Euro - Avantaje și Dezavantaje

Capitoul 1. Introducerea în EURO

Revoluţia monetară întruchipată de euro implică mult mai mult decât eliminarea a 11 monede naţionale şi distribuirea unor noi bancnote colorate şi monede în întreagă Europa. Ea atrage după şine unificarea pieţei comune de bunuri şi servicii a Uniunii Europene, modificări structurale majore în ţări grevate de imprudentă fiscală şi reorganizarea politicii monetare în unele dintre cele mai avansate economii industrializate ale lumii.

1.1. Ce este Euro?

Euro este o monedă nou creată a Uniunii Europene, şi a devenit monedă oficială la 1 ianuarie 1999. Până în 2002, bancnotele şi monedele nou emise vor înlocui silingu-ul austriac, francul belgian, markka finlandeză, francul francez, marca germană, lira irlandeză, lira italiană, francul luxemburghez, guldenul olandez, escudo-ul portughez şi peseta spaniolă ca monedă oficială exclusivă a celor 11 naţiuni. Aceste ţări, considerându-le ‘’zona euro’’, au acum o monedă comună, o politică monetară unică si o politică unică in privinţa ratei de schimb. Vechile monede naţionale sunt eliminate pentru totdeauna.

De regulă subestimate, monedele joacă un rol crucial în funcţionarea economiilor moderne. Ele nu numai că servesc ca valoare standardizată de evaluare, astfel încât noi să avem o modalitate constantă de exprimare a valorii, dar funcţionează şi ca un eficient mijloc de plată, astfel că nu trebuie să exprimăm preţul fiecărui produs sub formă de milioane de alte produse pe care ar putea fi schimbat. La fel de important, monedele servesc drept mijloc de stocare a valorii, permiţându-ne să transportăm uşor avuţia la distanţă şi să o stocăm pe perioade nedefinite de timp.

1.2. Când va fi introdus Euro?

Euro nu a fost introdus peste noapte. El a fost introdus prin 3 faze distincte.

Faza A a început la 2 mai 1988 şi s-a încheiat la 1 ianuarie 1999. Ea a început printr-o reuniune specială la nivel înalt a Uniunii Europene, la Bruxelles, o întâlnire a cărui obiectiv central a fost să determine care dintre cele 15 naţiuni membre ale Uniunii Europene vor lua parte la uniunea monetară. Înaintea reuniunii la nivel înalt de la Bruxelles, alegerea participanţilor la euro a reprezentat una dintre cele mai controversate probleme politice din Europa, dominând aproape fiecare discuţie referitoare la uniunea economică şi monetară. După ce consiliul Europei a anunţat în cele din urmă participanţii calificaţi , în cele opt luni ale Fazei A s-au realizat:

1. Înfiinţarea noii Bănci Centrale Europene ( echivalentul European al Rezervei Federale Americane ).

2. Ajustările finale ale sistemelor legale naţionale pentru adaptarea la o noua monedă.

3. Prima emisiune de bancnote şi monede euro.

Faza B a început la 1 ianuarie 1999. Ea a debutat cu introducerea euro ca monedă oficială în cele 11 ţări care formează zona monedei unice. În cursul fazei B, însă, euro exista numai ca ''unitate de cont'' cu alte cuvinte nu sunt distribuite banconotele şi monede veritabile în euro. Această însemna că euro este în prezent folosit în toate operaţiunile, începând cu cecurile personale, declaraţiile bancare, înregistrări electronice şi sistemele contabile până la facturile companiilor şi situaţiile financiare, în valoare de mai multe milioane de dolari. Euro nu va intra cu adevărat în portofelele cetăţenilor Europei decât în fază C. Mai mult decât atât, Uniunea Europeană a adoptat regula a€˜a€™ nici o obligaţie, nici o interdictiea€™a€™ în ceea ce priveşte folosirea euro în cursul fazei B, pe scurt. Pe scurt asta înseamnă că persoanele care doresc să folosească în acesta perioadă euro ca unitate de cont, au dreptul legal să facă acest lucru, dar nimeni nu poate fi obligat. Fază B durează maxim trei ani şi cuprinde câteva evenimente majore.

Mai întâi la 1 ianuarie 1999, miniştrii de finanţe din ţările europene au blocat în mod irevocabil ratele de schimb între euro şi cele 11 monede componente. Deşi ratele de schimb bilaterale fuseseră deja fixate în luna mai 1998, abia în 1999 au fost stabilite ratele de schimb ale euro. Aceste rate, calculate prin compararea valorilor de schimb dintre monedele din Uniunea Economică şi Monetară şi dolarul American în ultima zi de comercializare din 1998, au devenit apoi permanente.

Fază B atrage după sine, de asemenea, transferul autorităţii în domeniul politicii monetare către Bancă Centrală Europeană. La 1 ianuarie 1999, cele 11 bănci centrale din zona monedei unice au devenit subordinate Băncii Centrale Europene.

Faza C va întregistra prima introducere în circulaţie a bancnotelor şi monedelor euro. Aceasta va fi singura fază în care vechile monede naţionale vor circula de fapt în paralel cu euro. Consumatorii vor putea să facă tranzacţii în numerar cu monedele natioanale sau cu euro, deşi Banca Centrală Europeană va retrage treptat din circulaţie vechile monede în cursul acestei perioade. La sfârşitul fazei C, euro devine moneda oficială exclusivă a zonei monedei unice. Bancnotele şi monedele naţionale vor fi schimbate în euro la bănci timp de mai mulţi ani după sfârşitul fazei C, dar numai euro va fi acceptat ca plată după această fază. Reglementările Uniunii Europene stipulează ca faza C trebuie să înceapă până la data de 1 ianuarie 2002 şi să se încheie până la data de 1 iulie 2002, dar ea poate începe mai devreme şi se poate încheia mai curând.