Educatia, Formarea și Tineretul în Europa

1.Descriere generală

Educaţia a fost întotdeauna considerată mai mult o valoare naţională decât o competentă a Uniunii Europene. Însă aceasta este importantă nu numai pentru individ, ci și pentru membrii întregii comunități.

În prezent, Uniunea Europeană finanțează programe educaționale, profesionale și de consolidare care încurajează tinerii să profite de oportunitatea de a trăi, studia și lucra în alte țări. Cel mai cunoscut dintre acestea este programul Erasmus, în care mai mult de 2.000.000 de studenți au luat parte la schimburi inter-universitare și de mobilitate în ultimii 20 de ani. Începând cu anul 2000, conștizand importanța educației și formării din perspective economice și sociale, statele membre ale UE au început să lucreze împreună la realizarea un set de 13 obiective specifice în domeniul educației.

Prin participarea la activități de învățare reciprocă, prin stabilirea unor valori de referință și prin urmărirea progresului pe baza indicatorilor cheie, cele 28 de state membre urmăresc să răspundă coerent la provocările comune, păstrând în același timp suveranitatea lor individuală în domeniul politicii educației.

Uniunea Europeană este, de asemenea, un partener în diverse proiecte inter-guvernamentale, inclusiv procesul de la Bologna, al cărui scop este acela de a crea un spațiu european de învățământ superior, prin armonizarea structurilor de studii universitare și a standardelor academice de asigurare a calității în toate statele membre ale UE precum și în alte țări europene.

2. Uniunea Europeană vs. Educarea, formarea şi tineretul

7,5 milioane de tineri cu vârsta cuprinsă între 15-24 ani - aproximativ populația totală a Elveției - nu ocupă un loc de muncă, nu beneficiază de educație sau formare (denumiţi generic în continuare NEET – Not în Employment, Education or Training-) în cadrul Uniunii Europene. În Grecia, unul din cinci tineri se află în această situaţie (250.000 persoane).

Marea Recesiune a lovit cu putere grupa tinerilor, cu o rată NEET ce a crescut dramatic în majoritatea țărilor membre ale Uniunii Europene. Cele mai mari creșteri absolute au fost înregistrate în Croația, Grecia, Cipru, Italia și România.

Grupa de vârstă 15-24 de ani include tineri în diferite etape ale viații lor. Tinerii cu vârste cuprinse între 15-19 ani sunt în mare majoritate încă în învățământul secundar obligatoriu, însă chiar şi raţe scăzute ale NEET în rândul acestora sunt îngrijorătoare întrucât aceşti tineri sunt cei mai predispuşi să nu mai dobândească o calificare.

Rata NEET este un indicator de excludere, atât de pe piața forței de muncă și din educație. Ratele ridicate NEET sunt un motiv de îngrijorare politică, deoarece acestea sugerează o tranziție întreruptă între școală şi locul de muncă, precum și o mai mare implicare a tinerilor în economia "informală". Deoarece mulţi dintre aceşti tineri se vor lupta pentru a se integra pe piața muncii, acest lucru va implica costuri individuale şi sociale mai ridicate.

Uniunea Europeană a adoptat primul său program de educație (programul COMETT, conceput pentru a stimula legăturile și schimburile între universități și industrie) în iulie 1987. Acest program a fost urmat rapid de programul Erasmus, care a promovat relaţii inter-universitare și de cooperere, precum și mobilitatea studenților (lucru realizat şi în anul 1989 prin programul "tineret pentru Europa", primul sistem de susţinere a schimburilor dintre tineri al Uniunii Europene). Aceste programe au fost adoptate de țările UE, dar cu sprijin considerabil din partea Parlamentului European care a finanţat bugetele chiar înainte de adoptarea instrumentelor juridice.

Uniunea Europeană a abordat două tipuri diferite de instrumente de creștere a calităţii și deschiderii sistemelor de educare și formare ale statelor membre:

• un set de instrumente de politici prin care țările UE sunt încurajate să îşi dezvolte propriile sisteme de învățământ și să înveţe din succesele celorlalţi;

• un program pentru sprijinirea schimburilor, relaţiilor și învăţării reciproce între școli, universități sau centre de formare profesională, precum și între autorități politice responsabile pentru aceste zone ale diferitelor state membre.