Globalizarea

INTRODUCERE

Economia contemporană parcurge, la acest sfârşit de mileniu, un proces evolutiv de transformări structurale, calitative şi cantitative desprinse din însăşi dinamica proceselor economice ce se desfăşoară la scară planetară.

Creşterea interdependenţelor între entităţile economice, fie ele economii naţionale, firme de afaceri încadrate în spaţiul naţional sau multinaţional, ramuri sau subramuri de un anumit specific, este rezultatul conjugat al schimbărilor evolutive ale tehnicii şi tehnologiei care aplicate la micro şi macroscară au determinat creşterea volumului producţiei şi nevoia de răspândire a acesteia dincolo de limitele pieţelor naţionale.

Ultimele decenii au adus prosperitate unor naţiuni şi un complex de probleme tuturor naţiunilor. Ele au ridicat un semn de întrebare în legătură cu multe din valorile, ideile şi raţiunile pe baza cărora au fost făcute relaţiile dintre naţiuni şi în cadrul naţiunilor. Ele au legat naţiunile într-o reţea complexă de interdependenţe, din care nici o naţiune, oricât de puternică ar fi, nu se poate auto exclude în mod realist.

Noua paradigmă tehnoindustrială, proprie societăţii informaţionale, conjugată cu o nouă viziune asupra administrării rezultatelor cercetării tehnico-ştiinţifice şi a resurselor umane a determinat o schimbare a modului de organizare a activităţii economice, obligând entităţile economice la o schimbare a de atitudine în privinţa viziunii asupra locului ocupat şi rolului jucat de către fiecare dintre acestea în cadrul diviziunii internaţionale a muncii.

Mondializarea sau globalizarea – integrarea crescândă a fluxurilor de factori, bunuri şiservicii în cadrul pieţelor specifice la dimensiuni mondiale – considerată drept cea mai complexă formăa internaţionalizării activităţii economice reprezintă acea formă a integrării economice noninstituţionale şi nonformale, în cadrul căreia agenşii economici îşi desfăşoară activitatea independent de restricţiile impuse de frontierele naţionale, concurează pe pieţe globale şi se adresează unor consumatori cu gusturi pe cale de omogenizare.

Spre deosebire de globalizare, ale cărei caute, evoluţie, forme de manifestare şi efecte sunt determinate în principal de factori de natură economică nonformală şi noninstituţională, regionalizarea trebuie analizată prin prisma gradului înalt de interdependenţă dintre factorii de natură, politică, economică, culturală, istorică şi de securitate care o determină şi a efectelor multiplre pe care le generează.

Lucrarea de faţă încearcă să expună într-o formă cât mai naturală procesele şi fenomenele care modifică şi contribuie la dezvoltarea şi creşterea economică atât la scară naţională şi zonală, cât şi la scară globală. Intre fenomenele noi apărute şi care solicită atât preocupări teoretice, cât şi de politică economică, sunt de reţinut regionalizarea şi globalizarea care atrag după sine, în funcţie de natura lor, o serie de consecinţe de ordin economic, politic şi social.

CAPITOLUL I

GLOBALIZAREA: DELIMITĂRI CONCEPTUALE

1.1. Complexitatea aspectelor definitorii

1.1.1 Globalizarea - proces dinamic şi multidimensional

Începând cu mijlocul secolului al XX-lea, economia mondială a parcurs şi parcurge în continuare un proces evolutiv de transformări structurale, calitative şi cantitative, decurgând din însăşi dinamica proceselor economice ce se desfăşoară la scară planetară. Acestea se manifestă printr-o accelerare a interdependenţelor şi legăturilor dintre economiile naţionale, concretizate în fluxuri de capital, umane, materiale etc. Astfel, la nivel global, s-au conturat ample mişcări şi procese care se completează mai mult decât se substituie unul altuia: pe de o parte, globalizarea afacerilor, iar pe de altă parte, participarea la aranjamente de integrare regională, pentru crearea de zone de liber schimb şi alte uniuni regionale, massi mult sau mai puţin formalizate. Se poate spune că economia mondială contemporană se caracterizează prin două tendinţe distincte şi parţial contradictorii care se constituie în două forţe puternice şi strâns legate de modelarea acesteia: globalizarea şi regionalizarea.

Atât globalizarea,cât şi regionalizarea pun sub semnul întrebării concepţia de până acum asupra naţiunii. De fapt, în cele două cazuri, spaţiul economic nu se mai suprapune celui politic. Regionalismul care elimină iar, pe de altă parte, menţine frontierele, se opune el globalizării care are trendinţa să le elimine? Sau dimpotrivă, pregăteşte terenul pentru realizarea ei. Aduc cele două tendinţe beneficii mai mari decât efectele negative invocate de demonstranţii de la Seattle din octombrie 1999 sau de la Praga din septembrie 2000? Disputele continuă, neputându-se formula un răspuns absolut la aceste întrebări; cert este faptul că, analiza evoluţiei şi dezvoltării lor ocupă tot mai mult teren în preocupările specialiştilor, atât din domeniul economic, cât şi din cel social, politic sau cultural.

În încercarea de a clarifica natura conceptului de globalizare se impune, în primul rând, stabilirea legăturilor existente între aceasta şi termenii de internaţionalizaere şi multinaţionalizare. Înţelesul acestora nu se suprapune, chiar dacă între ele există zone de interferenţă.

Internaţionalizarea presupune o deschidere progresivă a economiilor naţionale către schimburile exteriore de bunuri şi servicii, dar şi de capitaluri. În opinia teoreticienilor, economiştilor, internaţionalizarea economiei şi societăţii se referă "la ansamblul fluxurilor de schimburi de materii prime şi servicii,bani, idei şi oameni între două sau mai multe state-naţiune" (Robert Boyer, Daniel Drache – States against markets, Routledge, 1996). Statisticile privind comerţul sunt cele mai la îndemână instrumente de apreciere şi monitorizare a naturii, întinderii şi direcţiei internaţionalizării.

Timp de sute de ani, oamenii au făcut schimburi de bunuri şi servicii între naţiuni şi s-au deplasat de la o ţară la alta. În capitalismul modern, internaţionalizarea a căpătat noi forme prin cucerirea coloniilor şi afirmarea politicilor de liber schimb. Mai târziu, formele şi gradele de intrernaţoionalizare au suferit modificări, pe măsură ce vechile puteri au decăzut, noile centre de putere exercitându-şi strategiile şi intreresele.

Prin contrast, conceptul de multinaţionalizare (transnaţionalizare) a economiei şi societăţii se caracterizează, în mod fundamental, prin "transferul de resurse, în special, capital şi într-o măsură mai mică, de muncă între, două economii naţionale" (Robert Boyer, Daniel Drache – States against markets, Routledge, 1996). O formă tipică a multinaţionalizării economiei o reprezintă valorificarea capacităţilor de producţie a unei firme prin intermediul filialelor, achiziţiilor sau diferitelor tipuri de cooperare (comercială, financiară, tehnologică şi industrială).