Experiența statelor membre ale Uniunii Europene în aplicarea politicilor regionale

I. Introducere

1.Conceptul de politica regionala

Dezvoltarea regionala este un concept nou ce urmareste impulsionarea si diversificarea activitatilor economice, stimularea investitiilor in sectorul privat, contributia la reducerea somajului si nu in cele din urma sa conduca la o imbunatatire a nivelului de trai.

Politica regională urmăreşte să corecteze dezechilibrele regionale astfel încât să se asigure o repartizare mai echilibrată a populaţiei şi activităţilor economice pe ansamblul teritoriului. Principalele domenii care pot fi vizate de politicile regionale sunt: dezvoltarea intreprinderilor, piata fortei de munca, atragerea investitiilor, transferul de tehnologie, dezvoltarea sectorului I.M.M.-urilor, imbunatatirea infrastructurii, calitatea mediului inconjurator, dezvoltare rurala, sanatate, educatie, invatamant, cultura.

Dezvoltarea rurala ocupa un loc distinct in cadrul politicilor regionale si se refera la urmatoarele aspecte: inlaturarea/diminuarea saraciei in zonele rurale; echilibrarea oportunitatilor economice si a conditiilor sociale dintre mediul urban si cel rural; stimularea initiativelor locale; pastrarea patrimoniului spiritual si cultural.

Necesitatea unei politici regionale, care să aibă în vedere echilibrarea repartiţiei demografice şi localizarea polilor de dezvoltare, ca şi susţinerea eforturilor regiunilor cel mai slab dezvoltată pentru a le ajunge din urmă pe celelalte, nu a scăpat atenţia legiuitorului comunitar de-a lungul celor peste patru decenii de existenţă a UE.

2.Baza legala

Tratatul privind crearea CECO(1951) recunoştea deja existenţa unor contraste importante, însă abia in preambului Tratatul de la Roma semnatarii acestuia îşi declarau intenţia de a acţiona eficient pentru reducerea decalajelor socio-economice. Cu toate că Tratatul de la Roma recunoaşte, în preambul, importanţa problemelor regionale şi fixează obiectivul ″unei dezvoltări armonioase prin reducerea decalajului între diferitele regiuni şi a rămânerii în urmă a celor mai puţin favorizate″, el nu prevede o politică regională.

Abia Actul Unic European, intră în vigoare la 1 iulie 1987,care a introdus în tratat titlul intitulat ″Coeziunea economică şi socială″, a furnizat o bază instituţională dezvoltării unei politici regionale. Până în 1975 (anul în care s-a creat un fond structural special-Fondul European de Dezvoltare Regională-F.E.D.E.R.), Comunitatea nu a jucat un rol activ în acest domeniu. Putem spune deci, că punerea în practică a unei adevărate politici comunitare regionale este destul de recentă.

Construcţia europeană are ca efect crearea unui ansamblu de state care întreţin legături economice strânse şi rezolvă împreună problemele de interes comun. Totuşi, conceptul de integrare a UE nu poate fi considerat drept credibil, decât cu condiţia menţinerii între statele membre a unei coeziuni economice şi sociale corespunzătoare.

În această perspectivă, dispoziţiile ″Agendei 2000″ referitoare la politica structurală au avut ca obiectiv să răspundă unei duble provocări:

- pe de o parte, ameliorarea eficienţei instrumentelor politicii structurale pentru realizarea obiectivului de coeziune economică şi socială;

- pe de altă parte, asigurarea perenităţii politicii structurale în cadrul viitoarei lărgiri a UE către TECE.

Realizarea unei dezvoltări armonioase făcea parte încă din 1957 dintre obiectivele Comunităţii Economice Europene; instaurarea unei pieţe comune trebuia să permită asigurarea dezvoltării statelor membre şi recuperarea diferenţelor de dezvoltare între anumite regiuni.

Criza economică din 1973 şi restructurările economice care au urmat au pus în lumină diferenţe de dezvoltare între anumite state membre. Aceste disparităţi între regiuni s-au multiplicat mai ales în urma aderării Marii Britanii şi a Irlandei şi apoi a Greciei, Portugaliei şi Spaniei. Începând cu aceste momente, a devenit indispensabilă necesitatea punerii în funcţiune a unei adevărate politici structurale, astfel încât să fie posibilă reducerea diferenţelor de dezvoltare şi de nivel de viaţă.

3.Obiectivele politicii regionale

Obiectivele de baza ale politicii de dezvoltare regionala sunt urmatoarele:

- diminuarea dezechilibrelor regionale existente, cu accent pe stimularea dezvoltarii echilibrate si pe revitalizarea zonelor defavorizate (cu dezvoltare intarziata);

- preintampinarea producerii de noi dezechilibre;

- - indeplinirea criteriilor de integrare in structurile Uniunii Europene si de acces la instrumentele financiare de asistenta pentru tarile membre (fonduri structurale si de coeziune);

- corelarea cu politicile sectoriale guvernamentale de dezvoltare;

- stimularea cooperarii interregionale, interne si internationale, care contribuie la dezvoltarea economica;

Vechile obiective (1 - sprijinirea dezvoltarii in zonele mai putin prospere, 2 - reconversia economica si sociala a regiunilor cu dificultati structurale si 3 - dezvoltarea resurselor umane) si cele patru initiative comunitare (INTERREG III, Leader+, Equal si Urban II) sunt reorganizate incepand cu 2007 in doar trei obiective: