Cadrul național strategic de referință 2007-2013

Cadrul national strategic de referinta

2007-2013

= Avand in vedere contextul macro-economic si capitalul uman =

Introducere şi context

Temele principale ale Cadrului Strategic Naţional de Referinţă (CSNR) îşi au sursa în cel de-al treilea Raport de Coeziune, publicat în Martie 2004. Scopurile principale ale acestui Cadru Strategic Naţional de Referinţă sunt de a întări concentrarea strategică a politicilor economice, de coeziune socială şi regionale ale României, şi de a face conexiunile potrivite şi corecte cu politicile Comisiei Europene şi Strategia de la Lisabona, care se axează pe politici de dezvoltare economică şi de creare de noi locuri de muncă.

CSNR demonstrează felul în care România intenţionează să integreze obiectivele de dezvoltare durabilă a mediului care au fost adaugate versiunii revizuite a Agendei de la Lisabona, în urma acordurilor încheiate la conferinţa de la Gothenburg.

Scopurile CSNR sunt următoarele:

- De a indica direcţia de dezvoltare a Strategiei României pentru implementarea operaţiunilor ce vor fi finanţate din Fondurile Structurale şi de Coeziune, în

conformitate cu obiectivele CE şi luând în considerare economiile Europeană şi mondială;

- De a ilustra felul în care România intenţionază să concentreze Instrumentele Structurale pe priorităţile majore de coeziune conform politicilor CE;

- De a aborda problemele majore cu care se confruntă ţara şi de a reflecta potenţialul de dezvoltare al regiunilor şi oraşelor;

- De a demonstra modul în care poziţia geostrategică, creşterea calităţii serviciilor, protecţia mediului, inovaţiile, spiritul antreprenorial şi dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaştere vor duce la dezvoltare şi la crearea de noi şi mai bune locuri de muncă;

- De a demonstra legăturile dintre şi conformitatea cu priorităţile liniilor directoare strategice comunitare, Agenda de la Lisabona şi programele operaţionale, conform obiectivelor de convergenţă şi cooperare teritorială.

Analiza socio-economică – aspecte principale

Rămân încă destule probleme care trebuie soluţionate pentru a impulsiona dezvoltarea economiei româneşti. Sunt necesare intervenţii structurale majore pe termen lung, în următoarele domenii:

- Infrastructura de bază – calitatea slabă şi ineficienţa serviciilor de furnizare a apei potabile, canalizare şi de management al deşeurilor, precum şi a sistemului de transport rutier, feroviar, aerian şi naval, ca şi lipsa inter-conectivităţii, constituie frâne în calea dezvoltării. Toate acestea sunt dublate de un nivel scăzut al cunoştinţelor în domeniul protecţiei mediului înconjurător, administrarea defectuoasă a acestuia, precum şi utilizarea ineficientă a resurselor de energie.

- Competitivitatea economică – productivitatea scăzută, echipamentele şi tehnologia învechite, ineficienţa energetică, spiritul antreprenorial insuficient dezvoltat, un climat de afaceri dificil şi lipsa unei infrastructuri adecvate pentru sprijinirea mediului de afaceri, accesul limitat la finanţare şi investiţiile insuficiente în cercetare-dezvoltare şi tehnologiile informaţiei şi comunicării (TIC), toate afectează dezvoltarea mediului de afaceri.

- Capitalul uman - capacitatea limitată a sistemului de educaţie şi formare profesională continuă de a răspunde nevoilor unei economii moderne bazate pe cunoaştere, atenţia redusă acordată educaţiei, insuficienta corelare între educaţie, formarea profesională iniţială şi formarea profesională continuă. Inegalitatea de şanse duce la excluderea socială a categoriilor vulnerabile, cum ar fi femeile, persoanele cu dizabilităţi şi etnia romă.

- Capacitatea administrativă – serviciile publice sunt slab dezvoltate şi „neprietenoase”. Capacitatea administrativă insuficientă este reflectată în structuri de management neperformante, abilităţi nesatisfăcătoare ale funcţionarilor publici, cooperare interinstituţională inadecvată, care conduc într-un final la calitatea slabă a serviciilor furnizate societăţii, punând astfel în pericol dezvoltarea socio-economică. În mod special, este necesară consolidarea în continuare a managementului fondurilor comunitare pentru utilizarea eficientă a acestora în scopul promovării dezvoltării economice şi sociale.

- Dimensiunea teritorială - ca urmare a restructurării industriei, au apărut foarte rapid decalaje între regiuni, acestea continuând să crească. Disparităţile dintre mediul urban şi cel rural sunt de asemenea mari şi în continuă creştere. Acest fenomen este şi mai pregnant atunci când se compară nivelul de dezvoltare al regiunii Bucureşti–Ilfov cu restul ţării. ISD sunt atrase, de obicei, în regiunile mai dezvoltate, ceea ce conduce la creşterea decalajelor de dezvoltare dintre regiuni. Atât zonele urbane cât şi zonele rurale se confruntă cu probleme legate de infrastructură (din cauza investiţiilor insuficiente), de dezvoltare economică locală şi de mediul social. Totodată, zonele rurale depind excesiv de agricultură. În aceste zone, infrastructura şi serviciile de sprijin pentru afaceri sunt foarte slab dezvoltate sau chiar inexistente Este necesară o abordare mai structurată în ceea ce priveşte nivelul teritorial al diverselor politici de dezvoltare sectoriale şi inter-sectoriale şi măsurilor derivate din acestea.