Imaginarul și Formarea Identităților Europene

Argument

Dezvoltarea unei societăţi este în mod indubitabil legată de cutumele, codurile etice derivate din particularităţile confesionale. Acest lucru este un lucru cât se poate de uşor de constatat chiar şi în cazul individului areligios, ateu, care periodic nu uită să anunţe moartea, decesul lui Dumnezeu, sau să vadă în manifestările religioase o dovadă de slăbiciune. Şi este adevărat omul areligios este totuşi un produs al unei societăţi modelate definitoriu de sacru. Globalizarea va-duce la mutaţii serioase-în modul în care individul s-au comunitatea îşi-va-delimita-apartenenţa la-un stat , o confesiune, stat, sau regiune. În special în Europa de est-naţiunea se identifică în mare parte cu-confesiunea majoritară în stat. Este un fapt valabil în deosebi pentru-creştinismul ortodox. Situaţia-nu este ideală şi nici normală cred din punct de vedere al dogmei creştine. Practic fiecare-naţiune-ortodoxă a preluat viziunea iudaică a poporului-ales. Situaţia îşi are explicaţia bineînţeles in evoluţia istorică a-Imperiului Bizantin. Dar… “naţiunea a încetat să mai fie-forma de organizare ideală pentru o comunitate…”- În acest sens se poate vorbi de un nou Ev Mediu. Această perioadă a fost asociată din păcate-cu decăderea totală a civilizaţiei, dar ale cărei realităţi ne oferă o variantă posibilă asupra viitorului nostru.

Comportamente religioase ascunse pot fi recunoscute pretutindeni în viaţa profană, sau la cei declaraţi atei. Mircea Eliade chiar se întreabă în ce măsură o existenţă desacralizată poate constitui începutul pentru un nou tip de religie, de sacru. Este suficient sa amintim de comunism si de mesajul sau escatologic. Marx nu a făcut altceva decât să preia modelul mesianic iudeo-creştin. Proletariatul este acel erou chemat să izbăvească lumea. Viziunea unei lupte finale dintre Bine şi Rău este şi ea prezentă la comunişti, fiind uşor asemuită cu cea dintre Hristos şi Anticrist.-Mai rămâne să ne amintim de Stalin şi modelul său de exercitare a puterii care a preluat multe din manifestările religioase ale Bisericii Ortodoxe. Cultul pentru mumia lui Lenin, nu este nimic altceva decât o variantă a cultului pentru moaştele sfinţilor practicat de ortodocşi şi de catolici.-Cultul personalităţii conducătorului ales, singurul capabil de a salva şi îndruma naţiunea, este şi acesta un exemplu de comportament religios camuflat, prin dimensiunea sa mesianică-.

Dar să nu-uităm de Statele Unite si de rolul, de ce nu mesianic pe care această ţară şi-l asumă-la ora actuală în lume. Într-o naţiune care se defineşte ca fiind fundamental creştină, şeful statului, George Bush împarte cu lejeritate lumea în Bine, reprezentat bineînţeles de mai sus numitul, şi forţele răului, care se identifică mai mult sau mai puţin cu oponenţii politicii americane. Invocarea lui Dumnezeu, a unei misiuni, a unui rol de îndeplinit, sunt la ordinea zilei în discursul public al politicienilor, mai ales al celora aflaţi la putere. Chiar dacă se poate pune la îndoială sinceritatea şi moralitatea unei astfel de atitudini, nimeni nu poate contesta utilizarea unui limbaj specific religios, menit să mobilizeze o opinie publică receptivă la un astfel de discurs.

Industria cinematografică şi de divertisment nu face decât să preia la nesfârşit aceleaşi scenarii inspirate din motive cu conotaţie religioasă. Lupta dintre erou şi monstru, drumul iniţiatic, sfârşitul lumii, lupta finală dintre bine şi rău cu victoria perpetuă a binelui, personajul diabolic, etc. Adorarea fanatică a unor personalităţi din lumea filmului sau a muzicii poate fi considerată o manifestare ascunsă a unor comportamente religioase, sau-o consecinţă a lipsei acestora. Gradul de dezvoltare socială şi economică nu ne apare total independent de comportamentul determinat de experienţa sacrului, atunci când facem observaţii obiective referitoare distribuirea bogăţiei la ora actuală în lume. Aceasta se concentrează preponderent în ţări cu anumite particularităţi confesionale.

De exemplu ţările protestante sunt cele mai dezvoltate economic, ( aici ca şi în multe alte cazuri, excepţiile nu fac decât să confirme regula). Vedem clare deosebiri de dezvoltare socio-economică între ţările protestante şi cele catolice şi ortodoxe. Pe când protestanţii se bucură peste tot de condiţii în general mai bune indiferent dacă sunt majoritari sau minoritari, acelaşi lucru nu este valabil pentru catolici, America Latină fiind un exemplu foarte bun in acest caz. De asemenea religia iudaică,-în rolul jucat de evrei în economie nu este de neglijat şi se arata a fi de o importanţa covârşitoare pentru destinul comunităţii acestui popor, care a influenţat temeinic evoluţia civilizaţiei occidentale. Paralelismul între dezvoltarea economica şi culturală a unei naţiuni, sau popor şi practicele religioase există şi nu poate fi negat.. Faptul a fost surprins de nu puţin timp de mare parte a lumii ştiinţifice. Este suficient să menţionez contribuţia adusă de Max Weber, cu a sa „Etică protestantă şi spiritul capitalismului”, urmat de Werner Sombart cu „ Evreii şi viaţa economică”.-Înaintea lor Alexis de Tocqueville în lucrarea sa „ Despre democraţie în-America-(1835)” analizează democraţia americană şi ajungea la concluzia că este rezultatul moravurilor. El spulberă astfel o idee răspândită în epocă,-precum că-poziţia geografică şi bogăţiile naturale sunt cauza prosperităţii americane. Diferenţele de cultură, tradiţii şi religie au făcut diferenţa. Autorul face o comparaţie în acest sens cu Mexicul, proaspăt atunci desprins de Spania, care are aproximativ aceleaşi legi şi condiţii naturale.

Europa seculară

Secularizarea-a fost un proces complex şi îndelungat, dar ceea ce ar trebui remarcat este faptul că aceasta este şi ea un produs al unei societăţi fundamental modelate de sacru. Perceptele-stricte ale ascetismului interior la protestanţi, sau ale celui monahal vin în perfectă corelaţie cu principiile raţionalismului economic, constituindu-se într-un motor al progresului.

În Europa Reforma-a apărut tocmai ca un răspuns la nevoia de mai multă religie, nu mai puţină. Dreptul acordat principilor protestanţi, deveniţi capii locali ai Bisericii, de a impune confesiunea supuşilor nu a însemnat altceva decât începutul secularizării. Motivaţiile religioase în mod sigur nu mai sunt importante pentru mulţi din contemporani, dar eşafodajul etic creat, deşi secularizat, este viu şi determină în mare măsură comportamentul. Secularizarea şi asaltul raţiunii asupra persoanei umane au-ostracizat tocmai acea parte a fiinţei, care îi determină cu adevărat identitatea.

Elementele esenţiale ale societăţii moderne, ca secularizarea, raţionalismul şi individualismul ameninţă, în viziunea lui Emile Durkheim cu dezintegrarea societăţii. Fără valori colective şi un set de credinţe comune, individul este dezorientat şi suferind de anomie – de lipsa unui set de valori, sau de prăbuşirea lor. Prins în vârtejul competiţiei cu ceilalţi semeni omul este dezamăgit şi frustrat de neîmpliniri, de lipsa de adeziune la principii morale.

Durkheim a atras atenţia asupra dilemei omului modern. Pe de o parte civilizaţia modernă îi oferă oportunităţi imense în plan material. Dar pe de altă parte prăbuşirea valorilor tradiţionale (comunitate, familie), a dus la alienare, izolare şi dezrădăcinare. Religia, o parte a modului de viaţă tradiţional proteja omul de asemenea derapaje. Ca medicament el propune înlocuirea religiei cu un sistem secular-raţional de moralitate, care să ducă la coeziune şi ordine în societate.

Ştiinţa nu poate explica pe deplin existenţa în deplinătatea sa. Omul nu poate face aceasta fără revelaţie.-În lipsa imposibilităţii de a-şi satisface nevoia de sacru, omul se refugiază în absurd. Atunci când toate valorile-sunt compromise, debuşeul nu poate fi decât iraţionalul. Teoria postmatrialismului demonstrează, că fericirea umană nu este o funcţie determinată de variabile materiale.

Secularizarea există fără îndoială, dar efectele şi importanţa ei sunt exagerate ignorându-se fundamentele culturale, religioase, care stau la baza societăţii. Aceasta este, putem spune un produs al tradiţiei iudeo-creştine îmbibată de raţionalismul grecesc. Efectele benefice ale secularizării nu pot fi ignorate. Creşterea nivelului de trai, a speranţei de viaţă, înflorirea artelor; toate pot fi puse pe seama secularizării societăţii. Pe de altă parte secularizarea este în mare măsură sursa crizei în care se află societatea modernă; pierderea sensului vieţii, derapajul social, distrugerea tradiţiilor, a comunităţii, a acelei ecclesia.