheltuielilor aferente veniturilor întreprinderii;

-analiza cheltuielilor de exploatare;

-analiza eficienţei cheltuielilor variabile şi a celor directe;

-analiza eficienţei cheltuielilor fixe şi a celor indirecte;

-analiza cheltuielilor materiale;

-analiza cheltuielilor salariale;

-analiza cheltuielilor cu dobânzile;

-analiza costurilor pe produse, etc.

Sursele de informaţii necesare analizei sunt: contabilitatea financiară, contabilitatea analitică, bilanţul contabil, contul de profit şi pierdere, dările de seamă statistice privind cheltuielile şi rezultatele, informaţiile externe privind piaţa muncii, piaţa capitalului etc. Informaţia contabilă referitoare la cheltuieli este furnizată, în primul rând, de contabilitatea generală. Aceasta permite identificarea şi măsurarea resurselor consumate de întreprindere în decursul unei perioade date. Contabilitatea generală asigură numai o urmărire globală a cheltuielilor după natura lor, fără să furnizeze nici o indicaţie asupra destinaţiei acestor cheltuieli, adică asupra repartizării lor pe produse, servicii, unităţi, tipuri de activităţi etc.

Această identificare a cheltuielilor pe destinaţii, presupune o analiză a procesului intern de formare a valorii, ceea ce constituie obiectivul contabilităţii analitice.

CAP.1. STUDIUL GENERAL AL COSTURILOR

1.1. ROLUL COSTURILOR ÎN FUNDAMENTAREA DECIZIILOR

ECONOMICO-FINANCIARE

Costurile influenţează procesul de elaborare a deciziilor ecomico-financiare pe mai multe căi, între care mai semnificative sunt: relaţia costuri-preţuri, relaţia costuri-profit, relaţia costuri-eficienţă economică, şi altele.

Cunoaşterea acestor relaţii în sine nu constituie o noutate, deoarece ele sunt prezentate în literatura de specialitate tradiţională. Este însă necesară reaşezarea lor pe baze noi, prin reconsiderarea şi actualizarea relaţiilor respective, potrivit cerinţelor economiei de piaţă.

În această privinţă, unii specialişti au semnalat deja faptul că, de exemplu, s-a inversat raportul dintre „costuri şi preţuri” şi anume: după cum se ştie, în ţările cu economie planificată s-a acordat prioritate costurilor în raport cu preţurile, considerându-se ca fiind o relaţie directă, concretizată în aceea că „preţurile se stabilesc pe baza costurilor”. Spre deosebire de acest tip de relaţii,„în economia de piaţă devine dominantă legătura indirectă dintre cost şi preţ. Costul influenţează în mod indirect asupra preţului format pe piaţă, prin intermediul costului cuprins în preţul de ofertă a produsului. În schimb, preţul pieţei dobândeşte un rol indirect asupra costurilor, obligând producătorii să-şi reducă costurile pentru a-şi majora profitul. Concurenţa directă dintre producători generează şi o concurenţă indirectă prin costuri, câştigând mai mult acei producători ale căror costuri sunt mai reduse.” (Achim T. Baciu, Costurile, 1999)

Această schimbare de concepţie privind relaţia „costuri-preţuri” provoacă mutaţii importante în conţinutul muncii practice de calculaţie, control şi analiză a costurilor, transformând-o dintr-o muncă cu un pronunţat caracter de rutină, într-o veritabilă activitate permanentă de cercetare ştiinţifică, operaţională, a fiecăreia şi a tuturor acţiunilor şi operaţiunilor generatoare de cheltuieli inclus în costuri, în vederea depistării căilor şi mijloacelor de reducere a acestora.

Esenţialul în relaţia „cost-profit” constă în aceea că nivelul costurilor nu trebuie să constituie numai o platformă de adaos pentru rata profitului, ci să reflecte un permanent front de acţiune pentru ca, prin reducerea lui, datorită ingeniozităţii şi efortului propriu al întreprinzătorului, rata profitului pe produs să poată creşte.

Ideea necesităţii cunoaşterii temeinice, cu ajutorul studiului costurilor, a influenţei conjugate a tuturor factorilor de producţie asupra procesului decizional economico-financiar, rezultă şi din relaţia „costuri-eficienţă economică” sau „costuri-productivitatea muncii”, care oferă un adevărat evantai de posibilităţi de fundamentare ştiinţifică a deciziilor respective.

1.2. DEFINIREA ŞI TIPOLOGIA COSTURILOR

Influenţa factorilor enumeraţi mai sus se remarcă, în primul rând, prin lărgirea sferei de studiu a costurilor, adăugându-se la studiul costurilor de producţie şi studiul costurilor de achiziţie, a costurilor de desfacere, precum şi studiul costurilor unor acţiuni, funcţii sau activităţi social-economice şi financiare, etc. În acest context, devine necesară elaborarea unei definiţii generale, atotcuprinzătoare a costurilor, nu numai definiţia costurilor de producţie, aşa cum se procedează în literatura de specialitate tradiţională.

Astfel, după Achim T. Baciu, costul poate fi definit ca fiind o categorie economică care exprimă, în formă bănească, cheltuielile de muncă vie şi materializate pentru procurarea sau producerea şi vânzarea unei unităţi de bunuri materiale, lucrări executate sau servicii prestate de către o întreprindere.

Costul se determină ca raport dintre cheltuielile efectuate de o întreprindere, într-o anumită perioadă de timp delimitată (numită perioadă de gestiune), pentru obţinerea şi desfacerea unor bunuri materiale, executarea unor lucrări sau prestarea de servicii, pe de-o parte, şi cantitatea din aceste bunuri, lucrări sau servicii obţinute şi vândute, exprimate în anumite unităţi de măsură specifice, pe de altă parte.