Integrarea României în Uniunea Europeană, cu privire specială la domeniul bancar

Integrarea României în Uniunea Europeană are o miză extrem de puternică, privită la nivel tridimensional: individ, firmă şi societate. Este evident că timpul rămas până la momentul integrării în Uniunea Europeană are o încărcătură cu totul aparte. Cu cât ne apropiem de momentul integrării, autonomia decidenţilor români de politici economice scade. Centrul de greutate în fundamentarea politicilor macroeconomice se mută la Bruxelles.

Interesul pentru problematica europeană este unul imens în perioada actuală de evoluţie a economiei româneşti. Lucrarea Integrarea României în Uniunea Europeană. Privire speciala asupra domeniului bancar îşi propune să răspundă la o serie de întrebări: Care este specificul modelului european? Care este măsura optimă de coordonare a politicilor economice în UE, cu referire specială la politica monetară adoptată de Banca Centrală Europeană? De ce este condiţionată intrarea în modelul european? În ce constau procesele definitorii ale modelului european – adâncire, lărgire şi extindere ? Ce reforme legislative şi instituţionale sunt necesare în vederea optimizării funcţionării economiei europene ca o economie a cunoaşterii? Este necesară susţinerea strategiei “legării mâinilor” decidenţilor politicilor monetare şi fiscale? Se pot înlătura efectele de contagiune, cauzalitate cumulativă şi concentrare spaţială ? Cum se pot resorbi şocurile simetrice şi asimetrice?

Primul capitol Teorii şi Strategii ale Integrãrii Europene prezintă dinamica funcţională a modelului european. El nu este un demers pur descriptiv ci ne suferează o analiză a integrării europene. Încă de la început este necesar să precizăm că aspectul care particularizează modelul european ţine nu de primele etape ale evoluţiei sale, ci de stadiul la care a ajuns şi funcţionează, când funcţia sa de bază ţinteşte direct convergenţa interioară şi coeziunea multidimensională. Este ştiut că formele incipiente de economie europeană, limitate atât funcţional, cât şi geografic, au urmat logica teoriei neoclasice privind comerţul internaţional. În esenţă, modelul european de economie a debutat în variante clare derivate din perceptele clasice şi neoclasice. Nu este întâmplător faptul că impulsurile modelului s-au ivit în zona continentală cea mai evoluată economic şi totodată s-au înfiripat după o anume logistică inspirată de proiectele americane pentru reconstrucţia Europei postbelice.

Al doilea capitol Procesele definitorii ale modelului european – adâncire, lãrgire şi extindere tratează procesele fundamentale ale aderării, şi mai apoi, ale integrării europene. Astfel, în evoluţia sa, Comunitatea Economică Europeană a cunoscut un proces de: adâncire - a liberalizării economice; a reglementării şi politicilor economice; a angajamentelor şi interdicţiilor statelor membre; lărgire - a domeniului de aplicare a competenţelor; extindere - creşterea numărului de membri.

În evoluţia integrării europene, mai ales datorită motivelor politice şi economice, de multe ori a fost nevoie de efectuarea unor compromisuri între adâncire şi lărgire sau între adâncire şi extindere.

În plus, tot în acest capitol înţelegem de ce este condiţionată intrarea în modelul european - nu se va “eroda” oare piaţa internă unică? trebuia constituită o formă evolutivă de integrare între ţările din Europa Centrală şi de Est, mai înainte de intrarea în clubul european? poate rezolva strategia reglementară a UE eşecurile pieţei ce vor apărea prin intrarea unor ţări mai sărace? cum va face faţă modelul european problemelor provocate de “pasagerul clandestin” şi politicile de “sărăcire a vecinului”?

Capitolul al treilea Uniunea Economicã şi Monetarã – factor de unificare pune în discuţie aspecte legate de reforma pieţei bancare europene, implicaţiile intrării de noi ţări în UEM, impactul funcţionării Băncii Centrale Europene ca pivot fundamental al construcţiei europene.

Deîndată ce se promovează o politică publică – cea privind integrarea României în Uniunea Europeană, trebuie făcută o analiză cost beneficiu a acestui proces. Regăsim acest lucru în capitolul patru al lucrării Evaluarea costurilor şi beneficiilor aderãrii României la UE. Ultima parte a tezei mele de Doctorat, care incepe cu acest capitol este destinatǎ unui sector care după părerea mea reprezintă motorul creşterii economice în modelul european – sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii.

Nu puteam încheia lucrarea fără a privi la viitorul construcţiei europene. După cum se ştie prin Strategia de la Lisabona, Uniunea Europeană şi-a propus să devină “cea mai competitivă economie bazată pe cunoaştere din lume”. Ultimul capitol al lucrării Impactul Integrǎrii europene din perspectiva Intreprinderilor Mici şi Mijlocii , in care incerc o analiză aprofundatǎ a rolului competitivităţii in realizarea acestui obiectiv mǎreţ, prin identificarea strategiilor prin care România, la nivel naţional, cât şi fiecare dintre noi, la nivel individual sǎ putem să obţinem cât mai mult din beneficiile integrării europene.

“The worst economic sins, Profesor Galbraith argues, are conservatism and inaction. The problems we face today are not new ones, they have been met before, and overcome, when men were not afraid of innovation and change.”

Cap.1 TEORII SI STRATEGII ALE INTEGRĂRII EUROPENE

Cap.1.1. Apariţia termenului de integrare economică.

Voi începe analiza integrării europene printr-o abordare conceptuală a fenomenului şi voi încerca pe scurt să descopăr originile termenului de integrare economică. Termenul INTEGRARE după cum se va vedea in paragrafele ce urmează a parcurs un drum relativ scurt de la apariţia sa, dar destul de consistent şi activ prin conceptualizări si redefiniri, iar apariţia sa putem spune că a mers mână în mână cu demersurile politice şi economice ale vremii.

S-a acreditat ideea de către economişti sau analişti ai fenomenului integrării europene că termenul de “integrare” a fost conectat în prima fază cu organizaţiile industriale, exprimând un ansamblu de tranzacţii între firme prin aranjamente, carteluri, concerne, trusturi sau fuziuni pe o axa verticală în sensul punerii în relaţie a furnizorilor cu utilizatorii şi pe o axă orizontală referitoare la înţelegerile intre competitori in sensul de combinare a unor economii naţionale distincte .

În căutările mele axate pe teoria integrării europene şi la sugestia dl. Profesor de a studia cât mai mulţi laureaţi Nobel pentru Economie am descoperit că primul Laureat Nobel ce s-a preocupat activ de teoria integrării a fost Ronald H. Coase, economist american de origine engleză, laureat al Premiului Nobel pentru Economie in anul 1991, ca o recunoaştere a contribuţiilor sale în privinţa teoriei firmei si externalităţilor.

Astfel, în articolul Natura Firmei, el povesteşte încă din 1932 despre preocuparea sa legată de studiul integrării verticale si laterale in industrie. “Anul petrecut in Statele Unite l-am dedicat în principal căutării unei teorii a integrării”. Într-o scrisoare din 28 februarie 1932 Coase spunea: “Dezvolt o teorie care demonstrează că integrarea economică e rezultatul limitărilor producţiei pe scară mică; ea constă, in esenţă, in colaborarea dintre micii producători din diferite industrii, pentru a obţine avantajele producţiei de masă. Cred, prin urmare, că unirea unor entităţi care produc deja pe scara largă este foarte probabil nesănătoasa” Ulterior, la nici o lună diferenţă el îşi redefinea poziţia referitor la integrare considerând-o drept “aducerea laolaltă, sub un control unic, a diferitelor funcţii”.

Iată aşadar, care era starea de spirit a lui Coase la începuturile demersului sau de a dezvolta o teorie a integrării, exprimată intr-o scrisoare încă din 24 Martie 1932: “Mă plângeam de lipsa sprijinului pe care l-am primit de la economişti fie în discuţiile directe cu ei, fie prin studiul cărţilor lor. Ignoranţa lumii universitare asupra acestui subiect e uimitoare. Cred că nu greşesc spunând că va mai trece un timp până să pot discuta problema cu un profesor care să aibă despre ea idei mai clare decât ale mele <<după care adăugăm că şi acestea sunt foarte confuze>> … Critica mea asupra literaturii a fost distructivă, nu constructivă; dar încă mai sper să construiesc o teorie a integrării (dacă ea există!)”.