Bogăția lumii, sărăcia națiunilor de Daniel Cohen

Lucrarea lui Daniel Cohen “Richesse du monde, pauvretes des nations” este o reflectie asupra evolutiei statelor lumii cu privire la bogatii, nivelul de trai, nivelul de salarizare si altele.

In introducere el pune problema diferentierii intre o lume saraca pe cale de a se imbogati si natiunile bogate ce par a saraci.

“Mondializarea” este doar o pseudo-cauza a acestui lucru, la fel ca si protectionismul. Principalele cauze ar fi revolutia informatica si masificarea invatamantului.

Cartea lui Cohen este structurata pe 7 capitole cu titluri sugestive, fiecare avand si subcapitole, iar in final se incheie cu un Epilog.

1. MIZERIA LUMII

Primul capitol, intitulat “Mizeria lumii” initiaza ideea ca un comert cu tarile sarace ar expune tarile bogate riscului de a regresa.

Urmeaza o descriere a mizeriei celor mai sarace tari din lume, inainte de a examina prosperitatea recenta a noilo tari industriale.

S-a constatat ca jumatate din populatia mondiala traieste la tara, in India si China taranii reprezinta 60% din populatie, iar in Africa 70%. Taranii chinezi castiga de 15 ori mai putin decat taranii europeni si de 3 ori mai mult decat cei mai saraci oameni din lume, cei din Africa.

Deci, cel mai sarac om din lume este, dupa constatarea autorului, o femeie africana. Soarta ei este dura. Este nevoita sa mearga mai bine de 2 ore zilnic pana la locul de munca, cu un bagaj de pana la 50 kg, purtand si un copil cu ea. In Zair 70% din activitatile casnice sau de productie sunt afectate de femei, care muncesc inca de la 10 ani, iar la 14 ani sunt deja maritate.

Este prezentata descoperirea lui Rene Dumont intr-un sat din senegal la “taranii-pasa”. Ei isi pastreaza acasa doar una dintre sotii, iar pe celelalte le trimit in oras sa munceasca timp de un an.

Exploatarea femeii este exagerata. Daniel Cohen mentioneaza ca “Sclavia femeii ii scuteste pe barbati sa investeasca in masini. Economiile servesc la cumpararea unei alte femeii care va da nastere altor copii ce vor munci pentru tatal lor sau care vor fi vanduti, daca sunt fete.”

O alta exploatare constatata este cea a satelor de catre orase. Un studiu al Bancii Mondiale arata ca aproape jumatate din bogatiile produse de satele africane sunt insusite de catre orase.

Orice transport trebuie sa fie in mod explicit autorizat de catre guvern, care stabilea preturile, intotdeauna cele mai mici posibile. Astfel taranii erau ruinati, obligandu-i la un exod rural, inghesuindu-i in orase.

Paralel cu Africa, tarile europene au cautat sa mentina cat mai scazut posibil pretul produselor agricole, interzicand exportul, dor importul fiind favorizat. Este ceea ce a primit numele de “mercantilism”, adica punerea economiei in serviciul politicii. Era favorizata intrarea aurului pe teritoriul national si se evita pierderea lui. Se recomanda blocarea importurilor pentru a se evita risipirea “bogatiilor nationale” in strainatate.

Termenul de mercantilism desemneaza ideile si politicile dezvoltate în jurul doctrinei privind balanta comertului din gândirea economica europeana a secolului al XVII-lea si cea mai mare parte a secolului al XVIII-lea. Dezideratele gândirii mercantiliste se pot traduce prin necesitatea unor reglementari ale vietii economice si acceptarea declarata a goanei dupa profit a natiunilor si a indivizilor.

Imbogatirea mercantilista consta din comert si industrie, productia agricola acupand ultimul loc, chiar daca Europa avea in perioada Renasterii tarani in proportie de aproximativ 80%.

Contributia satelor este indirecta. Se face totul pentru ca pretul marfurilor vandute oraselor sa fie cat mai scazut posibil pentru a mentine o populatie urbana numeroasa si usor de hranit.