Bugetul comunitar și particularitățile sale - procesul bugetar comunitar

1. Scurt istoric privind bugetul comunitar

În sistemul Uniunii Europene au existat întotdeauna neîntelegeri pe probleme bugetare printre care conflictele pe baza resurselor financiare proprii ale Comunitǎţii Economice Europene dar şi rivalităţi între instituţiile comunitare implicate la nicel comunitar în procesul bugetar.

Prin semnarea celor şase membrii ai Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului a Tratatului de la Roma în 1957 se înfiinţează Comunitatea Economică Europeană(CEE) şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice(EURATOM) .

Cele trei comunităţi ( Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului(CECO), Comunitatea Economică Europeană, Comunitatea Europeană a Energiei Atomice) aveau stabilite o multitudine de bugete astfel că CECO stabilise un buget pentru cheltuielile administrative şi un buget operaşional, CEE deţinea un buget unic , iar EURATOM deţinea un buget adminstrativ şi unul de cercetare şi investiţii.

Pentru o mai bună eficienţă s-a decis în 1965 prin Tratatul de Unificare de la Bruxelles , unifică bugetele administrative CECO şi EURATOM în bugetul CEE , iar mai apoi in 1970 unifică si bugetul de cercetare şi investiţii în bugetul general comunitar . Prin urmare, existau bugetul operaţional CECO şi bugetul comunitar CEE. Bugetul operaţional CECO a beneficiat de o autonomie financiară redusă . Bugetul comunitar a fost între anii 1958-1970 finanţat prin contribuţiile statelor membre. Astfel că , s-au stabilit cotele de contribuţie , 28% Franţa, Italia , Germania , 7,9% Belgia şi Otalnda, 0,2% Luxemburg. Aceste cote au fost votate de Consiliul European.

Pentru a creşte în mod progresiv independenţa financiară a comunităţii faţă de modoficările pe care le suferă ţările membre , Consiuliu European din Luxemburg a votat la 21 aprilie 1970 şi a adoptat în 1975 un sistem de resurse proprii care să finanţeze integral bugetul comunitar fără a mai fi nevoie de contribuţiile statelor membre.

Se prelevau resursele proprii din taxele vamale, taxele pe valoare adăugată(TVA) şi prelevările agricole a statelor membre.

Între anii 1979-1987 se desfăşoară o perioadă a crizelor astfel că în fiecare an cheltuielile depăşeau valorile estimate , la început diferenţele ascunzăndu-le sub artificii contabile iar mai târziu prin aporturi rambursabile de la ţările membre.De asemenea, apar tensiuni între statele membre ale Comunităţii Economice Europene datorită :

- liberalizării schimburilor comerciale dintre ţările membre CEE prin reducerea taxelor vamale;

- producerii excesive a producţiei agricole din interiorul CEE ,reducerea importurilor de mărfuri agricole , reducându-se prelevările pentru bugetul comunitar ;

- extinderii CEE prin aderare a ţărilor : Danemarca, Irlanda şi Marea Britanie , aceasta din urmă având o agricultură mai puţin productivă dar mare importatoare de produs agricole din Noua Zeelandă şi Australia ceea ce făcea să crească contribuţiile prin taxele vamale destinate bugetului comunitar.

De abia în anul 1988 s-a găsit o soluţie pentru impedimentele bugetare întâlnite până acum , astfel că prin a treia extindere a CEE şi prin semnarea Actului Unic European s+au pus bazele unei reforme fianciare comunitare. Prin semnarea Actului Unic European se sfecifică anularea tuturor frontierelor economice , printre care şi cele vamale.şi se doreşte o dezvoltare regională.

Al treilea val de extindere al CEE prin integrarea Spaniei şi Portugaliei în 1986 ce erau sărace în comparaţie cu celelalte state membre au contribuit la fundamentarea unor derogări comunitare prin fondurile structurale. Aceste fonduri structurale se bazează pe contribuţia PNB-ului statelor membre ţinându-se cont de capacitatea contributivă a fiecărui stat.

Perioada anilor 1993-1999 s-a bazat pe consolidarea acelor reforme deja implementate şi s-au creat noi obiective ce au fost mai apoi aprobate în februarie 1992 prin Tratatul de la Maastrich privind fundamentarea unui Fond de Coeziune pentru a finanţa proiectele de infrastructură, de transport, de mediu în statele unde PNB/locuitor era mai mic de 90%.Astfel că aceste fonduri s-au aplicat în Spania,Portugalia,Grecia şi Irlanda cu menirea de a întări efortul lor de convergenţă în Uniunea Europeană şi Monetară.

Se aprobă de Consiliul Economic şi de Parlamentul European la 29 octombrie 1993 un nou Acord internstituţional realizând inovaţii majore astfel că cheltuielile structurale,interne şi cele cu referire la protocoalele financiare vor fi cheltuieli neobligatorii , iar cele obligatorii sunt cheltuielile din cadru FEOGA-Garantare (Fondul European de Orientare şi Garantare Agricolă) , cheltuielile externe cu privire la acorduri de pescuit, contribuţia Uniunii Europene la fondul oragnismelor financiare internaţionale şi cheltuielile privind pensile vechilor funcţionari.

În 1995 se petrece a cincea extindere a Uniunii Europene prin aderarea Austriei,Finaldei şi Suediei.Deoarece era o Uniune extinsă s+au adoptat noi perspective financiare ţinând cont de nevoile fiecărui stat membru.De aceea, direcţia Agricola a fost majorată cu 74% din rata de creştere a PNB comunitar ca urmare a extinderii Uniunii, plafonul cheltuielilor interne s-a majorat cu 7% (ceea ce corespunde ponderii relative a PNB-ului statelor ce au aderat în 1995) .

Tot aici, plafonul cheltuielilor de ordin extern au fost crescute cu 6,3% conducând la o dezvoltare a relaţiilor externe.

În anul 1997 Comisia Europeană a publicat un nou document numit “Agenda 2000” în care se adduce în discuţie idei despre politica agricolă comună , politicile de coeziune din viitor şi strategii despre preaderare ,ce consecinţe ar exista cu statele membre şi modalităţi de finanţare a Uniunii Europene.

Prin semnarea Tratatului de la Amsterdam la 1 mai 1999 prevedea:

- să plaseze ocuparea forţei de muncă şi drepturile cetăţenilor în centrul atenţiei Uniunii Europene;

- să suprime ultimele obstacole pentru libera circulaţie a persoanelor şi să consolideze securitatea;

- să permită Europei să îşi consolideze poziţia pe plan mondial;

- să eficientizeze arhitectura instituţională a Uniunii în vederea viitoarei extinderi