Curba Phillips ca instrument de analiză a interdependenței inflație - șomaj

I. CORELATIA INFLATIE-SOMAJ

Doua dintre cele mai importante probleme cu care se confrunta un stat contemporan, îndeosebi în perioada de tranzitie adica, trecerea de la economia de tip centralizat la o economie de piata)(lucru valabil si în cazul României) sunt reprezentate de inflatie si de somaj. Aceste doua probleme sunt si mai accentuate la nivelul institutiilor care pot lua decizii în legatura cu acestea (guvern, ministere) pentru ca, nu de putine ori, acestea trebuie sa aleaga pentru ameliorarea uneia singure. Altfel spus, guvernul care încearca o politica de macrostabilizare nu poate în nici un caz sa actioneze asupra ambelor probleme (inflatie si somaj). Factorii decizionali trebuie sa cântareasca implicatiile unei decizii asupra unui fenomen (de exemplu cu cât va creste rata somajului, temporar, pentru a se reduce rata inflatiei cu un anumit procent) si, respectiv, sa aleaga dintre mai multe variante alternative pe cea mai putin nociva pentru populatie.

1. INFLATIA

În istoria lor toate tarie au cunoscut perioada de inflatie. În unele epoci preturile sunt, în ansamblul lor, aproape stabile, pentru ca, în alte epoci sa asistam neputinciosi la navala unui val inflationist. Pentru a se mentine consumul este nevoie de mai multi bani sau, cea ce reprezinta acelasi lucru, pretul marfurilor creste si banii îsi pierd puterea de cumparare.

Desi este foarte usor perceptibila, inflatia reprezinta unul dintre fenomenele complexe, foarte greu de explicat si încadrat în anumite granite fixe. Din acest motiv definitia inflatiei nu este una stricta, unanim acceptata de specialistii economisti, ci ea se înscrie intr-o gama foarte variata, fiecare dintre cei care o definesc încercând sa includa ceea ce este esential in continutul si manifestarea procesului. De-a lungul timpului au avut loc numeroase controverse privind natura fenomenului si, de aici , polemici si privind definirea inflatiei.

1.1 Definitia inflatiei

Inflatia este un dezechilibru care afecteaza, în proportii diferite, toate economiile nationale, si care poate fi sesizat prin doua tendinte majore, si anume: cresterea generalizata a preturilor si scaderea puterii de cumparare a banilor.

Abordând inflatia ca fenomen monetar, Friedman M. întelege prin inflatie o crestere continua si neîntrerupta a preturilor, care apare ca un fenomen monetar provocat de excesul de bani fata de productia realizata.

Dupa cum a aratat Mises - inflatia - o expansiune a ofertei monetare - este, un proces de impozitare si redistribuire a averii. Se considera ca inflatia este o stare caracterizata prin cresterea permanenta mai rapida a volumului puterii de cumparare fata de volumul bunurilor si serviciilor, astfel încât din aceasta rezulta cresterea veniturilor si preturilor în timp ce valoarea banilor scade.

1.2 Cauzele inflatiei

Cauzele inflatiei sunt analizate pe rând (dupa principiul caeteris parsibus), fiecare dintre acestea generând o forma specifica de inflatie în momentul dat al analizei.

Adesea inflatia este explicata doar prin emisiunea excesiva de semne banesti (inflatia prin moneda). Economistul american M.Friedman afirma ca inflatia este legata mai ales de oferta de moneda, suplimentarea acesteia decurgând din deciziile agentilor economici specializati în sensul sporirii activelor lor de bani de credit.

Cum inflatia implica cresterea simultana a produselor si factorilor productivi si cresterea unor preturi îi împinge pe ceilalti într-un cerc vicios, rezultând dificil sa se puna de acord asupra carei ramuri industriale sau ce factor a stat la baza cresterii. Dar aceasta dificultate în loc de a-i dezanima pe teoreticieni, pare sa-i stimuleze, provocând discutii pasionante.

Multitudinea de teorii explicative se poate grupa în trei tipuri: cele care considera ca la originea inflatiei sta excesul de cerere (Inflatia Cererii); cele care considera ca problemele apar din cauza ofertei (Inflatia Costurilor); si cele care considera ca inflatia are drept cauze neregulile sociale (Inflatia Structurala).

O singura data keynesienii si monetaristii sunt de acord sa considere ca cauza obisnuita a inflatiei este excesul de cerere. Componentele cererii agregate sunt consumul familiilor, cererea de investitii a întreprinderilor si cheltuielile guvernului. Dupa cum am vazut deja, explicatia keynesiana a inflatiei se baza pe faptul ca suma acestor trei componente poate fi superioara capacitatii productive a tarii.

Cauza imediata a raului este usor de enuntat. Dificil este identificarea cauzei ultime. Urmatoarea cauza a inflatiei este întotdeauna aceeasi: o crestere prea rapida a cantitatii de bani în circulatie referitor la productie.(...)

(Milton Friedman, Somaj si inflatie, 1982)

1.3 Consecintele inflatiei

Desi inflatia mica (târâtoare) are si efecte pozitive (ca de exemplu, pune de acord capacitatile de productie cu cerintele economice reale) se considera ca, în general, inflatia are preponderent efecte negative fiind un factor dezorganizator al oricarei economii nationale si de aceea guvernantii se straduiesc sa previna si sa combata fenomenul inflationist.

Printre efectele negative ale inflatiei se pot aminti:

- în timpul inflatiei productia scade - presupune situatia în care nu este posibila

marirea corespunzatoare a ofertei datorita capacitatilor de productie limitate; în consecinta, ajustarile au loc prin cresterea preturilor si nu prin sporirea cantitatii de marfuri în proportiile necesare.;

- elimina o parte din resursele acumulate - sub incidenta inflatiei cad economiile

agentilor economici diminuându-li-se resursele datorita scaderii puterii de cumparare a banilor;

- pe termen scurt, inflatia poate sa aiba unele efecte pozitive,ca, spre exemplu,

încurajarea investitiilor, a cresterii activitatii economice, o anumita atenuare a somajului, în timp ce pe termen lung descurajeaza investitiile productive afirma Mugur Isarescu în Tintirea directa a inflatiei;