Evoluția transporturilor în balcani

Politica zadarniceste evolutia transporturilor in Balcani

Din cauza rivalitatilor din regiune si nehotararii europene, visul unui sistem de transport modern pentru Balcani se indreapta rapid spre nicaieri.

De Polina Slavcheva din Sofia, Thessaloniki, Komotini, Xanthi, Pristina, Skopje, Tirana, Paris si Bruxelles

Dupa cinci ani de la incheierea ultimului conflict din Balcani, statele din regiune abia daca sunt interconectate unele cu altele. Multe puncte de trecere a frontierei au fost reduse, drumurile comerciale luate cu asalt odinioara sunt acum pustii, iar astazi ai nevoie de mai mult de 20 de ore cu masina si aproape 36 de ore cu trenul pentru a parcurge cei aproximativ 1.000 de km ce despart coasta Adriaticii, din partea de vest a peninsulei, de coasta de est a Marii Negre.

Nu exista niciun conflict intre cele noua guverne din regiune, iar Uniunea Europeana si marile organizatii internationale spun ca imbunatatirea transportului in Balcani constituie o prioritate pentru dezvoltarea economica, la fel ca si libera circulatie a persoanelor. Totusi, anii de razboi au lasat urme: adica dispute teritoriale, rivalitati pe plan national si interese economice contradictorii, toate acestea au stat in calea progresului de multe ori.

Nenumaratele acorduri incheiate in ultimii zece ani n-au reprezentat mai mult decat niste simple cuvinte pe hartie din cauza neintelegerilor si suspiciunilor nationaliste care exista in statele respective. Comunitatea internationala, sursa multor astfel de planuri de a lega Balcanii de restul Europei, a demonstrat de multe ori ca este dispusa sa aseze politica mai presus de dezvoltare creandu-si imaginea Marii Puteri din secolul al XIX-lea care-si vara nasul peste tot.

La ora actuala sunt trei mari artere rutiere ce traverseaza Balcanii: drumul ce trece prin Kosovo, care face legatura cu Albania prin partea de vest si cu Serbia prin est; drumul ce parcurge punctul de trecere al frontierei, Gueshevo, dintre Macedonia si Bulgaria si marea autostrada din partea de sud, din Bulgaria, care duce pana in apropierea Greciei. Fiecare dintre aceste artere au avut de suferit din cauza prevalentei nationalismului in detrimentul oamenilor obisnuiti sau al interesului de afaceri.

Chiar si Uniunea Europeana, principalul adept al planurilor ambitioase de transport trans-continental, a dezamagit, propriile scandaluri si lipsa banilor contribuind la reducerea angajamentului sau fata de dezvoltarea regiunii balcanice. In prezent, cum este vorba de delegarea raspunderii pentru refacerea infrastructurii chiar statelor din regiune, nu este clar unde se va ajunge in cele din urma.

Mergand pe acelasi drum vechi

Criza in transportul regional din Balcani isi are originea in secolul al XIX-lea, cand noile state independente au inceput sa se desprinda din Imperiul Otoman. Vechile drumuri comerciale s-au incrucisat in regiune inca din cele mai vechi timpuri, functionand mai mult sau mai putin bine atunci cand faceau parte dintr-un singur imperiu. Dupa cum spune istoricul bulgar Bozhidar Dimitrov, „problemele au inceput indata ce statele-natiuni au aparut unul dupa altul.

Competitia inerenta dintre noile state le-au condus la blocarea reciproca a planurilor unor autostrazi si cai ferate, care faceau totodata legatura cu aliatii lor sau cu marile puteri care le sustineau financiar. Natiunile balcanice au intors spatele istoriei lor comune din perioada dominatiei turcesti si au inceput sa formeze societati mult mai neinteresate de colaborare.

Legaturile din Balcani au fost si ele afectate de evolutia de dupa cel de-al doilea razboi mondial cand statele s-au indreptat in directii politice diferite, iar Iugoslavia lui Josip Broz Tito a parasit tabara sovietica. Drumul de la nord spre sud, care trece prin Serbia si duce la Salonic in nordul Greciei, s-a dezvoltat in detrimentul celui dinspre est spre vest care leaga Sofia de Skopje, in timp ce izolarea internationala aproape totala a Albaniei a avut consecinte vizibile si in ceea ce priveste dezvoltarea transportului.

In Europa Occidentala conceptul foarte mult politizat de construire a drumurilor a fost abandonat dupa razboi, tarile europene concentrandu-se mai mult pe criteriile economice si comerciale. Dupa 1990, ca urmare a apropierii sale de Est, Occidentul a dorit ca toate schimbarile sa se realizeze cu scopul de a suplini lipsa legaturilor trans-continentale. In 1994, Uniunea Europeana a lansat un plan pentru a integra retelele de transport ale statelor balcanice in „Coridoarele Pan-Europene” si astfel sa imbunatateasca accesul spre pietele din Europa Centrala si de Est – si in cele din urma spre cele asiatice.

Dupa cum spune François Begeot, de la Directia Generala pentru Energie si Transport a Comisiei Europeane, „ce este important [in transport] este traficul, si nu politica.” Insa, de atunci, dezvoltarea infrastructurii nu s-a construit mereu pe acest principiu.

Numeroase drumuri din Balcani sufera inca de pe urma mostenirii razboaielor, fie ele mai recente sau mai indepartate. Chiar si statele care nu au in istoria lor recenta un conflict nu sunt neaparat mai bine interconectate. De exemplu, un singur pod peste Dunare uneste cele mai noi state membre ale Uniunii Europene, Bulgaria si Romania. In majoritatea cazurilor, statele din Balcani sunt mai bine conectate cu tarile Uniunii Europene decat unele cu celelalte.