Exporturile românești înainte și după abandonarea economiei de comandă - piețe pierdute sau avantaje dobândite

1.TENDINŢE ALE COMERŢULUI EXTERIOR ROMÂNESC ÎN PERIOADA 1945-1989

1.1. Directii principale ale schimbarilor economiei romanesti in perioada comunista

O privire de ansamblu asupra situaţiei României la începutul celei de a doua jumãtaţi a secolului al XX-lea ne conduce la constatarea cã ţara noastrã se caracteriza printr-un nivel scãzut de dezvoltare. Acesta rezulta, pe de o parte, din ramânerea în urmã economicã, având în vedere caracterul predominant agrar al dezvoltãrii societãţii româneşti din prima jumãtate a secolului al XX-lea, cu toţi paşii înainte de loc neglijabili facuţi în industrie în anii interbelici. Pe de altã parte, aceastã stare era datoratã distrugerilor suferite de România în timpul celui de-al doilea razboi mondial, multiplicate de sumele importante platite de ea sub formã de datorii de razboi, deoarece nu i s-a recunoscut calitatea de beligerant, deşi, prin participarea umanã, materialã şi pierderile suferite, ţara noastrã s-a situat pe locul 4 în randul naţiunilor aliate.

După cel de-al doilea război, una dintre cele mai urgente probleme era redresarea economiei, pentru că agricultura, industria si intreaga infrastructură economică suferise mari distrugeri si pierderi.

În prima jumătate a anului 1947,Partidul Comunist a acţionat pentru a-şi mări controlul asupra tuturor ramurilor economiei. Planificarea şi conducerea centralizatã erau la ordinea zilei şi toate mãsurile pe care le-a luat s-au dovedit a fi doar faza pregatitoare în vederea naţionalizãrii industriei şi colectivizãrii agriculturii. Transformarea economiei româneşti în conformitate cu modelul sovietic a fost însotitã de integrarea ei în blocul sovietic.

În iunie 1948, Marea Adunare Nationala a votat legea naţionalizãrii intreprinderilor industriale, de asigurari, miniere si de transport,care, impreuna cu inceputul procesului de colectivizare in martie 1949,au facut din stat singurul detinator de resurse,care puteau fi astfel directionate spre accelerarea dezvoltarii industriale.

Planul de stat lansat la 24 decembrie 1948 urmarea realizarea a 5 obiective:dezvoltarea extensiva,autarhia economica,planul central si planificarea,investitii masive in industria grea in dauna celei de consum si sovietizarea industriei romanesti.

Consecintele nefaste ale patrunderii Uniunii Sovietice in economia romaneasca au fost: ruperea legaturilor traditionale cu Occidentul, o izolare si mai completa decat cea din timpul suzeranitatii otomane din secolul al XVIII-lea si exploatarea economica directa din partea U.R.S.S prin intermediul sovromurilor (societati mixte romano-sovietice,infiintate in urma unui acord economic incheiat la Moscova la 8 mai 1945,care activau in principalele sectoare ale economiei romanesti).

In perioada 1951-1989,dezvoltarea economiei s-a desfasurat pe baza planurilor cincinale si a fost concentrata pe dezvoltarea industriala.Prin aceasta se urmarea transformarea Romaniei intr-un stat industrial-agrar cu o economie eficienta,lichidarea decalajelor de dezvoltare economica dintre zone,regiuni,judete si apropierea nivelului dezvoltarii economico-sociale a acestora,crearea unei structuri moderne a economiei in profil de ramura,departamental si teritorial,in care industria sa aiba rolul central,alegerea si folosirea rationala in procesul dezvoltarii a resurselor disponibile din fiecare zona si unitate teritoriala,in concordanta cu nevoile tarii si ale zonei sau unitatii teritoriale.

In primii ani, industrializarea-considerata motorul cresterii economice in Romania-s-a realizat preponderent pe cale extensiva,prin marirea personalului si a investitiilor.

Industrializarea- ritm de crestere

1938 1950 1965

Industria chimica 100% 193% 1200%

Industria constructiilor de masini 100% 179% 2300%

Industria alimentara 100% 107% 382%

Dupa 1970,Ceausescu a accentuat rata de dezvoltare a industriei,fara a tine cont de indicatorii economici reali.

Autoritatile au investit in trei domenii: industrie grea (siderurgie, constructii de masini, aeronautica, industrie extractiva si industrie chimica); infrastructura: Canalul Dunare-Marea Neagra, Canalul Poarta Alba-Midia-Navodari; proiecte cu caracter mai mult propagandistic decat economic: Canalul Bucuresti-Dunare si transformarea Capitalei in port la Dunare, Centrul Civic si Casa Poporului, transformarea satelor, prin sistematizare, in orase agro-industriale.

Transpunerea in fapt a modelului productiei industriale bazat pe industria grea s-a realizat intr-un efort investitional,realizat prin fortarea investitiilor in acest sens, in defavoarea consumului populatiei si cu pretul unor profunde dezechilibre sectoriale.

In perioada 1950-1989 productia industriala totala a crescut de 44 ori,in ritm mediu anual de 10,2%,cea a ramurilor din grupa A de 61 ori, iar cea a ramurilor din grupa B de 25 ori,in ritm mediu anual de 11,1% si respectiv 8,6%.Cresterea mai mare s-a inregistrat pana in 1980,ulterior ritmul mediu anual fiind de 3,3% in anii 1981-1989 si de 2,6% in anii 1986-1989.

In perioada 1950-1989, a crescut productia principalelor produse industriale,astfel:

Produsul Unitatea de masura 1938 1989 Nivelul maxim

Energie electrica Mil. kwh 1130 75851 1989

Titei extras Mii tone 6594 9173 1970=13377

Tractoare Bucati - 17124 1983=77142

Combine pentru recoltat paioase si porumb Bucati - 5649 1985=6806

Autocamioane Bucati - 13515 1985=20788

Apartamente din fondurile

Statului Numar - 54979 1981=150509

Incaltaminte din piele Mil. perechi 3 52 1980=64

Astfel, sub aspect strict cantitativ,rezultatele sunt remarcabile, dar ele eu fost insotite de neajunsuri numeroase de ordin calitativ si,implicit,lipsa de competitivitate pe pietele straine, care se resimte cu deosebire in comertul exterior si se masoara in deficitele balantei exterioare.

Dezvoltarea doar a ramurilor preferate ele politicii industriale de atunci,s-a facut si cu pretul neglijarii,sau chiar sacrificarii altor ramuri industriale,intre care si industria alimentara,careia,in 1980-1989,i s-a alocat mai putin de 5% din totalul investitiilor industriale.Oferta scazuta de produse alimentare pe piata interna a dus la aparitia „pietei paralele”,a preturilor de specula si, implicit, la diminuarea consumului populatiei si a nivelului de trai,dar si la ingustarea pietei interne,un fenomen care are efect de bumerang asupra posibilitatilor viitoare de dezvoltare a unei parti a capacitatii de productie a industriei.In prima parte a perioadei mentionate,fenomenul a imbracat forma mascata a unei mase monetare disponibile si a cresterii economiilor populatiei.In cea de-a doua el imbraca forma evidenta a deprecierii monetare,prin cresterea preturilor si scaderea veniturilor reale ale populatiei.

O imagine de ansamblu asupra evolutiei industriei romanesti in perioada 195-1989 ne arata o substantiala crestere cantitativa a productiei industriale,dar insotita si de multe consecinte negative, ele caror efecte se manifesta cu deosebire in ultimul deceniu,cand ritmul mediu anual de crestere cunoaste o tendinta evidenta de diminuare, la 3,3% in perioada 1981-1989 si la 2,6% in perioada 1986-1989, in timp ce in perioada 1951-1989 el a fost de 10,2%.