Firmele multinaționale - Unilever

Cap.I. Multinationalele

I.1. Ce sunt firmele multinaţionale (FMN)?

O FMN sau FTN este o companie care se angajează în investiţii străine directe (ISD) şi care deţine şi controlează activităţile generatoare de valoare adăugată în mai mult decât o ţară.

În general se folosesc termenii de “transnational” şi “multinational” ca având aceeaşi semnificaţie. Primul termen a fost adoptat de Centrul Naţiunilor Unite pentru Corporaţiile Transnaţionale (UNCTC) în 1974 la cererea câtorva ţări din America Latină care au dorit să facă deosebirea între companiile domiciliate într-o ţară din America Latină care ar putea investi în altă ţară, faţă de acelea care-şi au originea în afara regiunii. Al doilea termen este preferat de către ţările dezvoltate, de oamenii de afaceri şi comunitatea academică. Cu trecerea timpului, diferenţele metodologice au dispărut, astfel că acum ambii termeni desemnează acelaşi lucru.

Totuşi, la nivel de analiză, există deosebiri între cei doi termeni. De exemplu, în mediul academic, termenul de “transnaţional” este folosit pentru a desemna “o corporaţie multinaţională care practică o strategie de integrare deplină şi organizare multi-dimensională”.

În concepţia altora, care folosesc termenii ca având acelaşi înţeles şi crezând că se referă la acelaşi fenomen, singura diferenţă este că FTN este un termen folosit după 1980, iar FMN este un termen folosit înainte de 1980.

Sunt şi academicieni care susţin că există o diferenţă majoră între cei doi termeni. Printre aceştia este şi Carl Dassbach care dă definiţii distincte pentru cei doi termeni. Astfel, o FMN este o întreprindere orientată în mod primar către diferite pieţe naţionale sau regiuni diferite. Ea se caracterizează printr-o administrare descentralizată (unităţi naţionale sau regionale care sunt în cea mai mare parte autonome de centrul de decizie principal), o multitudine de linii de producţie (fiecare orientată spre piaţa naţională sau regională) şi multe divizii de muncă suprapuse cu activităţi superflux deoarece fiecare unitate operează independent faţă de celelalte.

Pe de altă parte, o FTN este orientată spre o piaţă mondială, sau cel puţin spre o piaţă externă care acoperă câteva ţări sau regiuni. Administrarea este de departe mai centralizată decât în cazul FMN, office-ul principal având un control direct mai mare asupra unităţilor. Mai mult, o FTN se mişcă spre crearea unei singure întreprinderi cu o singură divizie de muncă prin eliminarea activităţilor superflue şi concentrarea activităţilor în acele ţări (regiuni, pieţe) care oferă cele mai mari avantaje în desfăşurarea activităţii.

FTN a fost, în părerea sa, un produs al organizaţiei clasice FORD dar care nu mai este viabilă în condiţiile actuale ale competiţiei, iar o variantă a FMN cu mai puţine unităţi naţionale ar putea fi cea mai eficientă formă.

Bineînţeles, nu se poate spune că există tipuri ideale 100% FMN sau FTN ele tinzând spre aceste direcţii; iar în această lucrare, ca termen generic, vom folosi termenul de FMN.

De asemenea, termenii de “antrepriză”, “firmă”, “corporaţie”, “societate” sau “companie” tind să fie sinonimi, deşi este recunoscut că fiecare are o conotaţie legală specifică; iar termenul de “global” are un înţeles mai specific, referindu-se la o companie care se angajează în activităţi lucrative în fiecare din regiunile majore ale lumii şi care urmăreşte o strategie de integrare a acestor activităţi.

Definiţia dată la început este una generală şi larg acceptată, dar trebuie ţinut cont şi de faptul că pe lângă activitatea lucrativă o FMN se angaează într-o varietate de legături cooperative, adesea neechitabile, de tipul licensing-ului sau alianţelor strategice, care le poate da un grad de control şi influenţă asupra producţiei străine.

Pentru aprecierea gradului şi mărimii unei FMN se iau în considerare următoarele criterii:

 numărul şi mărimea filialelor străine sau companiilor asociate pe care le are în proprietate sau le controlează;

 numărul ţărilor în care se angajează cu activităţi lucrative;

 proporţia bunurilor şi veniturilor la nivel global sau numărul angajaţilor pentru filialele străine;

 gradul de internaţionalizare al managementului, proprietăţii şi al activităţilor cu valoare ridicată (cum ar fi cercetarea-dezvoltarea = C&D).

Funcţiile distinctive ale FMN sunt:

 organizarea şi coordonarea numeroaselor activităţi lucrative dincolo de graniţele naţionale;

 internalizarea pieţelor externe pentru producţia intermediară care apare în urma acestor activităţi.

Nici o altă instituţie nu îmbină cele 2 activităţi: producţia în străinătate şi tranzacţionarea.

O FMN poate fi proprietate privată sau publică, poate proveni dintr-o ţară socialistă sau cu economie de piaţă; poate fi motivată de obiective private sau sociale; poate avea o reţea mare de activităţi în numeroase ţări sau un singur produs într-o singură ţară străină; proprietatea poate fi deţinută şi controlată de persoane/instituţii dintr-o singură ţară (Mars, Tateng); naţional controlată şi internaţional deţinută şi condusă (Ford, Sony, Samsung), sau internaţional deţinută şi controlată (Agfa, Royal Dutch Shell).

Ajungând la o fază de maturitate, FMN au căpătat o serie de caracteristici specifice:

 cifra de afaceri a multor FMN depăşesc chiar PNB-ul unor ţări dezvoltate precum Portugalia sau Grecia;

 pot obţine împrumuturi în condiţii mai avantajoase decât multe guverne;

 adoptă o conducere centralizată a problemelor vitale şi o descentralizare a celorlalte activităţi, strategie numită “gestiune integrală”;