Factorii care influențează echilibrul balanței de plăți

Nevoia de finanţare a unei economii. Balanţa de plăţi externe

Confruntarea echivalentului monetar al tuturor intrărilor şi ieşirilor unui individ sau unui grup de indivizi, pe durata unei anumite perioade de timp, se numeşte balanţă de plăţi. Rubrica creditelor şi rubrica debitelor sunt întotdeauna egale. Balanţa de plăţi este întotdeauna în echilibru.

Dacă dorim să cunoaştem poziţia unui individ în cadrul economiei de piaţă, trebuie să ne uităm la balanţa sa de plăţi. Ea ne spune totul despre rolul pe care-l joacă el în sistemul de diviziune socială a muncii. Ea ne arată ce oferă el concetăţenilor săi şi ce primeşte sau ia de la aceştia. Ea ne arată dacă el este un cetăţean decent, care se autosusţine, un hoţ, sau un cerşetor. Ea arată dacă el îşi consumă toate veniturile, sau economiseşte o parte din ele. Există multe aspecteale vieţii umane care nu se reflectă în paginile unui registru. Există virtuţi şi realizări, vicii şi crime, care nu lasă nici o urmă în conturi. Dar în măsura în care o persoană este integrată în viaţă şi activităţile sociale, în măsura în care ea contribuie la efortul comun al societăţii şi contribuţiile sale sunt apreciate de semenii săi, şi în măsura în care consumă ceea ce se comercializează sau s-ar putea comercializa pe piaţă, informaţia furnizată este completă.

Combinând balanţele de plăţi ale unui anumit număr de indivizi şi lăsând deoparte intrările contabile care se referă la tranzacţiile dintre membrii acestui grup, obţinem balanţa de plăţi a grupului. Această balanţă ne spune cum sunt racordaţi membrii grupului, considerat ca un complex integrat de persoane, la restul societăţii. Astfel putem stabili balanţa de plăţi a membrilor baroului din New York, a fermierilor belgieni, a locuitorilor oraşului Paris, sau a locuitorilor cantonului elveţian Berna. Statisticienii manifestă interes mai ales pentru stabilirea balanţelor de plăţi ale rezidenţilor diverselor ţări care sunt organizate ca naţiuni independente.

În vreme ce balanţa de plăţi a unui individ furnizează informaţii exhaustive despre poziţia sa socială, balanţa unui grup este mult mai puţin relevantă. Ea nu ne spune nimic despre relaţiile mutuale dintre membrii grupului. Cu cât este mai mare grupul şi cu cât sunt mai puţin omogeni membrii săi, cu atât este mai defectuoasă informaţia pe care ne-o comunică balanţa de plăţi. Balanţa de plăţi a Danemarcei ne spune mai mult despre situaţia danezilor decât ne spune balanţa de plăţi a Statelor Unite despre situaţia americanilor. Pentru a descrie condiţiile sociale şi economice dintr-o ţară nu este necesar să analizăm balanţa de plăţi a fiecărui individ în parte. Însă nu trebuie să grupăm laolaltă decât persoane care sunt, în linii mari, omogene în ce priveşte statutul lor social şi activităţile lor economice.

Citirea balanţelor de plăţi este, aşadar, foarte instructivă. Însă, pentru a ne feri de erorile curente, trebuie să ştim să le interpretăm.

Există obiceiul de a lista separat elementele monetare şi pe cele nonmonetare din balanţa de plăţi a unei ţări. Se spune că balanţa este favorabilă dacă există un surplus de bani şi metale preţioase, relativ la exporturile de bani şi de metale preţioase. Se spune că balanţa este defavorabilă dacă exporturile de bani şi metale preţioase depăşesc importurile. Terminologia aceasta provine din erorile inveterate ale mercantiliştilor, care mai supravieţuiesc, din nefericire, în ciuda criticilor devastatoare ale economiştilor. Importurile şi exporturile de monedă şi metale preţioase sunt privite ca o consecinţă neintenţionată a configuraţiei elementelor nemonetare ale balanţei de plăţi. Opinia aceasta este complet eronată. Un exces al exporturilor de monedă şi metale preţioase nu este produsul vreunei secvenţe nefericite de împrejurări care se abate asupra unei ţări, ca un act determinat de providenţă. El este rezultatul faptului că locuitorii ţării respective urmăresc să-şi diminueze cantitatea de bani deţinuţi şi să cumpere bunuri în schimb. Iată de ce balanţa de plăţi a ţărilor producătoare de aur este, de regulă, “defavorabilă”; iată de ce balanţa de plăţi a unei ţari care întrebuinţează mijloace fiduciare ca parte a stocului ei monetar este “defavorabilă”, câtă vreme nu se pune capăt acestui proces.

Pentru a evita ca o ţară să-şi piardă întregul stoc monetar datorită unei balanţe de plăţi defavorabile nu este necesară nici o acţiune înţeleaptă din partea vreunei autorităţi paterne. În această privinţă nu există diferenţe între balanţele de plăţi personale ale indivizilor şi cele ale grupurilor, după cum nu există diferenţe nici între balanţele de plăţi ale unui oraş sau district şi cele ale unei ţări suverane. Pentru a-i împiedica pe locuitorii statului New York să-şi cheltuiască toţi banii în tranzacţii cu celelalte 49 de state ale Uniunii nu este necesară nici un fel de interferenţă guvernamentală. Câtă vreme fiecare american atribuie vreo importanţă deţinerii de monedă, el se va îngriji spontan de problema aceasta. În felul acesta el va avea partea lui de contribuţie la menţinerea unei oferte adecvate de bani în ţara sa. Dar dacă nici un american nu ar fi interesat de menţinerea unei deţineri monetare,atunci nici o măsură guvernamentală privitoare la comerţul internaţional şi la reglarea plăţilor internaţionale n-ar putea împiedica scurgerea întregului stoc monetar al ţării. Pentru a obţine acest rezultat ar fi necesară instituirea unui embargou asupra exportului de bani şi de metal preţios, la a cărui respectare să se vegheze cu rigiditate.