Grupări regionale din America de Nord

Capitolul 1: Acordurile comerciale SUA-Canada

1.1. Autopact

Considerat drept un model pentru un acord sectorial de comerţ liber, Autopact (Canada-United States Automotive Agreement) a fost semnat în 1965 între Canada si SUA cu scopul de a elimina taxele vamale pentru autoturismele fabricate în una din cele două ţări şi expediate în cealaltă ţară. În 1995 fluxul reciproc de schimburi cu autovehicule şi componente auto între Canada şi SUA a ajuns la aproximativ 70 mld. de dolari iar în prezent acestea reprezintă un sfert din schimburile intra-nord-americane (exclusiv Mexic). Datorită faptului că uzinele canadiene au avut posibilitatea de a se specializa în câteva modele de autoturisme, cea mai mare parte a producţiei acestora a fost trimisă în SUA în schimbul unor modele care nu se produceau în Canada.

Acest pact prezintă avantajele comerţului liber prin eliminarea taxelor vamale între două ţări. Drept urmare, in anul 1985 au loc primele negocieri dintre Canada si SUA privind acordul general de comert liber care va intra in vigoare incepand cu data de 1 ianuarie 1991 sub denumirea simpla de FTA(Canada – United States Free Trade Agreement)

1.2. Acordul de comerţ liber SUA-Canada

La data de 1 ianuarie 1989 se semnează Acordul de liber schimb (Canada – United States Free Trade Agreement) , cea mai lungă graniţă existentă între două state ale globului, graniţa Canada – SUA devenind astfel liberă de taxe vamale. Datorită acestui lucru în 1996 schimburile reciproce de marfuri dintre cele două ţări au atins un volum de 381 mld. dolari canadieni, ceea ce înseamnă că la graniţa dintre cei doi vecini nord – americani are loc în fiecare zi un flux reciproc de mărfuri care depăşeşte un miliard de dolari canadieni.

Acest acord de comerţ liber dintre cele două ţări prevedea eliminarea totală a taxelor vamale în schimburile reciproce, fie imediat ,fie pe perioade de 5 sau 10 ani. Mai întâi taxele vamale au disparut în comerţul reciproc cu maşini şi utilaje, calculatoare, mobilă, hârtie, ţiţei, pentru ca mai apoi, în 1998, să fie eliminate şi restul taxelor la produsele considerate mai sensibile precum confecţii, produse alimentare, medicamente. Printre prevederile incluse în acord se numără şi facilitarea accesului mărfurilor canadiene pe piaţa SUA, reglementarea schimburilor de energie şi ameliorarea tratamentului investiţiilor străine reciproce. Ca urmare a acestor prevederi industria americană a încetat să mai folosească legile din SUA pentru a se proteja de mărfurile canadiene care aveau preţuri mai scăzute. În ceea ce privşste comerţul cu energie, SUA a primit asigurări că livrările canadiene de ţiţei nu vor fi diminuate iar preţul acestora nu va fi mărit în perioada de deficit de energie. La rândul ei, SUA s-a angajat să nu impună taxe la importul de ţiţei, gaze şi energie electrică importate din Canada.

Acest acord de liber schimb şi apoi NAFTA au încurajat econo¬mia canadiană, dar şi dependenţa ei faţă de Statele Unite, deoarece peste 80% din export se face astăzi pe axa nord-sud pe cand in 1985 exportul era de 65%.

Capitolul 2 : Acordul Nord American de Liber Schimb (N.A.F.T.A.)

Acordul Nord – American de Liber Schimb (North American Free Trade Agreement) este un pact ce are rolul de a elimina barierele tarifare şi netarifare la majoritatea bunurilor produse şi comercializate în America de Nord. Acest acord a dus ulterior la comerţ liber cu bunuri şi servicii pe toată aria Americii de Nord. El apare ca o urmare firească a unei convingeri adânc înrădăcinate în forţa comerţului şi investiţiilor libere. Acordul reprezintă o abordare modernă continuând drumul deschis în perioada postbelică a celor doi predecesori celebri menţionaţi anterior şi anume, Autopact si F.T.A. (Canada – United States Free Trade Agreement).

NAFTA a preluat şi menţinut de fapt toate prevederile acordului de comerţ liber SUA– Canada (FTA – Free Trade Agreement) încheiat anterior şi a devenit funcţional între Statele Unite ale Americii, Canada şi Mexic la 1 ianuarie 1994. Acordul a fost semnat la data de 12 august 1992 de către liderii celor trei ţări: George W. Bush – SUA, Brian Mulroney – Canada, Carlos Salinas de Gortari – Mexic. Ca mărime, NAFTA reprezintă o zonă de liber schimb care uneşte 365 milioane de consumatori din cele 3 state într-o singură piaţă liberă.

Acest Tratat de Comert Liber reglementează în cele 22 de capitole şi 9 anexe,derularea tranzacţiilor comerciale dintre SUA, Canada şi Mexic, în vederea eliminării barierelor tarifare şi netarifare. Cele 7 domenii importante la care face referire documentul vizează : 1) tratamentul naţional şi accesul la pieţe; 2) reguli de origine; 3) proceduri vamale; 4) comerţul cu servicii; 5) investiţii; 6) proprietatea intelectuală; 7) soluţionarea controverselor.

De ce o zona de liber schimb?

N.A.F.T.A. a fost creată ca o zonă de liber schimb cu scopul de a facilita comerţul dar în special de a extinde oportunităţile americane de investiţii în Mexic.

Până in prezent nu s-a pus problema evoluţiei în direcţia creării unei pieţe comune care să permită şi libera circulaţie a factorilor de producţie. În toate cele trei ţări există anumite cercuri de interese care critică această omisiune din tratat. Se consideră că din moment ce este prevăzută o circulaţie liberă a capitalului este incorect că nu se prevede şi libera circulaţie a celuilalt factor de producţie şi anume forţa de muncă. Această atitudine însă nu a avut nici un efect deoarece SUA şi Canada sunt împotriva unei liberalizări mai cuprinzătoare. Ele nu promovează libera circulaţie a persoanelor deoarece forţa de muncă mai puţin calificată şi mult mai ieftină din Mexic ar putea ameninţa stabilitatea multor locuri de muncă ale populaţiei indigene. Aceasta este aspectul mai puţin plăcut în cazul integrării între ţări cu nivel mediu al veniturilor redus şi ţări cu venituri pe locuitor mult mai mari.