Analize Econometrice asupra Evoluțiilor în Sectorul Turismului din România între Anii 1992-2007

Privit în corelaţie cu ansamblul economiei naţionale, turismul acţionează ca un element dinamizator al sistemului economic global. Desfăşurarea turismului presupune o cerere specifică de bunuri de servicii, cerere care antrenează o creştere în sfera producţiei acestora. Totodată, cererea turistică determină o adaptare a ofertei care se materializează, între altele, în dezvoltarea bazei tehnico-materiale a acestui sector şi, indirect, în stimularea producţiei ramurilor participante la construirea şi echiparea spaţiilor de cazare şi alimentaţie, modernizarea reţelei de drumuri, realizarea de mijloace de transport, de instalaţii pentru agrement etc.

Turismul a devenit un serviciu dinamic, ce trebuie să se adapteze schimbărilor mediului economic, modificării comportamentului şi cerinţelor consumatorilor, schimbărilor structurale ale economiei şi ocupării forţei de muncă şi, nu în ultimul rând, perspectivei integrării europene.

După schimbările ce au marcat economia mondială în anul 1989, industria turismului a fost marcată de o internaţionalizare şi globalizare a pieţelor. Pe de o parte au apărut numeroşi competitori, iar pe de altă parte vechile firme locale, regionale ori s-au desfiinţat, ori s-au transformat în agenţii transnaţionale. Schimbarea relaţiilor de piaţă, de la economia planificată la cea liberă, a condus la redistribuirea fluxurilor turistice.

Sistemul informaţional turistic format după privatizarea ramurii începe să fie identificat cu un mijloc de echilibrare a cererii şi a ofertei de astfel de servicii. Competiţia pe această piaţă este de forma monopolistică, cu mulţi ofertanţi şi cumpărători de servicii turistice de toate tipurile. De asemenea relaţiile de competiţie au tendinţă ascendentă datorită abilităţii operatorilor din turism de a asimila şi dezvolta căi inovatoare de răspuns la dinamica mediului înconjurător, la noile paradigme din procesul integrării europene.

Analizele făcute asupra evoluţiilor recente în sectorul turismului din România evidenţiază tendinţa de scădere a numărului consumatorilor autohtoni de produse turistice. Deţinătorii de hoteluri, pensiuni şi vile au înregistrat o scădere a numărului de clienţi, o mare parte fiind turişti români, la care se adaugă din ce în ce mai mulţi turişti europeni, pe măsura ce sunt eliminate barierele de tranzit turistic şi se creează infrastructura de transport legată de coridoarele europene.

Ascensiunea puternică a consumului în România a devenit o tendinţă. Consumatorii români devin tot mai atenţi la raportul preţ-calitate, mai selectivi în alegerea mărcii şi mai educaţi în ceea ce privesc serviciile turistice. În acest fel concurenţa devine mai intensă între hoteluri, pensiuni şi vile sau chiar staţiuni, deţinătorii acestora efectuând cât mai multe modificări pentru a satisface pe deplin necesităţile consumatorului. Privatizarea serviciilor de turism este în plină desfăşurare; doar una din şase unităţi hoteliere este privată.

• Capacitatea de cazare turistică

Unitatea de cazare turistică furnizează turiştilor în mod permanent sau ocazional prestaţia de cazare. În unităţile de cazare turistică sunt cuprinse unităţile existente la sfârşitul anului respectiv, exclusiv cele care şi-au întrerupt activitatea pentru o perioadă de timp. Se face distincţie între:

- capacitatea de cazare existentă – care reprezintă numărul de locuri de cazare de folosinţă turistică înscrise în ultimul act de recepţie, omologare, clasificare a unităţii de cazare.

- capacitatea de cazare în funcţiune (disponibilă)- care reprezintă numărul de locuri de cazare de care pot beneficia turiştii, ţinând cont de numărul de zile cât sunt deschise unităţile într-o anumită perioadă.