Constatarea și Sancționarea Contravențiilor în Domeniul economico-financiar

Cap.1 NOŢIUNEA ŞI TRĂSĂTURILE CONTRAVENŢIEI

Cadrul legislativ general referitor la contravenţii este stabilit de:

– Ordonanţa Guvernului nr. 2 din 12 iulie 2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, modificată şi completată;

– Ordinul M.M.S.F. (Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei ) nr. 118/2005 de aprobare a modelului procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor şi al înştiinţării de plată.

1.1. Contravenţia

Contravenţia - este acea faptă care aduce atingere unor valori sociale, altele decât cele ocrotite prin legea penală, săvârşită cu vinovaţie, stabilită şi sancţionată prin lege, ordonanţa, hotarâre a guvernului. Pentru a putea fi sancţionată contravenţional, conduita interzisă trebuie să fie reglementată de legea contravenţională, să fie săvârşită cu vinovăţie şi să prezinte pericol social mai redus decât infracţiunea.Există însă fapte care constituie în esenţă contravenţii, dar care prin repetabilitate sunt calificate de lege ca fiind infracţiuni.

Contravenţia - este o faptă ilicită, adică o faptă contrară normelor juridice ce reglementează conduita omului. Stabilind sau interzicând o anumită conduită, normele juridice de drept administrativ urmăresc realizarea sau apărarea unor interese personale sau generale ale societăţii. Toţi membrii societăţii sunt obligaţi să se conformeze normelor respective, orice acţiune contrară lor fiind trasă la răspundere în funcţie de gravitatea faptei săvârşite.

1.2. Trăsăturile caracteristice contravenţiei(art.1 din OG nr. 2/2001)

A. Fapta să fie săvârşită cu vinovăţie.

Orice încălcare a normelor de drept atrage răspunderea juridică numai dacă este comisă cu vinovăţie. OG nr. 2/2001 nu defineşte această trăsătură întrucât ea nu poate avea alte forme şi modalităţi decât cele determinate de legea penală (vinovăţia există când fapta care prezintă pericol social este săvârşită cu intenţie sau din culpă -art.19 Cod penal), este vorba de intenţia directă sau indirectă şi culpa – uşurinţa sau neglijenţa.Vinovăţia există când fapta care prezintă pericol social este săvârşită cu intenţie sau din culpă.

Astfel, spunem că fapta este săvârşită cu intenţie când persoana :

• prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei fapte;

• prevede rezultatul şi deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui;

Pe de altă parte, putem afirma că o faptă este săvârşită din culpă, când :

• prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că nu se va produce ;

• nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să-l prevadă.

B. Fapta să fie stabilită şi sancţionată ca atare printr-un act normativ ca o cerinţă a principiului legalităţii incriminării şi sancţionării unei fapte.