Comisia europeană

1. Istoricul COMISIEI EUROPENE

Comisia Europeana a fost la origine Înalta Autoritate, înfiintata prin Tratatele de la Paris privind constituirea Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului (CECO). În calitate de organ executiv al Comunitatii, cu sediul la Luxemburg, aceasta autoritate raspundea de punerea în aplicare a hotarârilor luate de CECO. Cele sase state semnatare numeau direct un numar opt membri, al noualea fiind ales de Înalta Autoritate. Hotarârile membrilor Înaltei Autoritati se luau cu majoritate simpla de voturi. În 1967 Înalta Autoritate a CECO fuzioneaza cu organul executiv al celorlalte Comunitati Europene CEE (Comunitatea Economica Europeana) si CEA (Comunitatea Europeana a Atomului), devenind Comisia Comunitatii Europene. În procesul de integrare europeana care a urmat cele mai importante comisii au fost Jenkins si Delors.

- Comisia CEE Hallstein I (19571962)

- Comisia CEE Hallstein II (19621967)

- Comisia CE Rey (19671970)

- Comisia CE Malfatti (19701972)

- Comisia CE Mansholt (19721973)

- Comisia CE Ortoli (19731977)

- Comisia CE Jenkins (19771981)

- Comisia CE Thorn (19811985)

- Comisia CE Delors I (19851989)

- Comisia CE Delors II (19891993)

- Comisia CE Delors III (19931995)

- Comisia UE Santer (19951999)

- Comisia UE Prodi (19992004)

- Comisia UE Barroso (din 2004)

Tratatul de la Paris, care a instituit Comunitatea Europeanã a Cãrbunelui si Otelului a creat 4 institutii:

a) Înalta Autoritate;

b) Consiliul Special de Ministri;

c) Adunarea Comunã;

d) Curtea de Justitie.

- La 10 august 1952, Înalta Autoritate, prezidata de Jean Monet, si-a început prima sedintã la Luxembourg.

Înalta Autoritate era independentã de guverne si însãrcinatã cu administrarea productiei cãrbunelui si otelului, de altfel si principala actiune a noi infiintate comunitãti. Ea detinea puterea executivã. Printre principalele sale atributii erau: definirea obiectivelor comune, acordarea de împrumuturi, interventie asupra preturilor, cotelor de productie etc. Institutia era formatã din nouã membri, numiti prin comun acord de guvernele statelor membre CECO.

- Odatã cu aparitia CEE si CCEA în 1957 au fost create si pentru aceste douã noi comunitãti douã institutii asemãnãtoare cu Înalta Autoritate a CECO, care au luat numele de Comisie.

- Prin articolul 9 din Tratatul de fuziune de la Bruxelles, intrat în vigoare în 1957, a fost instituita o Comisie unica a Comunitatilor europene, care s-a substituit Înaltei Autoritati a CECA precum si celor doua Comisii ale CEE si CEEA.

2. Atributii si functii

Comisia Comunitatilor Europene reprezinta institutia cea mai originala a sistemului comunitar, îndeplinind atributiile unui adevarat executiv, prefigurând viitorul guvern european supranational.

Conform dispozitiilor art. 155 Tratatul CE, în vederea asigurarii functionarii si dezvoltarii pietei comune, Comisia îndeplineste urmatoarele atributii:

- vegheaza asupra aplicarii dispozitiilor Tratatului si a dispozitiilor adoptate de institutii în virtutea tratatului (functia de supraveghetor);

- formuleaza recomandari sau avize asupra materiilor care fac obiectul tratatului (functia de initiativa si control);

- are putere proprie de decizie proprie si participa la formularea actelor Consiliului si Parlamentului European (functie de decizie si initiativa) ;

- exercita competentele pe care Consiliul i le confera (functia de executie).

În afara atributiunilor mentionate mai sus, Tratatul CE Comisiei îi revine si atributia de reprezentare a comunitatilor si de negociere. Comisia are competente si în ceea ce priveste gestionarea fondurilor structurale comunitare.

Spre deosebire de situatia existenta într-un stat national, unde dreptul de initiativa legislativa este exercitat de guvern si parlament, la nivel comunitar respectivul drept revine în principal Comisiei Europene, în unele cazuri, cu titlu de exceptie, revenind si Consiliului Ministrilor Uniunii Europene si Parlamentului.

Pâna la adoptarea Actului Unic European, Consiliul detinea, atât puterea legislativa, cât si pe cea executiva, Comisia neputând lua masuri de executie decât în urma unei abilitari data de Consiliu. În practica însa, mai ales în materie de politica agricola comuna, se facuse simtita nevoia adoptarii a numeroase masuri de executie la nivel comunitar, ceea ce a pus Consiliul în imposibilitatea de a le solutiona în timp util. Cerintele legate de eficienta actiunii comunitare au condus pe autorii Actului Unic la modificarea articolului 145 CEE pentru a putea conferi Comisiei competente executive. De acum înainte competenta de principiu apartine Comisiei, regula anterioara fiind inversata: Consiliul nu mai este executivul care îsi poate delega competenta catre Comisie, ci aceasta din urma reprezinta executivul, cu exceptia situatiilor în care Consiliul îsi rezerva în mod expres acest drept pentru sine.

Un atribut esential ce revine Comisiei, este acela al controlului aplicarii tratatelor comunitare atât de catre Consiliu, cât si de catre statele membre. În virtutea acestui atribut Comisia poate sa declanseze anumite proceduri juridice care au menirea de a stabili daca, Consiliul ori statele membre îndeplinesc obligatiile ce le revin din tratate.