Impozit pe Venit

1. TIPURILE DE IMPOZITE CARE ASIGURĂ CONSTITUIREA RESURSELOR BUGETARE

1.1. OPŢIUNILE FISCALE CARE STAU LA BAZA ALEGERII TIPURILOR DE IMPOZITE UTILIZATE

Având în vedere diversitatea mare a impozitelor, ansamblul numeros şi variat al acestora, a căror evoluţie spaţială şi temporală este permanentă, în practica fiscală şi în politica promovată de statele care le insituie, se pune problema opţiunii spre un tip de impozite sau altul.

Aceasta alegere implică aspecte de natură fiscală, juridică, administrativă şi economică, exprimarea opţiunilor fiind influenţată de o serie de factori de ordin social, juridic şi economic care îşi pun amprenta asupra lor, imprimându-le un caracter diversificat. Ţinând cont de aceste aspecte, în practica fiscală s-au conturat trei mari opţiuni fiscale care stau la baza alegerii tipurilor de impozite utilizate de către stat pentru realizarea politicii fiscale, astfel:

1. Opţiunea socială, îndreaptă preferinţa spre impozitele de tip real, aşezate asupra principalelor forme pe care le îmbracă avuţia (pământul, clădirile, capitalurile băneşti, capitalurile industriale şi comerciale) şi care nu ţin cont de situaţia personală a celor care deţin averea sau impozitele personate, care îmbracă forma impozitelor pe venit şi a impozitelor pe avere, în cazul cărora are loc o diferenţiere a sarcinii fiscale în funcţie de mărimea veniturilor sau a averii şi care au în vedere şi situatia personală a fiecarui plătitor.

Impozitele de tip real au cunoscut o largă răspândire în perioada capitalismului ascendent fiind întâlnite sub diverse forme cum au fost:

a) impozitul funciar (pe pământ);

b) impozitul pe clădiri:

c) impozitul pe activităţile industriale, comerciale şi profesii liberale;

d) impozitul pe capitalurile băneşti. aicii

Aceste impozite se mai practică şi în zilele noastre, mai ales în ţările în curs de dezvoltare, unde exploataţiile agricole sunt supuse unor impozite de tip real.

De cele mai multe ori, impozitle căpătau un caracter regresiv, motiv pentru care, treptat, s-a făcut trecerea de la impozitele de tip real la impozitele de tip personal, care cuprind:

a) impozitele pe venit cu cele doua forme:

• impozitul pe veniturile persoanelor fizice;

• impozitul pe venitul persoanelor juridice;

b) impozitele pe avere, care îmbracă următoarele forme:

• impozitele asupra averii propriu-zise;

• impozitele pe circulaţia averii;

• impozitele pe sporul de avere sau pe creşterea valorii averii.

2. Opţiunea juridică, presupune alegerea între impozitele directe şi impozitele indirecte, ambele tipuri de impozite coexistând în sistemele fiscale moderne, aceasta fiind şi clasificarea cea mai des utilizată în abordarea tipologiei impozitelor şi reprezintă opţiunea cea mai controversată.

Impozitele directe sunt percepute pe baza de rol nominativ, fiind aşezate asupra unor elemente ale bogăţiei cu caracter stabil (venituri sau avere) şi în cazul acestora subiectul şi suportatorul impozitului sunt (cel puţin în concepţia legiuitorului) una şi aceeaşi persoană, deşi, practic, uneori acestea nu coincid.

Impozitele indirecte se percep fără a exista o evidenţă nominativă a lor, cu ocazia producerii unor operaţiuni de vânzare a unor mărfuri sau servicii, de import, de apropeiere a unor bunuri de pe piaţă, fiind incluse în preţul acestora, ceea ce determină fenomenul de repercusiune a impozitelor, respectiv deşi sunt plătite la buget de către cei care realizează venitul din efectuarea acestor operaţiuni, ele sunt suportate de către consumatorii finali ai bunurilor şi serviciilor care au făcut obiectul vânzării, importului sau apropierii.

3. Opţiunea economică impune alegerea între impozitele aşezate asupra veniturilor, folosite în prezent pe scară largă, impozitele asupra capitalurilor, care deocamdată au o pondere redusă şi impozitele asupra cheltuielilor (sau a consumului), care au un randament fiscal ridicat dar sunt şi cele mai inechitabile.

În cazul acestor impozite, obiectul impozabil îl reprezintă întotdeauna avuţia,

preluarea la buget a unei părţi din materia impozabilă deţinută de către contribuabili făcându-

se în momente diferite, astfel:

a) impozitele asupra veniturilor se aşează atunci când contribuabilul intră în posesia materiei impozabile, atât asupra venitului realizat, cât şi asupra venitului realizat şi distribuit, care se prezintă sub diverse forme (beneficii, dividende, salarii, dobânzi, etc.). În această grupă complexă se cuprind:

• impozitele pe venit, beneficii şi câştiguri din capital;

• impozitele pe salarii şi mâna de lucru.

b) impozitele pe capital se percep pe măsura ce capitalul se transformă în patrimoniu consolidat al contribuabilului şi, deşi aceste impozite dau naştere la fluxuri fiscale ale căror importanţă este redusă în raport cu restul fluxurilor fiscale, totuşi ele sunt incluse în grupa impozitelor pe patrimoniu, conform clasificării F.M.I, şi au generat numeroase confuzii legate de utilizarea termenului de capital folosit în teoria fiscală.

c) impozitele pe consum apar în momentul în care materia impozabilă iese din patrimoniul contribuabilului prin efectuarea unor cheltuieli, reprezentând impozite pe venitul consumat şi cuprind:

• impozite interioare pe bunuri şi servicii;

• impozite pe comerţ exterior şi tranzacţii Internaţionale.

1.2. CLASIFICAREA IMPOZITELOR

Ştiinta finanţelor publice a pus la dispoziţie mai multe criterii de clasiflcare, dintre care cele mai reprezentative sunt următoarele:

A. Clasificarea juridică, are în vedere trăsăturile de fond şi de forma ale impozitelor, pe care le împarte în:

• impozite directe, stabilite nominal în sarcina unor persoane fizice sau juridice, în funcţie de veniturile sau averea acestora, şi care se încasează la buget la termenele precizate în actul normativ care le instituie;

• impozite indirecte, instituite asupra vânzărilor de bunuri, prestărilor de servicii sau apropierii unor bunuri prin cumpărare de pe piaţă sau importate, care se varsă la bugetul public de către producători, comercianţi sau prestatorii de servicii, dar se suportă de către consumatorii bunurilor şi serviciilor supuse impozitării.

B. Clasificarea economică ţine cont de obiectul asupra căruia se aşează impozitele, stabilind trei grupe complexe de impozite:

• impozite pe venit, aşezate atât asupra venitului realizat, cât şi asupra venitului realizat şi distribuit;

• impozite pe consum, reprezentând impozite pe venitul consumat;

• impozite pe capital, respectiv impozite pe venitul economist şi investit.