Investițiile în România

CAP. I Investitiile - concept si structura

În sens restrâns, investitia este o utilizare a venitului care se materializeaza într-un avans de capital (sau patrimoniu), în vederea obtinerii unui venit. Într-o acceptiune mai larga, investitia reprezinta orice investitie de cheltuire care conduce la dobândirea unui activ, în vederea obtinerii ulterioare a unui flux de activitati, si care are ca scop cresterea avutiei proprietarilor întreprinderii. În acest context, sunt asimilate investitiilor sumele banesti transferate in active fizice (achizitionarea de cladiri, masini, instalatii, terenuri, construirea de stocuri pentru productie). Transformarea sumelor de bani în active financiare reprezinta plasamentul.

Decizia de economisire si de investitie, în cazul micului producator, apartine aceluiasi agent economic. Acesta economiseste si, simultan, investeste. Volumul economisirii micului producator se masoara prin diferenta dintre veniturile de care dispune si consumul sau. El investeste în dimensiunea permisa de economisirea proprie. În acest caz, economisirea si investitia sunt unul si acelasi lucru. Exista de asemenea, identitate între motivele de economisire si cele de investire.

În economiile de piata dezvoltate, investitia, adica formarea capitalului, este efectuata de societatile nonfinanciare. Când o firma are posibilitatea de a investi, proprietarul e incitat sa foloseasca, în acest scop, o parte importanta din profit. Deci, economisirea întreprinderilor depinde, în mare masura, de investitiile pe care le efectueaza.

Investitia este un act economic fundamental, care provoaca o crestere în viitor a venitului (de unde decurge si o modificare a consumului si a economiilor) si, implicit, conditioneaza dimensiunea utilizarii factorilor de productie.

Volumul investitiilor este variabil în timp si are un puternic efect de antrenare. Comportamentul oscilant al volumului investitiilor pe o perioada lunga este determinat de faptul ca cererea de investitii este legata de noile descoperiri stiintifico-tehnice, de noile produse, de extinderea zonelor de aprovizionare si desfacere, de utilizarea unor resurse noi, de cresterea populatiei, a productiei si a venitului. La acesti factori se mai adauga previziunile optimiste (sau pesimiste) privind evolutia în perspectiva a economiei, încrederea în fiscalitate, evolutia cheltuielilor publice, masurile legislative, etc.

Multitudinea de factori inerenti sistemului economic sau din afara acestuia (si care au sensuri diferite de actiune) fac ca într-o economie libera de piata, o politica economica, chiar adecvat aplicata, sa nu poata garanta ca volumul investitiilor este suficient pentru a realiza utilizarea deplina (sau prea ridicat si supraîncalzeste economia). În raport cu cererea globala, investitia poate fi excesiva într-o anumita perioada, ceea ce se concretizeaza în capacitate de productie excedentara, pierderi, somaj, alte privatiuni. Nu exista o mâna invizibila care sa asigure activitatea economica mai putin favorabila dintr-un an, sa fie compensate în perioada urmatoare sau  exact la momentul oportun  sa se realizeze o importanta descoperire, care sa se materializeze în procedee si produse noi, astfel încât sa se asigure mentinerea echilibrului economic.

În economiile de piata moderne, prin masuri bugetare si monetare adecvate, puse în practica de puterea publica, este posibila atenuarea fluctuatiilor investitiilor si împlinirea unui important rol stabilizator al economiei. Desigur, aceste masuri nu pot sa elimine în totalitate fluctuatiile conjucturale si nici nu se urmareste aceasta. Obiectivul lor este de a atenua amplitudinea oscilatiilor care afecteaza preturile, utilizarea, productia.

Investitiile sunt cheltuielile destinate stocului de capital. Stocul de capital se depreciaza, iar deprecierea înseamna o reducere a stocului de capital prin deteriorarea în timp, adica prin uzura. Adaugarile totale la stocul de capital, adica cele pentru refacerea capitalului uzat si cele pentru cresterea stocului reprezinta investitiile brute. Cheltuielile destinate cresterilor nete ale stocului de capital reprezinta investitiile nete.Daca investitia neta se realizeaza pe seama utilizarii unei parti din venit, investitia bruta implica o sursa suplimentara  amortizarea capitalului fix.

Dupa destinatia lor, investitiile se împart în trei categorii:

- investitii pentru afaceri, care constau în cheltuieli facute de firme pentru masini, utilaje, instalatii, constructii etc., respective pentru constituirea stocului de capital fix;

- investitiile imobiliare (sau investitiile rezidentiale), care consta in cheltuieli pentru construirea sau achizitionarea de cladiri care servesc drept locuinta;

- investitii în stocuri. Desfasurarea normala a activitatii economice impune ca firmele sa aiba, în permanenta, un stoc de materii prime, semifabricate si un stoc de produse finite. Rata investitiilor, în cazul fiecarei din cele trei categorii, este determinata de factori specifici, iar modelele de explicare par a fi diferite.