Economia Spaniei

I. Prezentare generală

I.1. Scurt istoric

În istoria Spaniei nu există un element mai distinctiv decât valurile de cuceritori, de populaţii străine care au invadat Peninsula Iberică aflată la intersecţia dintre Europa şi Africa. Romanii şi-au pus amprenta asupra teritoriului spaniol încă din secolul 3 î.H. cînd au invadat peninsula, pe care au cucerit-o de abia două secole mai târziu. Treptat legile romane, limba şi obiceiurile acestora au fost adoptate. În 409 d.H., Hispania Romană a fost invadată de contingente masive de triburi germanice şi până în 419 un regat vizigot fusese deja făurit. Vizigoţii au condus regiunea până în anul 711, când musulmanii au străbătut Strâmtoarea Gibraltar şi l-au învins pe Roderick, ultimul rege got. Până în 714, armatele musulmane au ocupat întreaga peninsulă cu excepţia regiunilor muntoase din nordul Spaniei. Ocupaţia musulmană în sudul Spaniei (regiune pe care spaniolii o numeau Al-Andalus) a durat aproape 800 de ani. Pe durata acestei perioade, artele şi ştiinţele au înflorit, noi recolte şi tehnici agriculturale au fost introduse şi s-au construit palate, moschee, şcoli, grădini şi băi publice. În anul 722, la Covadonga, în nordul Spaniei, o armată mică, sub conducerea regelui vizigot Pelayo, a obţinut prima victorie asupra musulmanilor. Simbolic, această bătălie a marcat începutul Reconquistei, recucerirea Spaniei de către creştini.

Până la sfârşitul secolului al –XIII – lea, Castilla şi Aragon s-au remarcat ca principalele puteri ale Spaniei creştine şi, în 1469 aceste două regate s-au unit în urma căsătoriei dintre Isabel, prinţesă a Castilliei, şi Fernando, moştenitor la tronul Aragonului. Cunoscuţi drept monarhii catolici, cei doi au unit regiunile Spaniei şi au pus fundaţiile pentru epoca de aur din istoria Spaniei.

În 1478, ei au instaurat necruţătoarea şi notorioasa Inchiziţie, excomunicând şi executând mii de evrei şi alţi non-creştini. Câţiva ani mai târziu, în 1482, au asediat Granada, şi peste 10 ani ultimul rege musulman a capitulat în faţa lor, astfel finalizându-se La Reconquista. Spania a dezvoltat un imperiu enorm în Lumea Nouă, după debarcarea lui Columb pe continentul american în 1492. Aurul şi argintul din Mexic şi Peru au invadat pieţele Spaniei, în timp ce conquistadorii reclamau pământul nou descoperit, din Cuba până în Bolivia. Comerţul cu noile colonii a fost monopolizat de către Spania, care a devenit una dintre cele mai puternice naţiuni ale lumii. Cu toate acestea, protecţionismul a încetinit dezvoltarea coloniilor şi a dus la o serie de războaie costisitoare cu Franţa, Anglia şi Olanda. Când Louis al – XVI – lea a fost ghilotinat în 1793, Spania a declarat război Republicii franceze, dar a fost înfrântă. În 1808, trupele lui Napoleon au intrat pe teritoriul spaniol şi coroana Spaniei a început să îşi piardă controlul asupra coloniilor. Animaţi de o revoltă în Madrid, poporul spaniol s-a unit împotriva francezilor şi a luptat cinci ani pentru independenţă. În 1813, forţele frnaceze au fost în cele din urmă alungate, şi în 1814 Fernando al – VII – lea a fost reîncoronat ca rege al Spaniei. Cei 20 de ani de domnie care au urmat pentru Fernando au pătat imaginea monarhiei. În această perioadă a fost reinstalată Inchiziţia, liberalii şi constituţionaliştii au fost persecutaţi, libertatea cuvântului a fost negată, Spania intrând într-o recesiune economică severă şi, ca urmare, coloniile americane şi-au câştigat independenţa. Dezastruosul război spaniolo-american din 1898 a marcat sfârşitul Imperiului spaniol. Spania a fost înfrântă de către Statele Unite ale Americii într-o seie de războaie navale, ce au rezultat în pierderea Cubei, Puerto Rico-ului, Guam-ului şi a Philipinelor, ultimele stăpâniri spaniole peste ocean. Istoria zbuciumată a Spaniei a continuat şi pe parcursul începutului de secol XX.

În 1923, ţara era pe marginea unui război civil, când Miguel Primo de Rivera s-a declarat dictator militar şi a condus Spania până în 1930. Un an mai târziu, Alfonso al – XIII – lea a părăsit ţara şi a doua Republică a fost declarată, dar a căzut la scurt timp pradă conflictelor interne. Alegerile din 1936 au găsit ţara divizată în două, având de o parte guvernanţii republicii şi suporterii lor (o alianţă şubredă de comunişti, socialişti şi anarhişti, care luptau pentru o societate civilă mai echitabilă şi restrângerea rolului Bisericii) şi de cealaltă parte naţionaliştii (o alianţă de centru dreapta care reunea armata, Biserica, Monarhia şi Partidul Falange cu înclinaţii fasciste). Asasinarea liderului opoziţiei Jose Calvo Sotelo de către ofiţerii de poliţie ai republicii în iulie 1936 a dat prilejul perfect armatei de a răsturna guvernul. Pe durata Războiului Civil care a urmat (1936 – 1939), naţionaliştii au primit ajutor militar şi financiar deloc neglijabil din partea Germaniei naziste şi a Italiei fasciste, în vreme ce guvernul republican ales a primit sprijin numai din partea Rusiei şi, într-un grad mai mic, din partea Brigăzilor Internaţionale, formate din idealişti străini. În ciuda pericolului pe care fascismul îl reprezenta, atât Anglia cât şi Franţa au refuzat să acorde suport republicanilor.

Până în 1939, naţionaliştii conduşi de Franco au câştigat războiul. Mai mult de 350.000 de spanioli au murit în timpul luptelor, dar măcelul nu s-a oprit aici. Aproximativ 100.000 de republicani au fost executaţi sau au murit în închisori după război. Dictatura de 35 de ani a generalului Franco a făcut ca Spania să fie izolată de blocadele economice, exclusă din NATO şi UN şi să fie paralizată de recesiunea economică. De abia în anii ’50, când creşterea în turism şi tratatul cu Statele Unite ale Americii, combinate, să procure fondurile necesare, Spania a început să îşi revină. De-a lungul anilor ’70, Spania a avut cea mai mare creştere economică din Europa. Franco a murit în 1975, numindu-l în prealabil pe Juan Carlos, nepotul lui Alfonso al – XIII – lea, succesorul său. Cu Juan Carlos pe tron, Spania a parcurs drumul de tranziţie de la dictatură la democraţie. Primele alegeri au fost ţinute în 1978, şi o salvă militară eşuată în 1981 au fost privite ca o inutilă încercare de a întoarce timpul. În 1982 Spania a făcut ultimul pas pentru a se desprinde de trecut când a votat un guvern socialist cu o majoritate covârşitoare. De atunci, singura pată majoră în activitatea internă a fost campania teroristă dusă de gruparea militară separatistă E.T.A., care încearcă să asigure independenţa regiunii Bascia. Pe parcursul a 30 de ani de activitate teroristă, E.T.A. a asasinat peste 800 de personae. În 1986 Spania a aderat la Comunitatea Europeană, Uniunea Europeană de astăzi şi, în 1992 şi-a anunţat reîntoarcerea pe scena internaţională prin organizarea Jocurilor Olimpice la Barcelona, a Expo ’92 la Sevilla şi prin declararea Madridului capitala culturală a Europei. În 1996 spaniolii au votat pentru un partid conservator, avându-l lider pe necarismaticul Jose maria Aznar, fan al lui Elton John şi fost inspector fiscal. În martie 2000 acesta a fost reales cu o majoritate absolută; succesul său a fost atribuit pe seama creşterii economice sontinue, care avea o rată anuală de 4% de când Aznar a venit la putere.

La 1 ianuarie 2002, Spania a încheiat domnia pesetei ca monedă naţională, înlocuind-o cu euro, care a devenit moneda naţională pentru 13 alte state la acel moment, care formau zona euro. Acest pas a încununat procesul rapid de modernizare a economiei.

În data de 11 martie 2004, o serie de bombe au explodat în trenurile din Madrid, staţionate în Attocha. Acest act de teroare a ucis 191 de persoane şi a rănit mai mult de 1460, pe lângă faptul că a influenţat alegerile naţionale programate pentru data de 14 martie, la numai trei zile după atac. Exploziile din Madrid au avut un efect advers asupra imaginii partidului conservator PP (Partido Popular) aflat la putere , care până în acel moment apărea în sondaje ca fiind cel mai probabil să câştige alegerile, ajutând astfel la alegerea partidului lui Zapatero, Partido Socialista Obrero Espaňol (PSOE). Au fost două nopţi pline de incidente la sediul PP, pe fondul acuzelor din partea PSOE şi a altor partied politice care acuzau PP-ul de muşamalizare şi ascundere a adevărului, prin afirmarea că violenţele au fost cauzate de E.T.A., cu toate că noi probe au apărut, ce indicau implicarea unor grupări islamice. Aceste incidente încă fac obiectul unor discuţii, cu atât mai mult cu cât unele fracţiuni din PP sugerează că alegerile au fost fraudate pe fondul confuziei care a urmat atacurilor teroriste, care, potrivit acestor fracţiuni, a fost sprijinit de PSOE.

LA trei zile de la atacurile teroriste, pe 14 martie 2004, partidul PSOE a câştigat alegerile, formând guvernul, iar Rodriguez Zapatero devenind noul Presidente del Gobierno sau prim ministru al Spaniei, înlocuind vechea adminstraţie PP.

I.2 Scurtă prezentare a ţării

Spania, oficial Regatul Spaniei, este situată în partea de sud a Europei, având două mici enclave în Africa de nord (amândouă îngrădind Marocul). Teritoriul principal al Spaniei este întâmpinată la sud şi în partea estică de Marea Mediterană (cu Insulele Baleare), la nord de Marea Cantabriană şi la vest de Oceanul Atlantic (incluzând Insulele Canare). Spania împarte frontiera terestră cu Portugalia, Franţa, Andorra, Gibraltar şi Maroc. De asemenea, este cea mai mare dintre cele două ţări suverane care alcătuiesc Peninsula Iberică – cealaltă fiind Portugalia.