Efectele noului protecționism - SUA, Europa, Japonia

Introducere

„Protecţionismul nu este un fapt independent de voinţa oamenilor, ci un act de voinţă, făcând obiectul măsurilor conştiente ale statului... Forţele protecţionismului nu stau în raţiune ci în instinct, masele îşi dau seama prin instinct că ar fi periculos să se lase întregul aparat al producţiei naţionale pradă pericolului unei concurenţe nelimitate a străinătăţii” - Mihail Manoilescu (1891-1950)

„Filozofia economică de tip naţionalist: embargouri, comerţ şi controale de schimb valutar, devalorizarea monetară, etc duce în final la război. Filosofia de protecţionism este o filozofie de război.” - Ludwig von Mises (1881- 1973)

Doctrina protecționistă contemporană își regăsește fundamentele în intervenția statului în relațiile economice externe, cu scopul de a sprijini mecanismele de piață ce acționează în comerțul internațional, vizând astfel produsele manufacturate, provenite din țările în curs de dezvoltare sau recent industrializate, urmărind protejarea industriilor autohtone din țările dezvoltate.

Instrumentele netarifare cel mai frecvent utilizate sunt: contingentele de import şi export, subvenţiile, taxele antidumping şi compensatorii, restricţiile voluntare la export şi altele. În general scopul acestor măsuri este de a restrânge volumul importurilor şi a încuraja producţia naţională. Împiedicând accesul mărfurilor din ţările în curs de dezvoltare, îndeosebi de produse prelucrate- textile, încălţăminte etc.

Măsurile protecţioniste pot avea un rol pozitiv atunci când sunt utilizate de o manieră temporară pentru a oferi producătorilor interni capacitatea de a genera profituri suplimentare pentru a finanţa noi investiţii susceptibile a le ameliora competitivitatea şi, prin urmare, a le da posibilitatea să susţină cu succes presiunea exercitată de concurenţii externi.

După cum alternativa protecţionistă este purtătoare de importante costuri pentru economia protejată în ansamblul său, tot astfel neacordarea de protecţie poate genera o serie de costuri (costurile recalificării forţei de muncă dislocate sau ale compensaţiilor de şomaj plătite; costul investiţiilor suplimentare necesare pentru a permite absorbţia de către alte sectoare a surplusului de forţă de muncă eliberat de ramurile aflate sub presiunea concurenţei externe)