Analiza ratelor structurii financiare

CAPITOLUL I -ORGANIZAREA FINANCIARĂ A ÎNTREPRINDERII

1.1. Finanţele în cadrul structurii organizaţionale

Agenţii economici îşi desfăşoară activitatea într-un mediu economic caracterizat prin numeroase influenţe de ordin legislativ, fiscal şi social. Firma este supusă acţiunii unui sistem constant de factori dintre care mai importanţi aparţin interacţiunii cu piaţa financiară şi structurile sale.

Manifestarea funcţiei financiare presupune, în plan organizatoric, existenţa activităţii financiare, ca un domeniu distinct şi bine definit al sistemului de activităţi ale întreprinzătorului. Acest domeniu este menit să ofere întreprinzătorului mecanismul concret prin care se cunosc şi se rezolvă cerinţele de ordin cantitativ şi calitativ pe care le implică manifestarea fenomenului financiar în viaţa întreprinderii. În acest sens, activitatea financiară a întreprinderii foloseşte un sistem de modele, metode, procedee şi instrumente, prin intermediul cărora:

- se cunosc realităţile economico-financiare

- se fac evaluări şi prognoze

- se fundamentează şi se iau decizii în cunoştinţă de cauză, se efectuează nemijlocit operaţiuni financiare

- se furnizează informaţiile din interiorul şi exteriorul întreprinderii.

Activitatea financiară cuprinde o sferă mult mai largă de probleme. Ea constă într-un ansamblu de acte fizice, intelectuale şi morale, înfăptuite în mod conştient în scopul asigurării echilibrului financiar în întreprindere. Pe lângă deciziile şi operaţiunile propriu-zise aferente acestora, care dau conţinut gestiunii financiare, activitatea financiară mai presupune acte (fapte) privind:

- organizarea şi conducerea acestui tip de activitate

- asigurarea consumurilor energetice şi materiale pe care ea le implică

- dotarea cu echipamentele adecvate

- recrutarea şi perfecţionarea profesională a personalului din acest domeniu

- problemele ergonomice ale muncii lor

- implementarea de sisteme informaţionale şi informative etc.

Prin integrarea activităţii financiare în sistemul de activităţi al întreprinderii, activitatea financiară realizează în mod necesar conexiuni cu absolut toate celelalte activităţi. Suportul întregii vieţi economice îl reprezintă echilibrul dintre venituri şi costuri, ceea ce în plan financiar înseamnă echilibrul dintre necesarul şi existentul de resurse de finanţare.

În vederea realizării acţiunilor specifice, de fundamentare, adoptare şi înfăptuire a deciziilor financiare, activitatea financiară face uz de modele, metode, procedee şi instrumente adecvate scopului său.

Desfăşurarea normală şi cu eficienţa scontată a activităţii financiare poate avea loc numai în măsura în care formele sale organizatorice răspund pe deplin unor cerinţe de optim. Astfel fiecare formă organizatorică luată în parte trebuie să asigure:

- desfăşurarea normală, operativă a tuturor operaţiunilor financiare;

- organizarea şi funcţionarea corespunzătoare a fluxului informaţional financiar; sesizarea tuturor perturbaţiilor din circuitul financiar pentru a putea fi adoptate deciziile financiare de corectare în timp real;

- prelucrarea şi furnizarea de informaţii în timp util, corespunzătoare cantitativ şi calitativ factorilor interesaţi pentru a se cunoaşte evoluţia fenomenelor economico-financiare şi a putea fundamenta şi adopta decizii cu privire la celelalte activităţi ale întreprinderii şi la rezultatele pe ansamblul sistemului.

1.2. Responsabilităţile managerului financiar

Plecând de la o ierarhizare a rolului şi locului decidenţilor în desfăşurarea activităţii financiare din întreprinderi, se poate avea în vedere o tipologie a conducerii structurată în funcţie de importanţa obiectivelor propuse, după cum urmează:

- conducerea strategică a activităţii financiare, realizată prin intermediul organelor colective de conducere a întreprinderii (Adunarea Generală, Consiliul de Administraţie) a cărei menire este aceea de a stabili obiective pe orizonturi mai largi de timp, adică de a defini comportamentul în plan financiar al întreprinderii;

- conducerea tactică, înfăptuită de regulă prin intermediul unui Comitet de Direcţie, căruia îi sunt delegate competenţe de către Consiliul de Administraţie, prin care sunt definite obiectivele ce privesc alocarea resurselor financiare şi sunt stabilite principalele modalităţi de acţiune în acest scop, prin programe;

- conducerea operativă asigurată în principal prin funcţionarea organelor individuale de conducere, în concordanţă cu competenţele delegate în acest sens. Scopul urmărit este acela de a stabili obiective privind activitatea financiară curentă şi de a realiza acţiunile concrete care se impun în vederea îndeplinirii acestora.

Exercitarea atribuţiunilor organelor de conducere, cu caracter colectiv şi individual, în cadrul procesului de conducere a activităţii financiare din întreprindere se concretizează în luarea şi aplicarea de decizii financiare.

În raport cu felul conducerii exercitate deciziile financiare pot fi decizii strategice şi decizii tactice.

Deciziile strategice se referă la problemele financiare de complexitate mărită, vizează conduita de acţiune, în plan financiar, a întreprinderii pe un interval mai îndelungat de timp. Se adoptă în general de către organele superioare de conducere colectivă ale întreprinderii, scopul fiind acela de a prefigura în timp relaţia dintre nevoi şi resurse.

Deciziile tactice se adoptă de către organele de conducere aflate la nivelurile de execuţie şi vizează probleme ce se referă la situaţii concrete ivite. Au un grad mai scăzut de complexitate, fiind de cele mai multe ori legate de activitatea curentă, cotidiană a întreprinderii. Ele se fundamentează şi se adoptă având ca suport informaţiile culese pe durata desfăşurării operaţiunilor financiare.

În raport cu numărul de persoane care participă la elaborarea acestora, deciziile pot fi individuale şi colective. Din considerente ce ţin de operativitatea deosebită ce se imprimă unei acţiuni, în diferite situaţii se recurge la decizia individuală, acest proces înregistrând încă o pondere destul de însemnată. Totuşi, interesul pentru decizia colectivă este din ce în ce mai mare, tocmai datorită avantajelor pe care aceasta le prezintă şi în mod deosebit pentru faptul că este, de regulă, mai bine întemeiată, fundamentată, exprimă unitatea de concepţie, de voinţă şi acţiune în domeniu, a unui colectiv sau a majorităţii acestuia.