Dilemele Coordonării Politicilor Economice în Uniunea Europeană

1. Introducere

Dacă toată lumea vorbeşte despre coordonarea politicilor economice la nivelul Uniunii Europene, despre beneficiile aduse de această coordonare, despre atingerea obiectivelor sau, dimpotrivă, despre sancţionarea statelor membre care nu respectă cerinţele sau care nu îşi îndeplinesc obligaţiile, noi ne-am propus să dezbatem problemele cu care se confruntă atât Uniunea Europeană cât şi statele în ceea ce priveşte coordonarea politicilor economice, la ce nivel ar trebui să se dezvolte politicile, cine este responsabil de aplicarea şi respctarea lor, unde apar dilemele şi cum ar putea fi rezolvate.

În acest sens, am pornit de la o întrebare simplă: “Ţările member ar trebui sau nu să aibă o legislaţie comună?”, căreia am încercat să-i găsim un răspuns cât mai corect, dupa care am pus accentul pe “Dilemele coordonării politicii fiscale”, aceasta fiind una dintre cele mai importante politici economice. În acest sens, am vorbit despre plasarea marilor orientări ale politicilor economice şi despre pactul de stabilitate şi creştere. Forţa lor de tracţiune este mai mică în ceea ce priveşte disciplina fiscală, strict definită,

şi mai mare cu privire la desfăşurarea de ansamblu a politicii economice, inclusiv o mai bună integrare a ofertei. Cheia de dezvoltare este înfiinţarea, în contextul raţionalizării, a Formaţiunilor Consiliului pentru Competitivitate. În timp ce aceasta ar trebui să acorde o mai mare coerenţă ofertei agregate, rămâne de văzut dacă lacunele în coordonarea ofertei agregate pot fi acoperite. O altă problemă dezbătută se referă la dilemele coordonarii după cel de al treilea stadiu de integrare şi anume “Dilemele coordonării politicilor economice în zona euro”, unde am încercat să punem accentul pe conflictele apărute şi pe metodele de rezolvare a acestora, deasemenea am încercat să găsim cel mai potrivit mix de politici economice. Dilemele coordonării politicilor economice în Uniunea Europeană se referă la posibilitatea de a alege între mai multe căi de acţiune în ceea ce priveşte modalităţile de aplicare a acestor politici în spaţiul comunitar. “Problema pasagerului clandestine” este un exemplu de dilemă a coordonării şi se referă la măsura în care Statele Membre contribuie la obţinerea beneficiilor de care se bucură prin dobândirea apartenenţei la comunitate.

În speranţa că v-am stârnit interesul, o să încercăm în continuare să răspundem tuturor întrebărilor şi să aducem cele mai bune argumente în acest sens.

2. Ţările membre ar trebui sau nu să aibă o legislaţie comună?

În mare parte, activitatea Consiliului, constă în adoptarea legislaţiei în domeniile în care statele membre UE şi-au reunit suveranitatea, în acest scop procedura utilizată fiind cea a codeciziei, prin care legislaţia UE este adoptată în comun de către Consiliu şi Parlament, pe baza unei propuneri prezentată de Comisie.

Statele membre ale Uniunii Europene şi-au exprimat dorinţa de a stabili o politică economică generală bazată pe sincronizarea politicilor economice naţionale , aceasta fiind asigurată de miniştrii economiei şi finanţelor ECOFIN. Fiecare stat membru este responsabil pentru politica pe care o aplică, dar împreuna cu celelalte state membre poate conveni asupra unor obiective comune şi astfel învaţa din experienţele celorlalte ce soluţii sunt mai eficiente.

Cetăţenii UE sunt liberi să locuiască şi să lucreze în orice ţară europeană şi tocmai de aceea ar trebui să aibă acces egal la justiţie pe întregul teritoriu al Uniunii Europene. În consecinţă, instanţele naţionale trebuie să conlucreze pentru a se asigura că, de exemplu, o sentinţă pronunţată într-un stat membru UE într-un proces de divorţ sau de încredinţare a minorilor este reunoscută în toate celelalte state membre UE. Legislaţia în materie de divorţ variază foarte mult în cele 27 de ţări membre, de la statele nordice - foarte liberale, până la cele catolice conservatoare, precum Polonia sau Irlanda. În Malta, divortul este interzis. Cele nouă state - Romania, Ungaria, Austria, Spania, Franţa, Italia, Slovenia, Luxemburg şi Grecia vor propune deschiderea procedurii de "cooperare întărită" pentru simplificarea procedurilor de divorţ în Uniunea Europeană.