Caracteristici ale Activității de Creditare a Persoanelor Juridice la Banca Transilvania Sucursala Medias

INTRODUCERE

Activitatea bancară se întrepătrunde cu activitatea economică, penetrând mecanismul complex al acesteia, având totodată, rolul de a servi procesul decizional şi luarea măsurilor legate de politica monetară-financiară a statului.

Sistemul bancar în România este structurat pe doua nivele, pe primul nivel aflându-se banca centrală (Banca Naţională a României) iar pe cel de-al doilea nivel băncile comerciale.

1Tipologia structurii sistemului bancar, principalele atribuţii şi răspunderi ale acestor structuri, antrenează, pe lângă interesele arătate, şi interesul naţional, în sensul că strategia tranziţiei şi reformei bancare trebuie să se integreze în strategia naţională a tranziţiei la statul de drept şi economia de piaţă. Această integrare nu trebuie să se facă printr-o simplă adiţie, ci în mod activ. Adică, mutaţiile pozitive care urmează să se producă în sistemul şi activitatea bancară, trebuie să-şi găsească finalitatea în eficienţa, costul şi durata tranziţiei.

Creditul şi dobânda bancară sunt pârghii valorice de o complexitate şi importanţă hotărâtoare pentru creşterea economică, pentru dezvoltarea societăţii româneşti.

Toate acestea, şi altele, îşi pun amprenta consistent, cu impact pe termen lung asupra managementului bancar, cu toate funcţiile sale, deci şi asupra controlului bancar

Activitatea de creditare constituie principala funcţie a băncilor, iar managementul şi gestiunea eficientă a acesteia reprezintă fundamentul pe care se dezvoltă o bancă. Buna dezvoltare a unei bănci este rezultatul activităţii tuturor celor implicaţi în schimbul de resurse financiare.

Creditul – instrumentul principal al activităţii i se oferă o atenţie în aceeaşi măsură ca şi activităţii de creditare, iar banca trebuie să fie în stare să atragă clienţi noi dar şi să-i păstreze pe cei ce i-au acordat încrederea.2

1. - BOGDAN IOAN – Tratat de management financiar

2. - PETRIA NICOLAE – Monedă, credit. Bănci şi burse

CAPITOLUL I

ROLUL CREDITULUI BANCAR ÎN FINANŢAREA AGENŢILOR ECONOMICI

O bancă este o instituţie căreia i se acordă permisiunea de a efectua tranzacţii cu bani. Potrivit reglementărilor care guvernează activitatea bancară din ţara noastră, “societăţile bancare sunt societăţi al căror obiect principal de activitate îl constituie atragerea de fonduri de la persoane juridice şi fizice, sub forma de depozite sau instrumente negociabile, plătibile la vedere sau la termen, precum şi acordarea de credite”.

Principalele funcţii ale băncilor sunt:

- să atragă depozite băneşti ale clienţilor, persoane fizice şi juridice;

- să permită clienţilor să-şi retragă banii sau să-i transfere in alte conturi;

- să acorde împrumuturi clienţilor care solicită credite, folosind depozitele atrase.

În practica bancară modernă, acordarea de credite este o funcţie foarte importantă, motiv pentru care putem afirma că o bancă este o companie care trebuie să desfăşoare cele trei funcţii. Realizarea acestora trebuie să se facă prin respectarea condiţiilor referitoare la activitatea sa şi anume:

- menţină încrederea clienţilor;

- înregistreze toate tranzacţiile;

- asigure confidenţialitatea băncii.

Băncile pot să ofere şi să efectueze o gamă largă de operaţiuni pe lângă cele trei funcţii de bază, cum ar fi:

-depozite la vedere, la termen şi operaţii în cont;

-retrageri şi transferuri de numerar;

-transmiterea banilor prin cec sau prin alte instrumente de plată;

-tranzacţii ce implică instrumente financiare, certificate de depozit, cambii.

1.1. Conceptul şi trăsăturile caracteristice ale creditului bancar

Conceptul de credit în literatura de specialitate este abordat din două puncte de vedere: juridic şi economic.

Din punct de vedere juridic, creditul exprimă o convenţie între un creditor şi un debitor şi care serveşte procesul de producţie şi de circulaţie a mărfurilor.

Din punct de vedere economic, creditul exprimă relaţii de repartiţie a unei părţi din produsul naţional brut sau din venitul naţional, în vederea satisfacerii unor anumite nevoi de capital.

Marea majoritate a economiştilor abordează conceptul de credit, în sensul în care asemenea relaţii (de credit) fac parte integrantă din finanţele privite în sens larg. Relaţiile de credit au o serie de particularităţi distincte care, în final, permit o demarcaţie a acestora din ansamblul relaţiilor financiare. Aceste particularităţi sunt legate în primul rând, de faptul că, în cazul relaţiilor de credit, transferul de valoare se realizează cu titlu rambursabil şi cu obligaţia plăţii unei dobânzi, în timp ce în cazul relaţiilor financiare (în sens restrâns) transferul de valoare se realizează fără echivalent; în al doilea rând, aceste particularităţi privesc caracterul transferului, în sensul că în cazul relaţiilor de credit acest transfer are de regulă caracter temporar sau de durată, în timp ce în cazul relaţiilor financiare propriu-zise caracterul transferului este definitiv3.

În concluzie, conceptul de credit trebuie abordat din ambele puncte de vedere, o abordare unilaterală nu duce la o conturare completă a acestuia.

Esenţa raportului de credit se dezvăluie prin analiza trăsăturilor caracteristice:

1. Subiectele raportului de credit, creditorul şi debitorul prezintă o mare diversitate în ceea ce priveşte apartenenţa la structurile social-economice, motivele angajării în raport de credit şi durata angajării sale, astfel că ierarhizarea acestor laturi, în amănunt este dificilă. Creditorii, în cazul raporturilor de credit bancar, sunt reprezentaţi de către băncile comerciale, în cazul debitorilor conturându-se trei categorii principale şi de amplă cuprindere: întreprinderile, statul şi populaţia.