Asistența socială în România - protecția persoanelor cu handicap

Introducere

În această lucrare punem în discuţie una dintre problemele importante ale vieţii sociale româneşti, cea a persoanelor defavorizate şi a măsurilor iniţiate de stat pentru îmbunătăţirea soartei lor. Într-un stat democratic, protecţia socială reprezintă un element fundamental al politicilor statale, deoarece prin punerea lor în aplicare se realizează prevenirea, diminuarea sau înlăturarea consecinţelor unor evenimente considerate “riscuri sociale” asupra nivelului de trai al populaţiei.

Diversitatea şi cuantumul prestaţiilor şi serviciilor sociale sunt condiţionate de starea economiei, de resursele financiare existente la un moment dat şi de politica socială aplicată. Programele de protecţie socială, administrate de stat, sunt finanţate pe principiul repartiţiei, compensaţiei între generaţii a resurselor obţinute prin contribuţii, impozite şi taxe, pe baza principiului responsabilităţii colective.

Serviciile sociale existente în ţara noastră s-au dezvoltat după 1989 din necesitatea de a răspunde unor nevoi imediate generate de reformele economice, au progresat din necesitatea adaptării reglementărilor la realitatea contextuală şi din nevoia armonizării cu standardele europene.

La primele pagini ale acestei lucrări am prezentat unele aspecte teoretice de bază, de la care putem spune că decurg toate relaţiile economice stabilite între stat şi cetăţenii săi, aici facem referire la conceptul de “finanţe”, pentru ca mai apoi să ne concentrăm atenţia asupra mecanismului prin care statul îşi gestionează veniturile şi cheltuielile anuale, prin legea bugetului de stat. În cadrul cheltuielilor curente ale bugetului de stat, ponderea cea mai mare o deţin în ultimii ani cele cu asistenţa socială, fapt bogat în semnificaţii având în vedere contextul economic şi politic actual în România.

Lucrarea începe cu prezentarea noţiunii de “asistenţă socială”, ca mecanism principal prin care statul intervine pentru a preveni, limita sau înlătura efectele negative ale evenimentelor ce se produc asupra persoanelor sau grupurilor vulnerabile care nu au posibilitatea de a obţine prin mijloace şi eforturi proprii un mod normal şi decent de viaţă.

Datorită faptului că în mod frecvent termenului de “asistenţă socială” i se substituie cel de “asigurări sociale”, am ales abordarea amândurora dintre aceste două concepte, în două capitole distincte. Dacă sistemul asigurărilor sociale este un sistem contributiv la care participă angajatorii şi angajaţii, sistemul de asistenţă socială este un sistem de ajutorare finanţat de la bugetul de stat şi bugetele locale, în interesul persoanelor care nu sunt apte de muncă şi nu dispun de mijloacele necesare traiului. Puntea de legătură dintre cei doi termeni mai sus menţionaţi este faptul că ambii exprimă o formă de protecţie socială, disponibilă în caz de necesitate categoriei căreia îi este destinată.

Studiul se încheie cu analiza uneia dintre măsurile de protecţie impuse de stat pentru promovarea drepturilor unei categorii sociale defavorizate, cea a persoanelor cu dizabilităţi, care foarte des se loveste de dificultăţi în a fi acceptată în câmpul muncii.

Statul român face eforturi susţinute pentru depăşirea graniţelor ce l-a separat până nu demult de statele europene dezvoltate, cărora li s-a alăturat în cadrul Uniunii Europene şi cu care trebuie să îşi alinieze standardele în ceea ce priveşte protecţia socială, asistenţa socială şi politicii generale de coeziune şi incluziune socială.

Capitolul I: Sistemul bugetar în România

1.1 Caracterizarea generală şi funcţiile finanţelor publice

Finanţele publice reprezintă o componentă esenţială a vieţii social-economice a oricărei ţări, ele având un rol determinant asupra stării economiei naţionale, pe care o influenţează atât prin procesul de mobilizare a resurselor băneşti la dispoziţia statului cât şi prin cel de repartizare a acestora către beneficiari.

Apariţia şi funcţionarea finanţelor publice sunt indisolubil legate de existenta statului şi de utilizarea banilor şi a formelor valorice în repartizarea produsului intern brut. Începând cu apariţia primelor elemente de finanţe, în perioada trecerii de la comunitatea gentilica la orânduirea sclavagistă, acestea au fost prezente în permanenţă ca parte integrantă a sistemului relaţiilor economice.

De-a lungul tuturor orânduirilor social-economice, finanţele s-au manifestat ca relaţii sociale de natură economică, apărute în procesul repartiţiei produsului intern brut şi a venitului naţional, în strânsa legătură cu îndeplinirea funcţiilor statului. Potrivit afirmaţiilor unor teoreticieni, fără ştiinţa finanţelor toate celelalte ştiinţe economice nu ar fi decât o suma de “concepte frumoase”. Finanţele fundamenteaza căile de echilibrare a bugetelor, de finanţare a deficitelor, de efectuare a controlului financiar, prognoză financiară şi de evaluare a eficienţei domeniului financiar.