Analiza productivității fizice a muncii, precum și consecințele modificării acesteia asupra performanțelor economico-financiare ale întreprinderii

1. Analiza productivităţii muncii

Productivitatea muncii este principalul indicator care caracterizează eficienţa

utilizării resurselor umane. Ea este o categorie economică complexă şi dinamică, care

exprimă însuţirea muncii de a crea un anumit volum de bunuri într-o unitate de timp.

În contextul problematic al gestiunii resurselor umane, prezintă importanţă

abordarea pe scară largă a modalităţilor de contabilizare şi măsurare ale acestora.

Modalităţile de măsurare a resurselor umane, pot fi grupate în două categorii: prima vizează costurile factorului uman, iar cea de-a doua priveşte valoarea economică a acestuia.

Categoria privind costurile factorului uman, operează cu costuri istorice cât şi cu costuri de înlocuire (reflectă nivelul actualizat al costurilor istorice). În ambele cazuri, problemele care stau în centrul atenţiei privesc recrutarea, formarea, integrarea, transferarea şi respectiv costurile organizaţionale.

Aceste costuri, apar ca investiţii care trebuie amortizate într-o perioadă de timp

aflată sub incidenţa unor variabile, cum ar fi: speranţa de viaţă, calitatea sănătăţii, vârsta legală sau contractuală a pensionării, probabilitatea de a părăsi întreprinderea înaintea pensionării etc.

Valoarea economică a potenţialului uman, este rezultatul unui ansamblu de

componente în cadrul cărora se disting trei factori determinanţi:

- productivitatea muncii, privită ca un ansamblu de servicii ce se aşteaptă de

la un individ;

- transferabilitatea, reprezentând performanţa ce se aşteaptă de la un

salariat transferat de la un serviciu la un alt serviciu la acelaşi nivel ierarhic;

- promovabilitatea, respectiv capacitatea individului de a-şi desfăşura

activitatea la un nivel ierarhic superior în situaţia în care va fi promovat.

Într-o viziune integratoare, valoarea economică a factorului uman se

măsoară prin randamentul (productivitatea) acestuia.

Analiza randamentului resurselor umane, suport al diagnosticului, presupune

examinarea a două forme de manifestare ale acestuia şi anume, productivitatea muncii şi profitul pe salariat.

Productivitatea muncii, poate fi exprimată în unităţi valorice, cât şi în unităţi fizice.

Indicatorii valorici servesc pentru analiza productivităţii muncii la nivel de întreprindere, iar cei exprimaţi în unităţi fizice sunt utilizaţi în analiza productivităţii muncii pe produse.

1.1. Analiza situaţiei generale a productivităţii muncii pe baza indicatorilor Valorici

Productivitatea muncii în expresie valorică se determină ca raport între efectul

obţinut şi efortul depus în vederea realizării acestui efect.

Ca indicatori de reflectare a efectului se pot folosi: producţia exerciţiului, valoarea adăugată, cifra de afaceri, veniturile din exploatare, valoarea marfă fabricată. Efortul îmbracă forma consumului de forţă de muncă, iar ca indicatori de reflectare a efectului se

pot folosi: numărul mediu scriptic de salariaţi ( Ns ), total om-zile lucrate ( Tz ) şi total om-ore lucrate (Th ).

Analiza situaţiei generale a productivităţii muncii are în vedere urmărirea dinamicii indicatorilor valorici ai acesteia, din punct de vedere al modului de calcul şi al perioadei la care se referă.

Raportând indicatorii de măsurare a efectului mai sus menţionaţi la numărul mediu scriptic de salariaţi se determină productivitatea muncii care îmbracă următoarele forme:

• productivitatea medie anuală a muncii (Wa ):

• productivitatea medie zilnică (Wz ):

• productivitatea medie orară (Wh ):

Ritmul de creştere diferit al indicatorilor valorici ai productivităţii muncii parţiale

(anuală, zilnică, orară), evidenţiază modul de folosire a timpului de muncă care constituie

o rezervă deosebit de importantă a cărei mobilizare reflectă efortul propriu al întreprinderii.

Pe baza următoarei situaţii, privind indicii productivităţii muncii parţiale

( IWa 103%, IWz105% şi IWh 108% ) pot fi făcute aprecieri privind folosirea timpului de muncă:

Prin nivelul indicilor productivităţii muncii parţiale, situaţia se apreciază în mod

pozitiv. Însă, există rezerve nemobilizate, dat fiind faptul că timpul de muncă a fost utilizat incomplet.

Dinamica indicatorilor valorici evidenţiază aspecte de ordin calitativ ale utilizării

resurselor umane concretizate în modificarea stocurilor de produse finite şi producţie

neterminată, a consumului intern, a ponderii cheltuielilor materiale, precum şi a nivelului

amortizării.

Dinamica diferită dintre indicii valorici ai productivităţii muncii calculaţi pe baza

producţiei exerciţiului ( IWa (Qe ) ) şi valorii adăugate ( IWa (VA) ), se explică prin modificarea ponderii cheltuielilor cu materialele care se reflectă în costuri şi în rezultatele financiare ale întreprinderii. Situaţia se apreciază în mod pozitiv atunci când I Wa (Qe ) > IWa (VA) .

1.2. Analiza factorială a productivităţii muncii în expresie valorică

Pentru identificarea rezervelor de creştere a productivităţii muncii, se impune

analiza factorială a acesteia, pornind de la raţionamentul care rezultă din conţinutul indicatorilor productivităţii.