Creditarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii

Cap.I. Creditul bancar

1.1.Creditul – resursă de finanţare a activităţii unei întreprinderi

Băncile comerciale constituite în România dupa 1989 sunt societăţi pe acţiuni şi au caracter universal adică realizează toate produsele şi serviciile bancare pentru toate ramurile, sectoarele şi segmentele economiei naţionale. Nu mai există deci bănci îngust specializate. Cel puţin în aceasta perioadă de tranziţie. De exemplu, înainte de cel de-al doilea război mondial specializarea ajunsese aşa de departe în sectorul bancar încat existau bănci organizate special pentru credite ipotecare.

Este necesara în această perioadă diversificarea cât mai mare a băncilor, serviciilor şi produselor lor.

Numai printr-o dezvoltare foarte mare a produselor şi serviciilor băncile comerciale pot fi luate în consideraţie în competiţia pentru ocuparea unui loc în rândul băncilor moderne.

Politica de diversificare face parte din politica băncilor comerciale. Ea este înscrisă în deciziile luate la nivelul cel mai înalt al conducerii băncilor comerciale, dar totodată se acordă o largă autonomie unităţilor teritoriale. Este vorba deci de includerea diversificării produselor şi serviciilor bancare în programele strategice ale băncilor comerciale. La cele mai multe din aceste bănci, diversificarea produselor şi serviciilor este înscrisă ca un obiectiv prioritar.

Diversificarea produselor şi serviciilor apare ca urmare a faptului ca actualmente, băncile comerciale româneşti sunt bănci de afaceri şi bănci de dezvoltare.

Ca urmare a acestei diversificări a produselor şi serviciilor, în băncile comerciale a fost necesară o reorganizare şi o restructurare a compartimentelor funcţionale, care au devenit mai transparente şi eficace pe lângă faptul că sunt în mai mare măsură anexate pe nevoile clienţilor, ceea ce a contribuit în final la reducerea costurilor.

Prin diversificarea produselor şi serviciilor, băncile comerciale contribuie din plin la înfăptuirea politicii financiar-monetare şi valutare a ţării. Astfel, diversificându-se instrumentele de plată utilizate la băncile comerciale, poate fi diminuat sau chiar eliminat blocajul financiar. Prin participarea la licitaţiile valutare, băncile comerciale contribuie la stabilirea zilnică a raportului dintre moneda naţională şi valutele străine (deci a cursului valutar).

Temperând cererea de credite (fie măcar pentru faptul că nu există destule resurse), băncile comerciale contribuie la limitarea inflaţiei. La aceasta reducere a inflaţiei contribuie şi faptul că băncile acordă diferenţiat credite, în funcţie de gradul de bonitate al agenţilor economici. Cooperarea mai mare între bănci facilitează operaţiunile de investiţii şi de împrumut, realizându-se studii de fezabilitate şi participând la elaborarea şi punerea în aplicare a proiectelor de investiţii şi de creditare.

La acordarea creditelor, băncile urmăresc ca solicitanţii să prezinte credibilitate şi toate operaţiunile privind creditele şi garanţiile care stau la baza acordării acestora să fie consemnate în documentele contractuale din care să rezulte toţi termenii şi toate condiţiile respectivelor tranzacţii.Activitatea de creditare se bazează, în primul rând, pe analiza viabilităţii şi realismului afacerilor în vederea identificării şi evaluării capacităţii de plată a clienţilor, respectiv de a genera venituri şi lichidităţi ca principală sursă de rambursare a creditului şi plată a dobânzii. Determinarea capacităţii de plată a clienţilor se face prin analiza aspectelor financiare şi nefinanciare ale afacerilor, atât din perioadele expirate, cât şi din cele prognozate.

Acordarea creditelor trebuie să fie avantajoasă atât pentru bancă, deoarece prin extinderea şi diversificarea portofoliului de credite poate obţine profit suplimentar, cât şi pentru clienţi care pe seama creditelor, pot să-şi dezvolte afacerile, să obţină profit, şi pe această bază, să ramburseze împrumuturile şi să-şi achite dobânzile. Banca are obligaţia să analizeze şi să verifice, iar împrumutatul să pună la dispoziţie toate documentele şi actele din care să rezulte natura activităţii în desfăşurare, credibilitatea, situaţia patrimonială, rezultatele economico-financiare, capacitatea managerială şi orice alte documente şi date care să permită evaluarea potenţialului economic, organizatoric şi financiar al clientului.

În general nevoia de creditare apare din lipsa fondurilor proprii pentru a face faţă în întregime cheltuielilor ocazionale de desfaşurare normala a activităţii complexe a fiecărui agent economic (producţie, investiţii, comercială etc.). La orice agent economic apar dezechilibre, disfuncţionalităţi în cazul trezoreriei, al gestiunii întreprinderii. De aceea creditul de trezorerie ocupă o pondere însemnată în totalul creditelor bancare.

Creditul de trezorerie este necesar când activul circulant din bilanţ nu poate fi acoperit integral din încasări şi din fondul de rulment. Se poate afirma că în cadrul creditelor de exploatare creditul de trezorerie deţine primul loc. Orice agent economic deţine active circulante importante determinate în primul rând de activitatea de producţie şi în al doilea rând, de creanţele asupra clientelei. La orice agent economic, sursele de finanţare trebuie să fie suficiente pentru a face faţă nevoilor de acoperire a activului circulant.

În ţara noastră, fondul de rulment are în general un volum mai mare decât în ţările cu o economie dezvoltată, ca urmare a vitezei mai mici de rotaţie a mijloacelor circulante în general şi a ciclului de fabricaţie mai lung. De aceea, având în vedere şi faptul că mijloacele proprii de finanţare sunt limitate, putem afirma că la noi, necesitatea creditelor bancare este mai mare.

Adăugăm la cauzele de mai sus şi stocurile mai mari de produse finite care nu se vând (ca urmare a nefolosirii marketingului vânzârii) şi încasărilor restante care au ajuns la un nivel de nesuportat. Necesarul total de fonduri şi deci de credite este determinat şi de modul de gestionare al agentului economic. Dacă printr-o gestionare eficientă a fondurilor se poate asigura rotaţia stocurilor, recuperarea mai rapidă a creanţelor nemobilizate, obţinerea prelungirii creditului furnizorilor, creşterea avansurilor primite de la partenerii de afaceri, putem vorbi de o reducere a necesarului de credite al agenţilor economici.

1.2.Particularităţi ale creditului comercial în economia de piaţă

Determinarea riguroasă a necesităţilor de finanţare ale firmei constituie o condiţie de bază pentru succesul unei acţiuni antreprenoriale.

În stabilirea necesităţilor de finanţare este necesar să se parcurgă următoarele etape:

- identificarea necesităţilor de finanţare ale firmei;

- gruparea necesităţilor de finanţare în imperative şi opţionale;

- dimensionarea precisă a sumelor necesare satisfacerii fiecărei necesităţi de finanţare;

- stabilirea perioadelor în care necesităţile de finanţare trebuie şi pot fi satisfăcute (scurte, medii şi lungi);

- precizarea necesităţilor care pot fi finanţate din surse proprii;

- stabilirea necesităţilor care vor fi finanţate din surse externe firmei.