Inovația Financiară și Managementul Riscului

1. NOȚIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND INOVAȚIA FINANCIARĂ ȘI MANAGEMENTUL RISCULUI

“Atunci când timpul şi mijloacele pentru atingerea scopurilor sunt limitate şi susceptibile de utilizări alternative, comportamentul îmbracă în mod necesar forma alegerii.”

Lionel Robbins – economist englez

1.1. ASPECTE GENERALE CU PRIVIRE LA INOVAȚIA FINANCIARĂ

Inovația financiară poate fi definită drept introducerea unui instrument financiar nou pe piață sau în producerea unuia deja existent într-un nou mod. Procesul de inovație financiară include schimbări importante în instrumentele financiare, în instituții, practici și piețe.

În plan recent, pe plan financiar am asistat la o dezvoltare fără precedent a noilor instrumente financiare, ceea ce justifică o mai veche caracterizare făcută de James Tobin economiei mondiale: “o economie de hârtie” Amploarea inovaţiei şi a transformărilor structurale în sistemul financiar al ţărilor dezvoltate a fost fără precedent: au apărut noi instrumente financiare, s-au creat noi pieţe de negociere şi au apărut noi reglementări, succesiunea rapidă a schimbărilor găsindu-şi un sprijin necesar în “big bang” ; de la reglementare în plan financiar s-a ajuns la dereglementare şi apoi la re-reglementare, în condiţiile în care auto-reglementarea a continuat să fie prezentă.

Inovaţia financiară a fost definită ca un proces de creare (dezvoltare) a unor noi produse financiare; într-o accepţiune mai largă, sunt înglobate noile metode de a mobiliza sau de a plasa fonduri băneşti, sau dezvoltarea şi evoluţia unor noi organisme financiare În consecinţă, inovaţia financiară se manifestă în contextul întregii pieţe financiare: conturile NOW sau derivatele de credit, alături de finanţarea unor achiziţii (gen leverage buy-out), transferul electronic de fonduri şi cardurile de credit, eurovalorile mobiliare, toate sunt rezultatul inovaţiei financiare.

Procesul de inovare sau, pe scurt, inovarea, este, pe de altă parte, o succesiune de activităţi pe care le desfăşoară conducerea unei firme pentru a realiza produse şi servicii noi, destinate vânzării În acelaşi timp, tot în categoria proceselor de inovare sunt cuprinse şi activităţile de extindere a pieţelor, de îmbunătăţire a funcţionării aprovizionării, a proceselor de producţie, a întreţinerii echipamentelor, a canalelor de distribuţie, a service-ului şi, nu în ultimul rând, perfecţionarea activităţilor administrative şi de conducere a firmei. Altfel spus, orice schimbare realizată în firmă cu scopul de a îmbunătăţi situaţia ei economică, poziţia ei pe piaţă, condiţiile de muncă ale personalului sau protejarea mediului înconjurător, constituie parte integrantă a procesului de inovare.

William Silber consideră că inovaţia financiară se poate manifesta în 3 forme diferite, sintetizate în figura de mai jos.

Figura nr. 1. Forme ale inovației financiare

Sursa: prelucrare proprie după Stoica Ovidiu, Inovaţia financiară şi dezvoltarea pieţelor de capital, Analele ştiinţifice ale Universităţii Al. I. Cuza, Iaşi, 2005-2006, p. 78.

Inovațiile financiare includ forme noi de derivate (derivate de credit, derivate de vreme), contracte de asigurări, acţiuni şi produse de investiţii comasate (pooled investment products).

Inovaţiile financiare pot fi împărţite după funcţiile specifice ale acestora în :

- inovaţii pentru transferul riscului de preţ, care oferă participanţilor pe

piaţă mijloace mai eficiente de gestiune a riscului de curs de schimb, de rată a

dobânzii şi de preţ;

 inovaţii pentru transferul riscului de credit;

- inovaţii generatoare de lichiditate, care prezintă trei avantaje: cresc

lichiditatea pieţelor, oferă noi surse de finanţare şi permit participanţilor de pe piaţă

să ocolească restricţiile privind capitalurile;