Criza Asiatică

1. ASPECTE TEORETICE PRIVIND NOŢIUNEA DE CRIZĂ

1.1. Noţiunea de criză

Conceptul de criză este greu de definit. Originea cuvântului criză se regăseşte în greaca antică. Pentru contemporanii lui Platon, verbul krinein are înţelesul de “a judeca”, de “a separa”, de “a discrimina” sau, în sfârşit, de “a decide”. Termenul grec krisis - “judecată” sau “decizie” - se transformă cu timpul. În latina medievală devine crisin, crisis în secolul XVI şi, mai târziu, criză.

Criza semnifică stadiul de evoluţie a unei situaţii, în care trebuie luată o decizie. Acest concept descrie o pauză în evoluţia unui fenomen, în care deciziile sunt greu de luat .

Criza este un fenomen complex care poate afecta fie întregul ansamblu social, fie anumite sectoare ale acestuia (viaţa economică, sistemul politic, relaţiile internaţionale, sistemele financiar-bancare, structura socială, instituţiile de învăţământ şi cultura, etc.). Criza mai poate fi definită ca fiind o ruptură produsă de evenimente neaşteptate, o situaţie nedorită, dar care poate distruge sau destabiliza un ansamblu sau anumite sectoare .

Jean-Louis Dufour defineşte criza ca fiind o ruptură în interiorul unui sistem organizat. Ea implică obligaţia factorilor decizionali de a-şi defini o poziţie, fie în favoarea conservării, fie pentru transformarea sistemului dat, în perspectiva întoarcerii sale la echilibru .

Michel Aglietta defineşte criza ca fiind fenomenul care apare atunci când se cumulează fenomenele de selecţie adversă şi de hazard moral până la un nivel la care pieţele nu mai direcţionează fondurile disponibile către agenţii economici care reprezintă cele mai bune opţiuni investiţionale .

Pentru Alexandre Lamfalussy crizele financiare sunt necesare în sensul că ele “reprezintă

o sancţiune indispensabilă pentru erorile de gestiune”, iar ceea ce se doreşte nu este eliminarea tuturor crizelor, ci pe acelea care “apasă greu asupra activităţii economice şi reprezintă un pericol sistemic.”

1.2. Noţiunea de ciclu economic

În economie, ciclicitatea reprezintă acea formă de mişcare a activităţii economice dintr-o ţară, în care fazele de expansiune alternează cu cele de descreştere şi stagnare.

Aprecierea se poate face prin analiza unui singur indicator sau mai multor indicatori, respectiv prin cererea agregată a producţiei, a veniturilor şi ocuparea forţei de muncă, urmată de descreşterea cumulativă a acestora.

Pe baza datelor statistice acumulate pentru diferite economii, au fost identificate mai multe tipuri de cicluri economice care se suprapun şi se întrepătrund. Au fost puse în evidenţă trei tipuri esenţiale de cicluri generale, ca şi cicluri specifice diferitelor ramuri de activitate şi anume:

1. Ciclurile Juglar (după numele economistului francez care le-a studiat în mod special, publicând în 1860 lucarea “Crizele comerciale şi revenirea lor periodică în Franţa, Marea Britanie şi Statele Unite”) sau cicluri decenale, având o durată medie de peste 8 ani.

2. Cilurile Kondratieff (după numele economistului rus care le-a studiat, lucrările cercetării sale au apărut în 1926 sub titlul “The Long Waves in Economic Life” ) sau cicluri lungi, “seculare”, având o durată între 50 şi 60 de ani.

3. Ciclurile Kitchin (după numele economistului american Ch. Kitchin) sau cicluri scurte, cu o durată de la 6 la 40 de luni, legate de variaţia stocurilor, care se intercalează în interiorul ciclurilor decenale .

4.Ciclul Kuznetz, propus de J. A. Shumpeter, în lucrarea “Business Cycle”. Numit şi ciclul investiţiilor infrastructurale, are o durată cuprinsă între 15 şi 25 de ani. Potrivit lui Shumpeter trei cicluri Kitchin formează un ciclu Juglar, şase cicluri Juglar unul Kontratiev. Un

ciclu Kuznetz cuprinde 2 – 3 cicluri Juglar, iar trei Kuznetz formează un ciclu secular.