Dinamica Soldului Bugetar și Opțiuni de Reglare a Acestuia în România

CAPITOLUL I SOLDUL BUGETAR – CADRUL GENERAL DE REFERINȚĂ

Concepte teoretice

Pentru formarea unei concluzii ample și coerente asupra gestiunii planului financiar al unei țări și asupra tendinței de viitor a politicii economico – financiare a guvernanților din perioada la care face referire analiza, devine imperioasă fixarea unui sold bugetar ”revelator” al bugetului de stat, ca principal plan financiar al țării.

Procedeul alegerii unui raport optim între volumul veniturilor bugetare și cel al cheltuielilor publice și, implicit, a diferenței dintre cei doi indicatori bugetari, a preocupat de-a lungul timpului mulți specialiști în domeniu, teoreticieni sau guverne. Astfel, teoreticienii școlii clasice și chiar postkeynesieni abordează impactul financiar al bugetului asupra economiei, în funcție de realizarea echilibrului acestuia, respectiv venituri mai mari decât cheltuielile sau, în cel mai rău caz, egale cu acestea. Unii teoreticieni și specialiști în domeniu sunt de părere că numai un buget echilibrat, sau practic în echilibru, garantează desfășurarea unei gestiuni eficiente a resurselor publice ale națiunii.

Pentru a fi eficace, orice politică bugetară, trebuie să ia în considerare condițiile reale, concrete, ale vieții sociale, precum și previziunile cu grad ridicat de probabilitate asupra evoluției social – economice. Ignorând astfel de informații sau realități, politicile bugetare pot încetini, chiar frâna dezvoltarea, generând astfel recesiune și tensiuni sociale.

Bugetul public administrează un capitol de venituri și unul de cheltuieli. Teza care face referire la echilibrul/egalitatea dintre veniturile și cheltuielile bugetare, promovată din secolul al XIX – lea până în prima parte a secolului al XX - lea, a pus în valoare principiile gestionării prudente a finanțelor private, conform cărora un agent economic, pe termen lung, nu trebuie să cheltuie mai mult decât ceea ce poate câștiga din activitatea economică proprie. În cadrul acestei teorii, statul se manifesta în mediul economic în calitate de un simplu consumator, neintervenind în economie. Deficitul bugetar era considerat indezirabil, deoarece presupunea emisia de monedă suplimentară, dezechilibrând mecanismul macroeconomic, prin creșterea fără acoperire a economiei nominale. Ca și concluzie a acestei teorii, execuția bugetară avea în vedere strict atingerea echilibrului financiar între cei doi indicatori bugetari, un eventual deficit bugetar fiind acceptat doar în situații de forță majoră. Această abordarea a soldului bugetar s-a menținut până la asimilarea în conștiința publică a ideilor keynesiste.

După declanșarea crizei eocnomice din 1929 – 1930, majoritatea țărilor cu o economie concurențială de piață au început să-și construiască bugetele naționale cu deficit. În a doua jumătate a secolului al XX – lea, odată cu creșterea interesului arătat de diferite națiuni asupra dezvoltării accelerate, au apărut idei și convingeri noi privind politicile bugetare. Conform noului curent de idei, echilibrul bugetar de tip clasic constituia o încetinire/o frână în procesul de dezvoltare și creștere economică. De aceea, cu timpul, această politică bugetară a ajuns mai mult o excepție. În cazul României, prin Legea finanțelor publice nr. 500/2002 enunță necesitatea menținerii unui echilibru financiar și economic, în condițiile recunoașterii deschise a insuficienței resurselor bugetare în raport cu cheltuielile proiectate.

În elaborarea bugetelor trebuie să existe egalitate între cei doi indicatori bugetari: veniturile colectate și cheltuielile ce trebuie efectuate. Deseori, între nivelul veniturilor și cheltuielilor nu există această egalitate: fie veniturile sunt mai mari decât cheltuielile, adică excedent al resurselor în comparație cu nevoile, fie cheltuielile sunt mai mari decât veniturile – situație cel mai des întâlnită, caz în care nu există resurse suficiente pentru acoperirea nevoilor.

Soldul bugetar este dat de diferența dintre veniturile bugetului și cheltuielile sale. Acest sold poate fi pozitiv, situație în care avem excedent de resurse, sau negativ, caz ce denotă necesitatea de acoperire a deficitului, în principal, prin apelarea la împrumuturi. Acoperirea deficitului bugetar se face, în cea mai mare parte a cazurilor, pe seama împrumuturilor interne și/sau externe. De preferat însă, este metoda de acoperire a deficitului prin atragerea de împrumuturi interne.

Indicatori ai soldului bugetar

Indicatorii soldului bugetar fac referire la: mărimea absolută a soldului bugetar pentru fiecare buget în parte; mărimea soldului bugetar total; ponderea soldului bugetar în bugetul respectiv; ponderea soldului total în total venituri, respectiv total chelutieli și ponderea soldului bugetar în produsul intern brut.

Mărimea absolută a soldului bugetar pentru fiecare buget în parte este dată de diferența dintre veniturile și cheltuielile aferente bugetului respectiv. Acest sold poate fi pozitiv, caz în care avem un excedent de resurse, sau negativ, cand ne confruntăm cu o situație de deficit bugetar. De asemenea, această diferență poate lua valoarea zero, când volumul veniturilor este egal cu cel al cheltuielilor.

Mărimea soldului bugetar total reprezintă soldul totalului bugetelor. în medota de calculare a acestui sold se poate pleca fie de la soldurile fiecărui buget, fie de la volumul total al veniturilor și respectiv, volumul total al cheltuielilor, conform următoarelor formule:

Sbt=∑▒〖solduri ale fiecărui buget=∑▒S_i 〗, sau:

Sbt= ∑▒〖total venituri-∑▒〖total cheltuieli= ∑▒〖V_i-∑▒C_i 〗〗〗.