Fiscalitatea după 1990 în România

1. TRASATURI GENERALE DESPRE: “FISCALITATE”, “FISC” SI “SISTEM FISCAL”

Notiunile privind “fiscalitatea”, “sistemul fiscal” si “fiscul” au aparut pe o anumita treapta de dezvoltare a societatii, pentru a raspunde unor necesitati obiective economico financiare si sociale ale statului.

Conform dictionarului Larousse, fiscalitatea reprezinta “totalitatea impozitelor si taxelor, a reglementarilor de natura fiscala precum si a aparatului fiscal ce vin sa influenteze direct sau indirect activitatea unui agent economic denumit contribuabil”. Alaturi de fiscalitate este vehiculata notiunea de "fisc" definita ca administratia in sarcina careia revin calculul, perceperea si urmarirea platii impozitelor si taxelor datorate statului de catre contribuabil". De asemenea, este utilizat si termenul “fiscal" care priveste fiscul, care apartine acestuia.

In cadrul general al finantelor publice ale unei tari, fiscalitatea se delimiteaza ca un ansamblu coerent de norme care reglementeaza impunerea contribuabililor si fundamenteaza juridic impozitele si taxele.

Impozitele si taxele sunt instituite prin acte normative si ele sunt elemente de baza in fundamentarea si definirea notiunilor de fiscalitate, fisc, fiscal.

Analizate in ansamblu, cele trei notiuni sunt strans legate de impozite. Specialistii din tara noastra au definit impozitul ca fiind plata baneasca obligatorie, generala si definitiva, efectuata de persoane fizice si juridice in favoarea bugetului statului in cuantumul si la termene precis stabilite de lege, fara obligatia din partea statului de a presta platitorului un echivalent direct si imediat.

Atributiile fiscale ale statului se exercita prin doua institutii cardinale:

PARLAMENTUL: ca organ legislativ de decizie si control care stabileste si aproba impozitele si taxele ca venituri ale statului.

GUVERNUL: ca organ executiv care asigura conducerea generala a activitatii menita sa puna in aplicare regelementarile fiscale.

Sistemul fiscal reprezinta un ansamblu de cerinte si principii referitoare la dimensionarea asezarea si perceperea impozitelor precum si la obiectivele social-economice urmarite de politica fiscala. Sistemul fiscal cuprinde trei componente independente:

1.Legislatia fiscala care reglementeaza si instituie impozite si taxe considerate componente de baza ale veniturilor statului si care consfintesc dreptul de creanta al statului asupra contribuabilului

2.Mecanismul fiscal cuprinde totalitatea procedeelor tehnice si metodelor prin care se realizeaza actiunea de urmarire si percepere a impozitelor si taxelor

3.Aparatele fiscale cuprind organele specializate care pun in miscare mecanismul fiscal in scopul realizarii obiectivului final , adica urmarirea si perceperea veniturilor bugetare

Asadar sistemul fiscal actioneaza prin cele trei componete al caror legatura o reprezinta controlul asupra legalitii tuturor acestor activitatii.

Abordarile teoretice existente , cat si experienta practica permit conturarea concluziei ca fiscalitatea defineste sistemul de principii , reguli si norme legiferate privind: evidenta si gestiunea contribuabililor, stabilirea, evidentierea si stingerea obligatiilor fiscale, controlul si solutionarea plangerilor, acordarea de asistenta fiscala contribuabililor pentru cunoasterea si aplicarea corecta a legislatiei fiscale (schema din fig.1).

2. FUNCTIILE FISCALITATII

a. Functia de finantare a cheltuielilor publice:

- contribuie la realizarea obiectivului echilibrului bugetar. Nivelul prelevarilor obligatorii este puternic legat de nivelul cheltuielilor publice, deoarece constituie sursa principala, dar nu singura de finantare a acestora. Existenta deficitelor publice impune recurgerea si la alte mijloace de finantare- indatorare si emisiunea monetara. De aceea,analiza prelevarilor obligatorii trebuie insotita de analiza datoriei publice. Pentru anumite tari, ponderea mai redusa a prelevarilor obligatorii in PIB trebuie analizata luand in considerare si dimensiunea deficitul bugetar.

- participarea sectorului public la economia de piata isi pune amprenta asupra ponderii cheltuielilor publice in PIB, explicand variatiile inregistrate de la tara la tara in aceeasi perioada.

b.Functia de redistribuire: contribuie la realizarea obiectivului echitatii.

Aparent, regulile echitatii sunt foarte simple:

- obligatiile fiscale trebuie repartizate in mod echitabil, afirmatie care intruneste consensul;

- impozitele au rolul de a corecta repartitia primara a veniturilor, aspect referitor la care opiniile sut preponderent divergente;

Functia de redistribuire actioneaza in conditii decurgand din actiunea fortelor pietei si reglemntarii drepturilor de proprietate.

Atingerea obiectivelor de justitie sociala pe care si le propune un statdepinde si de redistribuirea resurselor, in scopul asistarii categoriilor celor mai defavorizate si al obtinerii solidaritatii intre cetateni. Asigurarea unui venit minim si prestatiile sociale sunt modalitati de realizare a politicii in acest domeniu.