Economia României moderne 1877-1914

Introducere

Istoria economiei reprezinta studiul concret istoric al unor fapte, evenimente si fenomene economice care au avut loc intr-o anumita perioada, pe anumite teritorii sau pe plan mondial. Desi diferite una de alta, istoria economiei se poate intelege numai in stransa impletire cu economia politica, dupa cum si aceasta din urma (ca si numeroase discipline economice) se poate intelege, la nivel riguros, doar in stransa impletire cu istoria economica.

“Istoria economica trebuie sa fie, inainte de toate, teoria sistemelor economice trecute, dar aceasta teorie nu va fi temeinica si utila decat daca se sprijina pe o tehnologie si o sociologie retrospectiva, pe o geografie dinamica marcand, pe masura evolutiei, deosebirile dintre marile regiuni ale lumii precum si asemanarile dintre ele, specificul national si local, relevand astfel o tipologie” (Federic Mauro)

“Istoria economiei nationale” reprezinta tocmai acea istorie economica raportata si sustinuta in functie de particularitatile si trasaturile in timp si spatiu ale unui teritoriu national privit in unitatea sa de seama.

Periodizarea istoriei economiei nationale din epoca moderna 1821-1918 (finalul primului razboi mondial):

- 1829- Pacea de la Adrianopole;

- Revolutia din 1848;

- 1859- Unirea Principatelor (Moldova si Muntenia);

- Reformele lui Cuza;

- 1877- Razboiul de Independenta;

- 10 mai 1881 Romania devine Regat;

- Rascoala din 1907;

- 1914- incepe primul razboi mondial (august 1916- Romania intra in razboi);

- Pacea de la Versailles- 1919.

Istoria economica repezinta un prilej de invataminte si reflectie in relevarea si descifrarea cailor dezvoltarii economice prezente si viitoare.

Economia Romaniei Moderne 1877-1914

Cap1. Structura pe ramuri a economiei nationale- agricultura sau industrie

In a doua jumatate a secolului al XIX-lea si in anii de pana la primul razboi mondial, agricultura a continuat sa fie baza economiei romanesti. Marea majoritate a populatiei locuia la sate si depindea de agricultura ca sa isi duca traiul.

Agricultura a fost si ramane pentru toate timpurile o activitate de baza, vitala pentru existenta si dezvoltarea economica si sociala a tarii. Agricultura din tara noastra a traversat mari transformari structurale ca urmare a procesului de cooperativizare si de etatizare, context in care s-a dezvoltat, ocupand locul cuvenit in structura ramurilor economiei noastre nationale.

Marii mosieri conservatori si burghezia comerciala tindeau sa mentina vechea orientare agrara a tarii, pretinzand ca Romania era o “tara eminamente agricola” si nu ar putea, ba chiar nici nu ar trebui sa-si dezvolte o industie proprie, exportul de poduse agricole urmand sa acopere importul de articole industriale. In anul 1867, Nicolae Sutu, care fusese si unul dintre adversarii improprietaririi taranilor, declara ca nu era nici posibil si nici recomandabil “ a abate locuitorii unei tari esentialmente agricole de la ocupatiile pe care li le-a asigurat natura, spre a-i angaja pe un drum care va fi inca multa vreme inaccesibil facultatilor noastre productive”1. In viziunea sa, unica sursa a bogatiei e agricultura, industria trebuind sa constituie doar o activitate complementara acesteia, sub forma unor intreprinderi mici de prelucrare a materiilor prime indigene, caci marile intreprinderi n-ar fi putut fi create decat cu capital strain. Inviorarea agriculturii si chiar a industriei, asa cum o vedea el, presupunea dezvoltarea creditului.

Un alt adversar al improprietaririi taranilor, Alexandru D. Moruzi (1815-1878) va sustine, ca nu era cazul sa se intreprinda nimic pentru crearea industriei deoarece, lipsind capitalurile in tara, ea ar fi putut fi realizata numai de capitalistii straini, iar Romania nu putea crea concursul de imprejurari necesar spre a-i atrage.

1N. Sutu, Opere Economice, Bucuresti, Editura Stiintifica, 1957, pag.261

In conceptia sa, orice incercare de a proteja dezvoltatea industriei ar impiedica pe romani sa se confunde cu interesele generale ale Europei.

O pozitie aparte avea Ion Ghica. In privinta structurii pe ramuri a economiei, Ghica se pronunta pentru primatul agriculturii in economia nationala, dar avea in vedere agricultura mosiereasca si capitalista. De asemenea, admitea necesitatea unei industrii, dar de prelucrare a produselor agricole.