Elementele Strategiei de la Lisabona

Strategia de la Lisabona, cunoscută şi sub denumirea de Agenda de la Lisabona sau Procesul de la Lisabona a fost adoptată de Consiliul European la Lisabona în martie 2000, pe o perioadă de 10 ani, având ca scop principal transformarea Uniunii Europene în “cea mai dinamică şi competitivă economie a lumii”.

Strategia de la Lisabona a fost adoptata de Consiliul European in capitala Portugaliei, in martie 2000, pe o perioada de zece ani, avand ca scop transformarea Uniunii Europene in “cea mai dinamica si competitiva economie a lumii”. Ulterior, ea a fost relansata cinci ani mai tarziu, in 2005. Obiectivele strategiei sunt impulsionarea activitatii economice din UE si cresterea numarului de locuri de munca. Mai exact, se pune accentul pe investitii mai mari in cercetare si dezvoltare, proceduri mai simple pentru deschiderea de firme, reducerea birocratiei, cresterea ratei de angajare a tinerilor si femeilor, liberalizarea pietelor si imbunatatirea competitiei.

Conform Strategiei de la Lisabona, cunoasterea si accesul la informatie reprezinta forta motrice a procesului de crestere economica viitoare in modelul european. Aceasta ar trebui sa conduca la dinamizarea proceselor de convergenta si integrare economica. Strategia prevede elaborarea unor politici macroeconomice sanatoase pentru a sustine procesul de crestere economica si ocuparea fortei de munca, precum si stabilitatea preturilor;promovarea competitivitatii si dinamismului economiei prin majorarea investitiilor in capitalul uman;continuarea reformelor pietei muncii, care sa conduca la cresterea productiei potentiale; intarirea viabilitatii finantelor publice, reducand datoria publica si reformand sistemele de pensii si sanatate.

Obiectivul strategic: Consiliul european de la Lisabona(martie 2000) a stabilit ca pana in anul 2010, Uniunea Europeana sa devina “cea mai competitiva si dinamica economie bazata pe cunoastere din lume, capabila sa genereze o crestere economica sustinuta, o rata mai mare de ocupare si o extraordinara coeziune sociala”.

Prin strategia de la Lisabona se incearca o recuperare a decalajului fata de Statele Unite, care au intrecut Europa din punct de vedere al dezvoltarii.

Masuri de reforma economica, pe care le presupune Strategia: intensificarea concurentei din U.E., restructurarea pietelor muncii, intarirea coeziunii sociale si asigurarea compatibilitatii politicelor economice cu cele de mediu.

Obiectivele fundamentale stabilite: consolidarea pietei unice in sectorul telecomunicatiilor, al energiei si serviciilor financiare; facilitarea accesului la noi tehnologii,inclusiv la tehnologia mobila si la internet; incurajarea cercetarii prin cresterea pana la 3 % din PIB a cheltuielilor alocate cercetarii si tehnologiei si prin adoptarea regimului unic de brevetare european; cresterea concurentei in sectorul feroviere si aeriene; cresterea ratei de ocupare prin stimularea initiativei micilor intreprinzatori; cresterea la 70% a ratei de participare a fortei de munca in general, inclusiv a femeilor si a lucratorilor mai in varsta; perfectionarea profesionala a lucratorilor si formarea deprinderii de invatare continua pe toata durata vietii; revizuirea generala a sistemului de pensii pentru a asigura posibilitatea de sustinere pe termen lung a finantelor publice; modernizarea protectiei sociale inclusiv prin reducerea numarului de persoane supuse riscului de excludere sociala.

Piaţa muncii - flexibilitate şi siguranţă

Parlamentul doreşte o reformă a pieţei muncii care să asigure o balanţă între cererile industriei pentru o mai mare flexibilitate şi aspiraţiile cetăţenilor la o mai mare siguranţă a locurilor de muncă. Notând că şomajul afectează în special categoriile defavorizate şi mai puţin calificate, deputaţii solicită promovarea "unor politici active de formare a lucrătorilor aflaţi în şomaj, puţin calificaţi". Ei preconizează măsuri concrete pentru a favoriza angajarea tinerilor, a celor din grupurile minoritare şi a femeilor, pentru îmbunătăţirea reţelelor de îngrijire a copiilor, pentru renunţarea la discriminări, pentru o mai bună adaptare între sistemele de învăţământ şi nevoile întreprinderilor. Deputaţii sprijină "politica ce autorizează finanţarea privată a universităţilor". Un angajament în favoarea luptei împotriva discriminărilor (rasiste, de gen, de vârstă, de ducerea emisiilor de gaze generatoare de efect de sera handicap şi de orientare sexuală) a fost consolidat prin amendamentele adoptate.