Internaționalizarea firmei - concept și argumente proprii

În viziunea lui P. Buckley internaţionalizarea firmei reprezintă „un proces de creştere a implicării firmei în operaţiuni internaţionale”. Această definiţie concentrează într-un spaţiu atât de restrâns cea mai mare a lucrării mele, dar şi în general termenul de internaţionalizare. Am ales acest subiect pentru lucrare deoarece consider ca el este strâns legat de situaţia actulă a României, în special după acest mult aşteptat moment, 1 ianuarie 2007. Titlul ales tinde să explice cât mai pe scurt esenţa lucrării, astfel încât încă de la început să se cunoască aria de cuprindere a acesteia.

Consider că această temă ne va afecta indiferent dacă suntem implicaţi într-o afacere sau nu, pentru că la un moment dat, toţi vom intra în relaţie cu internaţionalizarea şi indirect cu internaţionalizarea firmei (de exemplu vom vedea că vor disapărea firme româneşti şi vor apărea noi firme străine de la care probabil vom cumpăra produse). La un moment dat toate acestea ne vor afecta într-un fel sau altul şi de aceea este mai bine să fim pregatiţi. Un mare pas în istoria României a fost integrarea în UE. Suntem încă la început de drum atât ca cunoaştere cât şi ca experienţă, deci eu consider că orice sursă de îmbunătăţire a cunoştiinţelor este binevenită. Cel mai mult vor fi afectaţi cei din domeniu, care deţin firme, pentru că încet, încet concurenţa va creşte şi aceştia trebuie să fie pregătiţi.

Internaţionalizarea este un domeniu în plină expansiune, mai ales dupa al II-lea Război Mondial şi care implică interesul unor puteri mari ca SUA şi UE, iar acum şi noi avem un rol mai important. Pentru ca firmele româneşti să reziste pe piaţă şi pentru ca să avem o economie funcţională şi prosperă trebuie să privim la scară largă, adică să încercăm să ne extindem, să învăţăm din experienţa celor care au avut succes. Odată intraţi în UE, ajutoarele nu vor mai veni aşa des şi va trebui să învăţăm singuri cum să ne aliniem în pas cu celelalte membre. Desigur că internaţionalizarea firmei nu este legată numai de UE, dar în primul rând trebuie să rezistăm acestui sector şi apoi firmele pot gândi la nivel global.

Managementul are şi el un rol foarte important în internaţionalizarea firmei, pentru că atunci când vorbim de o firmă, vorbim implicit şi de management. În primul rând, firma va avea nevoie de manageri care să se descurce în medii diferite, în alte ţări, unde vor trebuie să ţină cont de multe variabile precum limba, cultura, obiceiurile, iar toate acestea la un loc firma trebuie să le îmbine într-un mod logic, funcţional, astfel ca să poată deveni o entitate transparentă şi uşor de controlat.

Pentru mulţi implicaţi în domeniu este un subiect destul de complicat, pentru că nu există destul de multe cunoştiinţe şi cel mai important un background, o istorie care să permită o prognosticare în timp a evoluţiei. De aceea cu cât o firmă are mai multe cunoştiinţe despre subiect, şi cu cât ştie să le pună în aplicare mai bine, cu atât va avea un succes mai mare pe piaţa internaţională.

Rolul internaţionalizării firmei va avea o creştere constantă pentru că în final, cu toţii ne îndreptăm spre acelaşi punct: un glob fără frontiere, cu o singură limbă de circulaţie internaţională. Acest concept, numit şi globalizare este ineviatbil, aşa că cel mai bine ar fi nu să îl respingem sau să îl întârziem, ci mai bine să îl înţelegem şi să-l folosim în folosul nostru.

Există multe teorii şi concepţii în acest domeniu, deşi le consider puţin deficitare totuşi. De aceea voi încerca să îmbin multe din cunoştiinţele pe care le-am descoperit într-un mod cât mai cursiv astfel încât să poată fi înţeles cât mai uşor. Documentarea pentru acest proiect nu a fost nici ea chiar uşoară din cauza puţinelor cărţi traduse în română din acest domeniu, dar chiar şi a rarităţii numărului acestora traduse.

Deşi mulţi nu ar da o prea mare importanţă acestui domeniu, eu consider că este mai bine să ştim mai mult despre această temă, deoarece aceasta poate constituii un avantaj important pentru oricine, în domenii diverse, ţinând cont şi de raritatea cunoştiinţelor legate de această temă şi lipsa unei istorii mai îndelungate.

Internaţionalizarea este un proces obiectiv. Pe măsura dezvoltării sale, firma tinde să depăşească limitele locale, naţionale şi regionale ale mediului de afaceri, să-şi extindă activitatea în spaţiul economic global, a cărui formare este posibilă chiar prin mişcarea spre exterior a firmei.

Internaţionalizarea firmei se realizează, în principiu, în mod gradual, prin parcurgerea mai multor stadii care definesc tot atâtea tipuri de firme cu activitate internaţională şi exprimă motivaţii specifice ale participării la economia mondială.

Definiţia internaţionalizãrii conţine şi o valoare operaţionalã pentru cã ea poate duce la determinarea gradului de internaţionalizare a unei firme, ca raport între valoarea vânzãrilor în strãinãtate şi cifra de afaceri.

Gintern=(Vs/CA)•100

Primul pas spre internaţionalizare s-a produs prin export Acesta a fost mult timp un domeniu european, din cauza faptului că pieţele locale europene aveau o cerere limitată, mult sub capacităţile de producţie. Expansiunea nu mai era posibilă decât prin export. După europeni, a fost rândul japonezilor să-şi dea seama de binefacerile exportului pentru economie. În cazul acestora exista o suficientă cerere pe piaţă din punct de vedere al clienţilor potenţiali dar o putere de cumpărare mult prea mică. SUA a avut atât din punct de vedere al numărului, cât şi din cel al puterii de cumpărare suficient potenţial intern pentru cererea de pe piaţă, motiv pentru care nu este o ţară cu adevărat exportatoare. În schimb, companiile americane au făcut, mai devreme decât cele europene sau japoneze, următorul pas pe drumul internaţionalizării prin formarea de firme surori. pe alte pieţe. Ulterior, scopul principal nu a mai fost exportul sau înfiinţarea de firme în străinătate ci preluarea de firme străine sau participarea la acestea.

Stadiile dezvoltării exportului pot fi abordate din mai multe puncte de vedere :

- în funcţie de modul de intrare pe piaţă se pot distinge patru faze ale exportului:

- firma care nu are o activitate constantă de export;

- intrarea pe piaţă prin intermediari (case de comerţ, brokeri, reprezentanţi);

- crearea unei filiale în străinătate pentru a realiza marketing-ul şi comercializarea;

- realizarea directă a producţiei în străinătate.

- în funcţie de evaluarea diferitelor grade de participare la export:

- firmele fără activitate pe piaţa internaţională;

- exportatorii pasivi, care nu iniţiază vânzări la export, mulţumindu-se să

răspundă la solicitările care vin de pe piaţa externă;

- exportatorii marginali, care iniţiază ocazional activităţi de comerţ exterior;

- exportatorii agresivi, care iniţiază şi desfăşoară activ operaţiuni de comerţ

exterior, considerând exportul ca fiind o activitate permanentă.

- în funcţie de gradul de implicare pe piaţa mondială:

- implicarea experimentală, stadiu care se referă la exportatorii implicaţi în mod pasiv sau experimental în operaţiuni de export; se caracterizează prin: atitudinea reactivă în raport cu piaţa externă, utilizarea strategiilor de marketing specifice pieţei interne, alocarea marginală a resurselor financiare şi de management pentru operaţiuni internaţionale;

- implicarea activă, situaţie în care managementul firmei îşi propune să dezvolte operaţiunile internaţionale, pătrunzând pe pieţele externe; mixul de marketing este adaptat cerinţelor specifice pieţelor străine, exporturile sunt derulate continuu şi progresiv;

- implicarea puternică, ce caracterizează firmele care desfăşoară o strategie de afaceri pe plan mondial, promovând nu numai operaţiuni comerciale, ci şi investiţii în străinătate, inclusiv crearea de filiale şi sucursale.

Orientarea activităţii către pieţele externe se mai poate realiza prin: permutarea unor activităţi de producţie pe pieţele externe, dezvoltarea exporturilor de produse realizate pe pieţele externe către terţe pieţe; dezvoltarea exporturilor acestor produse către ţara de origine; cedări de mărci, brevete de invenţii; oferte de leasing internaţional; exportul de capital Fiecare formă de internaţionalizare prezintă particularităţi atât în ceea ce priveşte procesul de internaţionalizare, cât şi metodele de lucru. De asemenea, nu este obligatoriu ca o firmă să treacă prin toate etapele menţionate. Pornind de la teoria ciclului de viaţă a produsului, specifică marketingului, s-a dezvoltat teoria ciclului de viaţă internaţională, bazată pe patru faze :