Liberalizarea transporturilor feroviare în Marea Britanie

Introducere

Transporturile reprezintă una dintre cheile succesului pentru realizarea Pieţei Unice în Uniunea Europeană deoarece contribuie la concretizarea a două dintre obiectivele fundamentale ale acesteia: libera circulaţie a persoanelor şi libera circulaţie a bunurilor. Cererea crescânda de transport, rezultată din crearea pieţei interne, ca şi ofertă, insuficientă datorită impedimentelor majore din infrastructura naţională, au condus la necesitatea integrării sistemului feroviar al statelor membre într-un sistem feroviar european. Dintre modurile de transport existente astăzi, transportul feroviar rămâne în continuare de mare interes datorită unor avantaje certe, printre care în primul rând faptul că este cel mai prietenos cu mediul. Acesta este şi unul dintre motivele pentru care, în ultimii ani, strategii Uniunii Europene încearcă să dezvolte şi să implementeze programe pentru revigorarea transportului feroviar din Comunitate şi să atragă mai mult trafic către transportul feroviar.

Procesul de liberalizare a transporturilor

Trendul de revitalizare a transportului feroviar de la începutul anilor '90 a determinat Comisia Europeana să ia măsuri de sporire a eficienţei traficului prin atragerea clienţilor şi stimularea operatorilor feroviari.

Prima masură importantă şi care introduce un prim grad de liberalizare a fost adoptarea directivei Consiliului de Miniştri 91/440/CEE prin care statelor membre li se cerea ca împreună cu operatorii feroviari, să reducă datoriile din sector, să-l facă mai competitiv şi mai sănătos din punct de vedere financiar. Pentru o mai mare transparenţă a folosirii fondurilor publice şi o mai bună monitorizare a performanţei, s-a impus ca sistemul de contabilitate al infrastructurii feroviare să fie ţinut separat de cel al operării serviciilor de transport. Ca urmare, statele membre au înfiinţat autorităţi care administrează infrastructura feroviară şi sunt separate de companiile de transport feroviar care se ocupă de transportul feroviar, de mărfuri sau de călători. Prin această directivă, operatorilor din transportul feroviar li s-a garantat accesul la serviciile de transport combinat, însemnând transportul mărfurilor la o anumită destinaţie cu unul sau mai multe tipuri de transport.

În 1995 este adoptată Directiva 95/18/CE care stabileşte criteriile comune pentru licenţierea întreprinzătorilor feroviari stabiliţi în Uniunea Europeană. Condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru obţinerea licenţei se referă la buna reputaţie, competenţa profesională, situaţia financiară şi răspunderea civilă. Aceeaşi directivă stabileşte şi „alocarea rutelor”, adică cine şi în ce condiţii poate folosi calea ferată pentru a deplasa un tren între două destinaţii la un anumit moment. Astfel, în statele membre ale UE a fost creată funcţia de Manager de Infrastructură, care are drept sarcină alocarea corectă şi nedescriminatorie a infrastructurii feroviare întreprinzătorilor feroviari licenţiaţi. Directiva introduce şi principiile de taxare a infrastructurii folosite, preţurile fixate fiind cele ale pieţei.

Publicată în anul 2001, Cartea Albă a Comisiei Europene intitulată „Politica europeană de transport pentru 2010 – momentul deciziei” (COM 2001/370/12.09.2001) conţine un capitol distinct destinat căilor ferate. În acelaşi an apare şi „primul pachet feroviar” de legislaţie, respectiv trei directive prevăzând scoaterea căilor ferate de sub controlul statului şi separarea infrastructurii de segmentul de operare. În prima fază a început liberalizarea transportului de marfă, deschizându-se iniţial concurenţei circa 50.000 km de linii paneuropene.

În 2002, C.E. a propus „al doilea pachet feroviar”, adoptat după 2 ani de dezbateri – în 2004, cu obiectivul tehnic de creare a „spaţiului feroviar european unic, integrat”. Atunci s-a înfiinţat şi Agenţia Feroviară Europeană, menită să vegheze la siguranţa traficului, ca pas important spre o piaţă unică.