Istoria Monetară a Leului Românesc

Haosul monetar de dinaintea leului

Leul era doar o unitate de calcul imaginară- “o monedă fictivă al cărui chip n-are fiinţa si, prin urmare, nicio statornicie”(N.Şuţu). Pe piaţă, circulau cateva zeci de monede divizionare de toate felurile, dar, in principal austriece, ruseşti si turceşti, motiv pentru care relaţiile economice erau mult ingreunate de necesitatea calcularii de numerar in diferitele monede aflate in circulatie.

Cei mai caştigaţi erau, evident, zarafii, negustorii de bani, fiind cei care stiau valoarea reala a monedelor in circulaţie, impuneau cursul de schimb valutar si speculau activ pe diferenţele de schimb. Leul imaginar era impartit in 40 de parale, iar o para in 3 bani. Consumatorul de rând, comercianţii, industriaşii, deseori erau păcăliţi sau se păcăleau intre ei. Populaţia mai erea speculată şi de stat, a cărui vistierie nu primea la dari decât monedă bună, fixa cursuri de schimb favorabile stăpânirii şi recunoştea zărăfia ca ocupaţie comercială stabilă.

Taleri-lei emişi de Provinciile Unite ale Ţărilor de Jos

Polemici şi respingerea denumirii “ROMÂN”

Heliade Rădulescu: “auzul românului nu sufere a se zice:s-a dat o sută de români (ca o sută de franci) pe un bou”(Spiritul şi materia, 1859);

Dionisie Pop Marţian: - “ar fi nostim la întrebări precum: «Cu cât ai cumpărat măgarul acesta?» să se răspundă: «Cu 20 de români!»;

- franc nu înseamnă francez;

- “să lăsăm numirea leu pentru unitatea monetară”

(Măsură de lungime, pond şi monedă, în “Analele economice”, 1860);

Adoptatea sistemului monetar national

În 1867, eforturile in vederea organizarii circulaţiei baneşti din România printr-o reformă de structură au putut aşadar ajunge la un rezultat pozitiv ca urmare a condiţiilor economice şi politice favorabile. Astfel in data de 4 mai 1867 (22 aprilie, pe stil vechi), domnitorul Principatelor Romane, Carol I, isi vede transpus in realitate unul dintre primele acte menite sa modernizeze tara: „Legea pentru infiinţarea unui sistem monetar si pentru fabricarea monedei naţionale”, al carei proiect incepuse practic din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza.

Legea monetara prevedea ca moneda nationala este leul, cu subdiviziunea sa, banul (1 leu=100 de bani). Se mai hotara baterea monedelor din aur de 5, 10 si 20 de lei, din argint de 50 de bani, 1 leu si 2 lei, dar si din bronz de 10, 5, 2 si 1 ban.