Economie internațională - China

Secretele Chinei. Ascensiunea unei noi superputeri mondiale

China este acum unul dintre principalii actori economici ai lumii.

Comuniştii prezintã in mod constant cifre menite sã proiecteze imaginea unei economii de succes. Dezvoltarea economicã în China are loc sub conducerea Partidului Comunist Chinez în baza planurilor cincinale. În urma tempourilor de creştere ecomonicã rapidã, guvernul a hotãrât sã menţinã creşterea în julul 8-9 % pe an. Cu ajutorul investiţiilor externe, din care aproximativ 80% sunt investiţiile chinezilor cu trai permanent peste hotare, conform planurilor PCC în 2010 economia Chinei ar trebui sã întreacã economia SUA.

Principala putere mondialã a secolului XIX a fost Marea Britanie. În secolul XX, rolul a revenit Statelor Unite. La începutul secolului XXI, cu o populaţie de peste un miliard de oameni şi cea de-a doua economie ca mãrime din lume, China este pe cale sã devinã noua superputere.

China a ocupat întotdeauna un loc de frunte în ierarhia marilor realizãri umane - de la Marele Zid pânã la invenţia hârtiei şi a prafului de puşcã, ea a avut o contribuţie istoricã şi culturalã uriaşã, fiind una dintre cele mai vechi civilizaţii de pe planetã. În prezent, cu o impresionantã dezvoltare economicã şi influenţã sporitã în afacerile internaţionale, China joacã un rol nou în lume.

Economia este în plinã înflorire în acest stat comunist, chiar în timp ce prima generaţie rezultatã în urma politicii "copilului unic" ajunge la maturitate. Rapida industrializare bazatã pe resursele de cãrbune a provocat o poluare masivã, şapte dintre cele zece cele mai poluate oraşe din lume aflându-se în China. Dar ce relevanţã au pentru noi toate aceste schimbãri care se produc în China? Secretele Chinei oferã o perspectivã fascinantã asupra politicii, economiei şi a organizãrii sociale a ţãrii, asupra culturii şi a relaţiilor sale cu celelalte naţiuni.

REVOLUTIA CHINEZA

Perioada de ascensiune a economiei chineze începe odatã cu instalarea la putere a Partidului Comunist Chinez şi proclamarea, la 1 octombrie 1949, a Republicii Populare Chineze (R.P.C.). În primii ani ai existenţei sale, eforturile guvernului R.P.C. se concentrau asupra restabilirii economiei distruse de luptele din timpul celui de-al II-lea Rãzboi Mondial şi a rãzboiului civil din anii 1946-1949. A început perioada transformãrilor socialiste. A început sã fie promovatã reforma agrarã, au fost create primele cooperative agricole, pãmîntul urma sã fie redistribuit celor 300 milioane de ţãrani sãraci. S-au introdus planuri cincinale de dezvoltare a economiei naţionale.

Succesul economic era mãsurat prin gradul de realizare sau supra-realizare a scopurilor de producţie. În rezultat, calitatea şi inovaţia au trecut pe planul doi. Guvernul repartiza locurile de muncã, stabilea nivelul salariilor şi al preţurilor, controla consumul personal al populaţiei, inclusiv raţia alimentarã şi alte necesitãţi curente.

Transporturile şi sfera comunalã erau naţionalizate. Cãtre 1957, sectorul socialist devenise dominant în economia ţãrii. Economia Chinei în aceastã perioadã avea un caracter mixt: proprietatea de stat dominantã coexista cu cea particularã.

1 octombrie 1949 este data nasterii Republicii Populare Chineze, un stat condus de un partid comunist puternic, cu patru milioane de membri, care la inceputul anilor 1950 aveau sa se ridice la sase.

Reforma agrara, realizata in timpul revoltelor repetate impotriva proprietarilor de pamant, redistribuie 40% din terenurile cultivate la 60% din populatie. Este reforma cea mai importanta, careia i se alatura stoparea inflatiei, lansarea reconstructiei economice si edificarea unui stat in care legea si ordinea sa fie tot mai respectate. Campaniile de masa, care combina intimidarea si persuasiunea, amenintarile si condensul, presiunea la adeziunea voluntara si reprimarea celor care nu se conformeaza, vizeaza strainii, contrarevolutionarii, viciile care ameninta partidul (coruptia, risipa, birocratia) si viciile caracteristice burgheziei (furtul din avutul stalului, evaziunea fiscala, coruptia).

Modelul comunismului chinez il urmeaza numai in parte pe cel impus de Uniunea Sovietica.

Structura economiei si prezenta unica si hegemonica a partidului comunist sunt asemanatoare, dar atentia acordata lumii rurale si accentuarea formelor voluntarismului, mobilizarea colectiva, indoctrinarea constanta evidentiaza tot mai mult o forma de totalitarism marcata mai degraba de o pedagogie represiva, decat de o intoleranta indiscriminata. Insistenta asupra celor mai diverse forme de educatie politica (ritualuri de masa, obligatia la autocritica, controalele repetate) exploateaza o tendinta a confucianismului pentru a legitima puterea si structura ierarhica a societatii, amestecand cultul conducatorului traditiei marxist-leniniste, cu exaltarea acestuia, specifica traditiei chineze locale.

Integrarea Chinei populare in blocul sovietic este, pe de o parte, instrumentala (ajutor tehnic si economic, scut militar protector in caz de atac direct sau indirect din partea Occidentului); pe de alta parte, aceasta se datoreaza uimitorului comun al ideologiei comuniste. Tratatul de alianta si asistenta semnat in februarie 1950 garanteaza Chinei protectia in fata unor posibile atacuri americane sau japoneze si recunoaste Uniunii Sovietice rolul de lider in lumea comunista.

Cateva luni mai tarziu, izbucnirea razboiului din Coreea va duce la o confruntare directa a soldatilor chinezi cu cei americani, conflictul, initiat pe 25 iunie 1950 de regimul comunist din Coreea de Nord, va duce la trimiterea trupelor ONU, care in zece zile ii gonesc pe nord-coreeni dincolo de paralela 38 - linia de demarcatie dintre cele doua state coreene, stabilita de acordurile internationale de la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Dar instaurarea unui regim comunist intr-un stat populat de aproape sase sute de milioane de persoane nu poate sa nu afecteze echilibrul dintre cele doua superputeri si caracteristicile specifice lagarului comunist.

CHINA MARELE SALT INAINTE - COMUNELE POPULARE

În 1958 sunt create Comunele populare, care urmau sa constituie noua unitate sociala a natiunii, o combinatie de munca si viata personala intr-o dimensiune comunitara ce avea sa duca la disparitia ultimelor forme de proprietate privata. in grandiosul proiect sunt implicate 120 de milioane de familii de tarani, impartite - alaturi de cele peste 700 de mii de cooperative din care faceau parte aceleasi familii - in douazeci de mii de comune. Aceasta politica a Marelui Salt va fi numita astfel intrucat se prevedea parcurgerea in cativa ani a unei evolutii economice si sociale considerate imposibila pe termen scurt. Rezultatele sunt, de altfel, destul de dezamagitoare, mai ales in sectorul productiei. Asa cum se intamplase si in URSS cu colectivizarea fortata, productivitatea taranilor pare sa scada vertiginos cand le este abolita complet autonomia, chiar si partiala si limitata, de care se bucurau inainte. Politica Marelui Salt continua totusi: structurile comunitare (educatia copiilor, bucatariile colective, baile comune) modifica organizarea familiilor, in timp ce peste doua sute de milioane de tarani sunt implicati in militia populara, instrument de militarizare a tarii si de autocontrol al comunelor asupra propriilor membri.

Nu toti liderii impartasesc ideea lui Mao, conform careia Comunele constituie o institutie specifica tranzitiei de la societatea socialista la societatea comunista; multi lideri de comuna vor organiza productia pe baza micilor cooperative.

Pagubele colective sunt enorme: in perioada 1959-1960, combinarea unor recolte slabe cu noua organizare sociala va determina o foamete teribila, in timpul careia aproximativ douazeci de milioane de persoane mor de foame, din cauza bolilor provocate de malnutritie sau a excesului de munca.