Cota unică versus cota progresivă

INTRODUCERE

Criza economică a desenat noi direcţii în ceea ce priveşte activitatea agenţilor economici; sunt stabilite noi linii de start şi obiective măreţe care se întâlnesc pe aceeaşi partitură – partitura bunăstării omenirii. Pare că economia se reinventează.

La ora actuală, unul dintre rolurile principale de pe scena economică mondială este jucat de politica fiscală. Intr-o asemenea perioadă, se nasc idei dintre cele mai colorate referitoare la provenienţa fondurilor bugetului de stat iar multe dintre acestea atacă direct sistemul de impozitare. Care este calea spre succes? Oare o cotă progresivă de impozitare ar face în aşa fel încât echitatea şi vindecarea economiei să reprezinte piesele unui puzzle? Sau un sistem unic ar reprezenta antibioticul mult dorit?

In prezenta lucrare, ne-am propus să analizăm implicaţiile pe care sistemul de impozitare le are în stabilirea poziţiei de ansamblu a economiei, mai exact, dependenţa dintre nivelul impozitelor şi creşterea economică. Am ajuns la concluzia că, pentru a ilustra acest aspect, este imperativ necesar să ne îndreptăm atenţia către ceea ce s-a cristalizat în practică. Si ce şablon ar prezenta mai mult interes decât cel al economiei României capitaliste ? Studiind fluctuaţiile sistemului de impozitare român şi observând ritmul de evoluţie sau involuţie aferent acestor variaţii, am reuşit să subliniem concluzii relevante pentru domeniul nostru de cercetare.

Fireşte, modelul economiei româneşti reprezintă un caz aparte; poate că un alt stat dezvoltă alte reacţii pornind de la aceeaşi bază – trecerea de la impozitarea progresivă la cea unică. Insă, sfera de acţiune a României deţine, pentru noi, cel mai înalt nivel de atracţie.

Un act de cultură generală, dacă nu unul de interes actual – acesta ar fi statutul proiectului de faţă.

1. DE LA IMPOZITE LA ACUMULARE DE CAPITAL

1.1. POLITICA FISCALĂ

Politica fiscală a statului delimitează o anumită concepţie a acestuia, precum şi o varietate de măsuri şi acţiuni referitoare la rolul impozitelor în sistemul veniturilor bugetare, tipurile de impozite, perceperea şi modul de folosire a lor ca instrument de stimulare a creşterii economice , felul în care este gândită eficacitatea fiscală în ţara respectivă. Un sistem fiscal impune, în acelaşi timp, un compromis între necesitatea de randament a politicii fiscale şi grija de a asigura echitate, de a proporţiona contribuţia fiecăruia raportată la capacitatea pe care o are.

Aplicarea legislaţiei fiscale şi încasarea impozitelor se realizează cu ajutorul organismelor specializate ale statului, care îşi desfăşoară activitatea pe baza legilor şi instrucţiunilor privind calcularea şi perceperea creanţelor de la contribuabili.

Impozitele sunt prelevări băneşti impuse persoanelor fizice si agenţilor economici de către autoritatea publică, cu caracter definitiv si fără contraprestaţie, pentru acoperirea cheltuielilor publice si implicarea statului în viaţa social-economică.

Studiul modalităţilor de intervenţie economică necesită a fi completat cu instrumente de politică fiscală care permit realizarea acesteia.

Instrumentele politicii fiscale se constituie şi acţionează în procesul de aplicare a impozitelor, taxelor şi celorlalte mijloace de colectare a veniturilor bugetare, manifestându-se prin mecanismele, structurile şi procedurile fiscale.

În principiu sunt considerate instrumente variabilele fiscale asupra cărora autoritatea publică acţionează şi are control direct. Aceste variabile fiscale sunt:

a) numărul şi varietatea impozitelor utilizate;

b) felul impunerii;

c) diversitatea scutirilor, reducerilor şi deducerilor;

d) modul de aşezare şi calcul al impozitului.

a) în practica fiscală se întâlneşte o mare varietate de impozite deosebite ca formă şi conţinut. Efectele impozitelor pe plan economico-social sunt specifice diverselor categorii în care acestea se încadrează.

Clasificarea impozitelor se realizează după o multitudine de criterii precum:

• forma de percepere: în natură sau în bani;

• obiectul impunerii: averea, venitul sau cheltuielile;

• scopul urmărit: financiare şi de ordin;

• frecvenţa încasării: impozite permanente şi incidentale;

• locul administrării: impozite la nivel local federal sau al statelor membre;

• trăsăturile de fond: impozite directe şi impozite indirecte.

Impozitele directe se percep direct de la subiecţii impozabili, vizând existenţa venitului sau averii. La rândul lor, se subîmpart în impozite reale, stabilite în legătură cu obiectele materiale, şi impozite personale, care au legătură cu situaţia personală a contribuabililor.

Impozitele indirecte îşi definesc şi delimitează plătitorii în calitate de consumatori ai bunurilor sau serviciilor, fiind suportate de aceştia, indiferent de venituri, avere, profesie sau situaţie personală. Aceste impozite afectează puterea de cumpărare a consumatorului, fiind prevăzute în cote procentuale asupra valorii mărfurilor vândute sau serviciilor prestate.