Marea Britanie - guvern european, economie non-europeană

Marea Britanie - prezentare generală

Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord (de obicei prescurtată sub forma Regatul Unit sau Marea Britanie) este situat în vecinătatea coastei de nord-vest a Continentului European. Teritoriul său este compus din Insula Marea Britanie, partea de nord a Insulei Irlanda şi un număr de mici insule aflate în mările înconjurătoare (circa 1000 de insule). Marea Britanie este mărginită de Oceanul Atlantic şi mările adiacente acestuia - Marea Nordului, Canalul Mânecii, Marea Celtică şi Marea Irlandei.

Marea Britanie deţine 14 Teritorii de peste Mări, răspândite pe tot Globul. Acestea sunt de o mare diversitate, de la minuscula insulă Pitcairn, în mijlocul Oceanului Pacific, cu cei 47 de locuitori ai săi, până la Bermuda, în Atlanticul de Nord, care are o populaţie de 62.059 locuitori şi este unul dintre cele mai importante centre financiare din lume. Teritoriile de peste Mări sunt: Anguilla, Teritoriul Antarctic Britanic, Bermuda, Teritoriul Britanic din Oceanul Indian, Insulele Virgine Britanice, Insulele Cayman, Insulele Falkland, Gibraltar, Montserrat, St Helena şi Dependenţele (Insula Ascension şi Tristan da Cunha), Insulele Turk şi Caicos, Insula Pitcairn, Insulele South Georgia şi South Sandwich, Zonele Basei Suverane din Cipru.

Având o suprafaţă de 244.820 km2 și o populaţie de 60,2 milioane locuitori (al 20-lea ca mărime din lume), Regatul Unit este împărțit în 4 unităţi administrative după cum urmează: Anglia (regat), Scoţia (regat), Ţara Galilor (principat), Irlanda de Nord (provincie). Orașul Londra este capitala Marii Britanii cu 7.517.700 locuitori. Principalele oraşe sunt Londra (capitala Angliei), Edinburgh (capitala Scoţiei), Cardiff (capitala Ţării Galilor), Belfast (capitala Irlandei de Nord)

Marea Britanie este o monarhie constituţională, puterea executivă fiind exercitată, în numele monarhului, de prim ministru şi alţi membri ai Cabinetului, care conduc departamente (ministere). Cabinetul, inclusiv prim ministrul şi alţi miniştri, alcătuiesc Guvernul Majestăţii Sale. Aceşti miniştri răspund în faţa Parlamentului, organul legislativ, care este considerat, prin tradiţie, „suprem” (poate legifera în orice domeniu şi nu este dependent de nici o decizie a înaintaşilor). Marea Britanie este una dintre puţinele ţări din lume care nu au o constituţie codificată într-un document fundamental, bazându-se, în schimb, pe obiceiuri consacrate prin tradiţie şi pe un număr de legi constituţionale separate. În timp ce monarhul este şeful statului şi, teoretic, deţine puterea executivă, prim ministrul este şeful guvernului. Guvernul este răspunzător, în principal, în faţa Camerei Comunelor, din cadrul căreia, potrivit tradiţiei constituţionale, este ales prim ministrul. Majoritatea membrilor Cabinetului provin din Camera Comunelor, ceilalți fiind membri ai Camerei Lorzilor. Nu este obligatoriu, din punct de vedere legal, ca miniştrii să provină din Parlament, deşi, în prezent, aceasta este practica. Membrul Parlamentului (MP) care conduce majoritatea în Camera Comunelor este, în mod normal, numit prim ministru – de obicei liderul partidului cu cea mai mare reprezentare sau, dacă nu există o majoritate, liderul celei mai mari coaliţii.

Șeful statului este Majestatea Sa Regina Elisabeta a II-a, care a urcat pe tron în 1952 şi a fost încoronată în 1953, iar Şeful Guvernului începând cu 2007 este Prim Ministrul Gordon Brown (Partidul Laburist).

Referindu-ne la resursele naturale și economie, putem spune că Marea Britanie se situează pe locul 6 între puterile lumii. Coloniile de care a dispus timp de secole (Australia, India, Canada, Africa de Sud) au asigurat materia primă pentru diferite industrii prelucratoare. Faptul că a fost din cele mai vechi timpuri o mare putere navală a ajutat-o foarte mult în dezvoltarea economica. Râurile cu debite importante au permis construcția hidrocentralelor care asigură energia electrică în Scoția și Țara Galilor. O altă resursă energetică importantă sunt cărbunii, a căror exploatare încă din Evul Mediu a condus la apariția revoluției industriale. Anglia mai dispune de petrol (locul 3 în Europa, după Rusia și Norvegia) și gaze naturale. Exploatarea lor din Marea Nordului se face prin instalații moderne . Prin conducte ele sunt transportate spre rafinării, în porturi, unde se prelucrează în întreprinderi petrochimice și transformate în combustibili, îngrășăminte, mase plastice, medicamente şi detergenți. Din totalul energiei consumate 76% se obține din țiței și gaze naturale, iar 8,5 % din cărbune. Energia nucleară asigură 15,5%. Restul de 10% este acoperit de hidrocentrale.

Deși în regres, producția anuală de cărbune atinge 42 mil. tone.Tot în regres se află și pescuitul, din cauza concurenței internaționale şi a exploatării nemiloase a acestei resurse de-a lungul timpului. Această activitate este vitală pentru porturi mai mici ca Aberdeen, Peterhead, Grimsby, Newlyn, Fletwood.

O altă resursă naturală este lemnul. Pădurile acoperă 10% din suprafața țării, și jumătate din ele sunt proprietatea statului.

Industria prelucrătoare asigură ocuparea a 34% din forța de muncă și 24% din PIB. Ramurile industriale tradiționale ca producția de textile si oțeluri cedează locul ramurilor producătoare sau utilizatoare de tehnica de vârf. Industria construcțiilor ocupă un loc important, iar sfera serviciilor se lărgește oferind tot mai multe locuri de muncă.